VIDEO Håland are lumea fotbalului la picioare: Faza care arată nivelul său extraordinar

VIDEO Håland are lumea fotbalului la picioare: Faza care arată nivelul său extraordinar

Erling Braut Håland joacă de o manieră incredibilă pentru un puşti de doar 19 ani. FOTO: EPA-EFE

Noul puşti-minune al fotbalului continuă să uimească la fiecare apariţie: marţi seară, pe lângă „dubla“ din meciul cu PSG, a reuşit şi o cursă electrizantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca să ne dăm seama cât de departe suntem de realitatea fotbalului, e nevoie să amintim de un singur lucru: Gigi Becali cere 20 de milioane de euro pentru Florinel Coman, adică exact suma plătită de Dortmund, în această iarnă, pentru transferul lui Erling Håland de la Salzburg.
Şi ar fi bine să ne oprim aici, în ceea ce priveşte comparaţiile între fotbalul de nivel înalt şi cel românesc, fiindcă, altfel, am cădea într-o depresie profundă. 
 
Liga Campionilor a revenit, marţi seară, după pauza de iarnă şi, chiar dacă majoritatea spectatorilor neutri au ales să urmărească meciul Atletico Madrid – Liverpool, până la urmă, partida care a „furat“ prim-planul, după încheierea celor 90 de minute, a fost Dortmund – PSG. Iar asta datorită unui singur om: Erling Braut Håland. Vorbim despre atacantul transferat de nemţi, în această iarnă, după ce a făcut furori la Red Bull Salzburg. Şi, la ce face de când a ajuns în Germania, această mutare are toate şansele să devină cea mai reuşită din istoria celor de la Dortmund! 
 
Şi mai există o certitudine: Håland e doar în trecere prin Bundesliga! La ce arată la 19 ani, pentru el urmează un alt transfer, cel mai probabil, în Premier League sau La Liga.
 
Până atunci, o cursă formidabilă de 60 de metri, făcută în 6,34 de secunde în partida cu PSG, a devenit virală în mediul online:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: