Cum şi-au cheltuit banii moştenitorii unor averi uriaşe. Huntington Hartford a căutat comoara piraţilor
0Atunci când te gândeşti la copii bogaţi, imediat te duce gândul la persoane norocoase, care îşi investesc inteligent moştenirea. Însă nu mereu este valabil aceste lucru! Din contră, unii dintre ei se răsfaţă, iar cu ajutorul banilor îşi împlinesc cele mai bizare fantezii
Privind dn exterior, să te naşti într-o familie bogată, pare că ai fi câştigat marele premiu la Loto. În loc să se lupte pentru a obţine un loc de muncă respectabil, moştenitorii marilor averi duc o viaţă de lux, locuiesc într-un conac, merg la şcoli exclusiviste şi călătoresc peste tot în lume.
Din păcate, doar pentru că se nasc într-o familie bogată, asta nu înseamnă că moştenitorii îşi cheltuiesc banii cu înţelepciune. Lista de mai jos conţine doar câteva moduri bizare în care moştenitorii companiilor bogate şi-au cheltuit averea.
Andrew Getty a finanţat timp de 15 ani un film de groază
Nepotul lui J. Paul Getty (fondatorul companiei de petrol Getty Oil Company), Andrew Getty, s-a confruntat în adolescenţă cu vise puternice, bolnave şi şocante. El s-a inspirat din aceste coşmaruri şi a realizat un film de groază intitulat „The Evil Within‟. Filmările au început în anul 2002 şi s-au finalizat abia în anul 2017. Getty ar fi cheltuit pentru acest proiect mai mult de 6 milioane de dolari şi chiar şi-a vândut maşinile pentru a finanţa proiectul: „A cumpărat echipamente în valoare de milioane de dolari, în loc să le închirieze‟, a spus unul dintre colaboratori. Din păcate, Getty nu a reuşit niciodată să vadă rezultatul muncii sale. El a fost găsit mort în conacul său din Los Angeles, în martie 2015.