Cât a investit UE în România în vremea pandemiei. „Programul de reconstrucţie ajunge la un trilion de euro”. ”Rusia şi China au făcut mai mult? E populism”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul UE, chiar şi pe unghiile cetăţenilor europeni
Steagul UE, chiar şi pe unghiile cetăţenilor europeni

În cadrul unei dezbateri organizate de Biroul Parlamentului European în România, eurodeputaţii Siegfried Mureşan (PPE), Carmen Avram (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Dacian Cioloş (Renew Europe) au venit cu exemple concrete de măsuri luate de UE în interesul cetăţenilor europeni afectaţi de pandemia de coronavirus. Câţi bani a primit România? În ce au fost investiţi?

Moderator: Care e viziunea dvs despre îngrijorările oamenilor cu privire la impactul economic al pandemiei?
Carmen Avram (PSD/S&D): Îngrijorarea nu există doar în România, ci la nivel european şi mondial. Am citit azi despre un conflict comercial între China şi Australia. Am putea avea şi nişte conflicte economice care ar putea agrava situaţia. Vestea bună e că alături de noi avem UE. 

Dacian Cioloş (PLUS/Renew): Sunt preocupări fireşti, pentru că e o criză care nu poate fi încă evaluată. Trebuie să construim economia. Parlamentul European tocmai a adoptat o rezoluţie care dă o direcţie clară a planului de relansare. Lucrurile sunt în linie dreaptă pentru o decizie rapidă. Pe 27 mai vom avea o sesiune extraordinară a Parlamentului. Comisia Europeană va prezenta bugetul multianual şi acest program de reconstrucţie care va merge la un trilion de euro. 

Siegfried Mureşan (PNL/PPE): Mereu, când există o criză europeană, oamenii aşteaptă ca UE să le rezolve problemele. Această aşteptare e în sine un lucru bun, fiindcă exprimă încrederea pe care oamenii o au în instituţiile UE. Dar oamenii trebuie să ştie că există domenii ale politicii UE unde UE are competenţe extinse, cum ar fi comerţul, dar există şi domenii ca educaţia şi sănătatea unde prerogativele UE sunt foarte mici. Deşi UE nu are prerogative extinse, a reuşit să facă foarte multe lucruri şi foarte repede. Încă din luna martie UE a propus primul pachet de ajutor. Am cerut utilizarea tuturor rezervelor bugetare, peste 4 miliarde de euro, pentru combaterea pandemiei. Am cerut eliminarea tuturor taxelor vamale pentru importul echipamentelor de protecţie medicală. Ulterior, Comisia Europeană a decis exact acest lucru. S-a văzut mai multă unitate la nivelul PE decât se vede de obicei. 

Exemple concrete în care banii europeni au ajuns în România?

Siegfried Mureşan: 350 de milioane de euro sunt utlizate pentru plata şomajului tehnic. Deci o parte din bani vin gratis de la UE. Pot fi decontate din fonduri europene spitale temporare şi achiziţii de echipamente militare. Plus 120 de milioane care merg către plata personalului medical, ca sporuri. 

Carmen Avram: Sprijin pentru agricultură. Cel mai bun lucru care s-a făcut: asigurarea fluxului de hrană în perioada de izolare şi de restricţii. UE a creat acele culoare verzi de transport. Ar fi fost de neimaginat să ne trezim complet izolaţi şi fără modalităţi de a importa hrana România e dependentă mult de hrana din exterior. A mai fost o primă schemă de ajutor în valoare de 3,3 miliarde de euro pentru IMM-uri. Din păcate, aici intervine problema Guvernului Orban. Se vor plăti subvenţiile din agricultură în avans. 

Dacian Cioloş: Anul acesta, e important ca o parte consistentă din subvenţii să se plătească în avans, pentru că agricultorii au nevoie de lichidităţi. Ca impactul pozitiv al UE să se vadă în România, e nevoie de o pregătire la nivel guvernamental. În unele cazuri Guvernul a fost pregătit, în altele mai puţin. Trebuie să spunem aceste lucruri pentru a nu fi blamată UE.

Dispută între Dacian Cioloş şi Siegfried Mureşan pe tema fondurilor europene alocate pentru sistemul medical: 

Dacian Cioloş: România nu duce lipsă de fonduri care să investească în spitale. României i-au fost alocate de 10 ani bani pentru spitale regionale, fonduri care nu se cheltuiesc. Nu suntem împotriva finanţării spitalelor, dar am cerut bani şi pentru celelalte domenii. Nu are Siegfried Mureşan exclusivitate pentru domeniul medical din România. Sau socialiştii. 

Siegfried Mureşan: România are cea mai mare sumă alocată pentru sistemul medical pe cap de locuitor dintre toate ţările membre UE. România alocă doar 5% din PIB, în comparaţie cu cifra de 9% la nivel european. 

Întrebare Adevărul: Cum se raportează grupurile politice din care faceţi parte la relaţia cu China, în condiţiile în Serviciul de afaceri externe al UE a fost de acord să cenzureze o scrisoare adresată Beijingului de către ambasadorii statelor membre pentru a înlătura o referinţă la faptul că epidemia COVID-19 a izbucnit în China?

Dacian Cioloş (PLUS): Poziţia Renew este că în aceste noi condiţii avem nevoie de o nouă strategie. Relaţia UE-China e una complexă. E din ce în ce mai clar că sursele unor ştiri false răspândite în UE vin şi din China. Şi din Rusia, dar şi din China. China s-a folisit de această criză ca să promoveze un model de guevernanţă care nu e modelul nostru. China a vrut să arate că democraţiile sunt depăşite şi că e nevoie de o mână de fier. Pe de altă parte, China e un partener economic al UE. UE va dezvolta un plan de repatriere a unor investiţii dependente de China, inclusiv de materiale medicale. UE va trebui să investească în ramuri ale economiei unde acum e dependentă masiv de China.

Carmen Avram (PSD): S&D încă nu a vorbit concret pe acest subiect, fiind ocupat cu bugetul şi alte lucruri urgente. Opinia mea e că ne îndreptăm spre o lume extrem de periculoasă, o lume de insule. Vedem state care se retrag în ele însele încercând să se protejeze. Se redesenează relaţiile şi UE trebuie să aibă mare grijă. Prioritatea noastră ar trebui să fie refacerea legăturii cu SUA. E singura modalitate în care putem opri o ascensiune periculoasă a unui alt stat, nu neapărat China. O alianţă puternică între SUA şi UE trebuie să existe. Apoi să ne întoarcem la masă cu China să vedem dacă putea avea relaţia pe care am avut-o înainte. China trebuie să înţeleagă că greşeşte încercând să se comporte ca un bully pe piaţa mondială.

Siegfried Mureşan (PNL): În timp ce noi suntem ocupaţi să salvăm vieţi omeneşti, China e preocupată să achiziţioneze la preţ mic companii europene din domenii strategice. Regimul comunist de la Beijing nu ne este prieten. Ei vor o cu totul altă ordine a societăţii. Nu există drepturile omului şi stat de drept în China. Aceste lucruri nu trebuie să cadă în plan secund. O parte importantă a echipamentelor medicale importante din China nu au corespuns standardelor. Testele medicale rapide de coronavirus au dat eroare la 7 persoane din 10. Produsele medicale de proastă calitate din China sunt un risc pentru sănătatea oamenilor. Ministrul de Externe al UE, socialist, a îndulcit tonul la adresa China cu privire la poziţia UE. Oricine spune că China, Rusia şi Cuba au ajutat mai mult decât UE e populist.

Dacian Cioloş (PLUS): UE a sprijinit China la izbuncirea virusului cu câteva zeci de milioane de euro, dar nu s-a dus cu camerele de luat vederi.   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite