Tribunalul poporului și comasarea serviciilor de informații, în propunerea de guvernare a AUR. Specialist: Slăbește România sub pretextul suveranității
0Tribunalul poporului, comasarea serviciilor de informații și naționalizarea companiilor sunt măsuri propuse de partidul condus de George Simion, în cadrul unui program de guvernare, văzut de experți drept un atac asupra „statului de drept”. Programul a fost prezentat la numai o zi de la incidentele care au avut loc la Parlament.
Partidul AUR a prezentat joi, într-o conferință de presă, programul de guvernare pe care îl propune românilor, conținând 15 puncte prin care formațiunea politică promite că „reconstruiește România”.
Tribunaul poporului și alegerea CCR de către electorat
Printre măsurile propuse de Simion se numără naționalizarea OMV, înființarea unor tribunale cu jurați și stagiu militar de trei luni, dar și alegerea judecătorilor constituționali de către români.
La punctul trei denumit „Valorificarea în interesul românilor a resurselor naturale”, AUR propune înfiinţarea unui Fond Suveran de Investiţii, astfel încât statul roman să fie deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile din domeniile strategice, iar cetățenii români „să aibă acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni în aceste companii”. „Pachetele majoritare de acțiuni OMV - Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare”, se mai arată în programul de guvernare al AUR.
„Domnia Legii” și efectuarea unui stagiu militar
La capitolul justiție, denumit „domnia Legii”, AUR vrea să limiteze „influența factorului politic în justiție prin alegerea direct de către populație a judecătorilor Curții Constituționale, a conducerii Parchetelor și a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție”. Formațiunea politică propune și „organizarea de curți cu jurați, formate din cetățeni români majori și cu capacitate deplină de exercițiu, care să soluționeze cazurile penale grave și procesele colective sau de clasă”.
O altă propunere este comsarea instituțiilor cu atribuții în ordinea publică și a serviciilor de informații, precum și efectuarea unui stagiu de trei luni într-o asociație non-profit sau pregătirea militară.
Printre măsurile propuse sunt și unele subiecte discutate mai de mai mult timp în spațiul public, precum scăderea apartului Guvernului, sau scăderea numărului de parlamentari.
Programul de guvernare al AUR, „o serie de elemente pentru stimularea votului”
„Este vorba despre populism, așa cum este el definit în orice manual”, a explicat politologul Cristian Pârvulescu pentru „Adevărul”, arătând că în ceea ce privește propunerea care introduce tribunalul poporului, programul de guvernare prezentat de AUR „presupune pur și simplu modificarea constituției”
„Constituția actuala nu poate permite aceste elemente, multe din lucrurile propuse acolo nu se pot realiza în contextul actualei Constituții”, a mai spus politologul explicând că Legea Fundamentală a statului definește modul în care funcționează administrația, justiția și vorbește despre principii precum separarea puterilor în stat, „principii constituționale, care sunt pur și simplu negate de aceste propuneri”. „Este un atac la adresa statului de drept, unul din capitole se numește domnia legii, deci nu vorbesc de stat de dept, vorbesc de domnia legii”, a mai spus expertul, arătând că în cazul tribunalelor poporului și proceselor colective propuse este vorba despre „o altă justiție, ne întoarcem în perioada legionară și comunistă”.
Privind comsarea serviciilor de informații propusă de partid, expertul a mai explicat că este mai degrabă vorba despre o „preluare a serviciilor de informații”, „crearea unei poliții unice conduse de partid”, concluzionând că programul este unul „profund anti-românesc”, care „nu face decât să slăbească România, sub numele suveranismului, România va fi slabă”, arătând că în cazul în care statul nu era membru NATO și UE, „țara ar fi fost săracă și expusă atacurilor”.
„Deci tot ceea ce se propune acolo este cât se poate de periculos pentru România”, a mai spus politologul Cristian Pîrvulescu.
„Mă face să cred că noi nu asistăm aici la un program de guvernare, ci la o serie de elemente populiste, multe fiind preluate de la partide politice mai vechi (...) Deci preluarea tuturor elementelor populiste ți naționaliste care au existat la un moment dat, asamblarea lor, dintr-un motiv simplu: ele sunt deja foarte cunoscute și fac parte din așa-zisa cultură românească, dar nu-și propun să cucerească guvernarea, ci să obțină cât mai mulți electori dintre cei nemulțumiți”, a mai explicat politologul cu privire la măsurile existente deja în spațiul public, precum scăderea numărului de parlamentari sau ideea privind produsele autohtone.
Arătând că AUR nu poate câștiga majoritatea absolută și nici un guvern de Coaliție nu ar putea să propună așa ceva, politologul a mai explicat că „pariul pe care îl face AUR este că situația economică și socială, că persoanele care nu sunt mulțumite vor fi numeroase, că acest program va încerca să răspundă nevoilor diverse ale unui asemenea public, dar nu este un program de guvernare”.
Cum a atras AUR atenția Electoratului
„Este pur și simplu o expunere de texte populiste și fundamentaliste, profund anti-europene, care trimit uneori și la elemente din ideologia legionară, dar care pot să prindă o parte din public, dar nu pot fi aplicate. Nu e un program realist, de guvernare, sunt o serie de elemente care trebuie să stimuleze votul negativ, votul de protest, reacția de respingere, iar elemente ceaușiste de tipul comsarea ministerelor în Palatul Parlamentului, tribunalele poporului și justiția sunt elemente care nu au nicio legătură cu democrația liberală, deci programul acesta este evident anti-liberal”, a mai spus specialistul.
Totodată, politologul a mai explicat că discuția declanșată de AUR la Parlament privind proiectul pentru prevenirea separării copilului de părinți a fost făcută să atragă atenția asupra partidului, „preluând mituri adânc înrădăcinate în inconștientul colectiv, de exempu el al răpirii copiilor”.
„Toate acestea au creat o stare de spirit favorabilă conspiraționismului, ideii că, dacă copiii sunt răpiți și sunt abuzați și când creezi o asemenea stare de spirit, creezi un mic scandal în fața Parlamentului și prin acestea o așteptare a oamenilor”, a mai explicat Pîrvulescu.