VIDEO Suarez, un „canibal“ sentimental! Atacantul a plâns ca un copil la despărţirea de Barcelona

VIDEO Suarez, un „canibal“ sentimental! Atacantul a plâns ca un copil la despărţirea de Barcelona

Al treilea marcator din istoria FC Barcelona. s-a despărţit oficial de gruparea la care a activat şase sezoane şi pentru care a înscris 198 de goluri în 283 de meciuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luis Suarez, transferat de Barca de la Liverpool, în vara anului 2014, pentru suma 82 de milioane de euro, va juca următoarele 2 sezone la rivala Atletico Madrid. În schimbul atacantului, Barcelona poate primi până la şase milioane de euro bonusuri de performanţă, în timp ce salariul fotbalistului va fi de 9 milioane de euro, jumătate din cât primea de la fostul său club.
 
Venirea lui Suarez la Barcelona a avut loc în timpul uneia dintre cele mai dificile perioade din cariera atacantului. Transferul de la Liverpool s-a petrecut într-o perioadă în care atacantul era suspendat patru luni, după ce îl muşcase pe Chiellini la turneul final al Campionatului Mondial, un gest recidivă care i-a reconfirmat porecla "canibalul".
 
La conferinţa de presa organizată, joi, cu ocazia despărţirii de foştii săi colegi, Suarez nu a uitat să menţioneze acest lucru. "Barcelona a avut încredere în mine de la bun început. chiar dacă veneam după greşeala făcută la Cupa Mondială. Sunt foarte mândru de ce am realizat aici. Copiii mei m-au văzut jucând alături de cei mai buni fotbalişti din lume, marcând goluri, ridicând trofee. Dincolo de un fotbalist, pleacă azi un om cu sentimente. Le mulţumesc fanilor pentru susţinere, nu-i voi uita niciodată", a spus Suarez, care nu a putut să îşi stăpânească lacrimile.
În perioada petrecută la gruparea catalană, internaţionalul uruguayan a câştigat 13 trofee, patru titluri de campion al Spaniei, Cupa Spaniei de patru ori, Supercupa Spaniei de două ori şi câte o dată Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a cluburilor.
 
De-a lungul carierei, Suarez a mai evoluat la Nacional, Groningen şi Ajax.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările