Prima reacţie a lui Traian Băsescu după decizia definitivă a ÎCCJ privind colaborarea cu Securitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
traian basescu foto facebook / basescu

Traian Băsescu a avut un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printr-o sentinţă definitivă, că a colaborat cu Securitatea.

„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

"Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul - pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022", este decizia ÎCCJ.

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, a stabilit, în primă instanţă, că fostul preşedinte al României a colaborat cu Securitatea. Traian Băsescu a făcut recurs, iar instanţa supremă a menţinut sentinţa.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite