VIDEO Acum 34 de ani România a fost mai aproape ca oricând de titlul mondial la fotbal. Povestea echipei care a obţinut cea mai mare performanţă pentru FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum 34 de ani, România a fost mai aproape ca oricând de titlul mondial la fotbal şi doar ghinionul a făcut ca Balint, Andone, Rednic, Gabor şi ceilalţi să nu fie cei mai buni din lume.

Rândul de sus: Constantin Cernăianu, medicul echipei, Costel Ilie, Mircea Bolba, Decebal Balaur, Doru Vuscan, Gabi Balint, Mihăiţă Hanghiuc, Stere Sertov, Cornel Fâşic, Iosif Lovas, Romulus Gabor, Ioan Andone, Mircea Rednic, maseurul echipei

Rândul de jos: Laurenţiu Dumitrescu (ziarist), Gheorghe Viscreanu, Augustin Eduard, Dorel Zamfir, Horaţiu Lasconi, Dumitru Macri, Constantin Gârjoabă, Marin Matei, Daniel Lăzărescu (conducător) 

Amintirile sunt de preţ, dar fotografiile şi poveştile sunt rare. Ideea acestui material a plecat de la o poză postată de Gabi Balint pe contul lui de facebook, însăşi fostul internaţional părând surprins de existenţa ei. Iar începutul este acesta:  Cu destul timp înainte ca “Generaţia de Aur” să ajungă la masa bogaţilor, fotbalul românesc a mai avut o generaţie de excepţie, care, conform statisticilor, a obţinut cel mai bun rezultat din istoria FRF. Este vorba de aşa-numita generaţie a “cangurilor”, care la Mondialul de juniori din 1981 s-a clasat pe locul trei, adjudecându-şi medaliile de bronz.

Povestea celor care au scris istorie în îndepărtata Australie e strâns legată de proiectul “Luceafărul”, cel care ani de zile a hrănit loturile naţionale ale României. Acolo s-au format cei mai mari jucători, de la Hagi la Gică Popescu ori Sabău.“Cangurii” nu au avut însă niciuna dintre vedetele de mai târziu, însă Balint, Rednic, Andone  şi Gabor au jucat mulţi ani la naţionala mare. Ceilalţi au fost jucători buni de Divizia A, cu multe meciuri jucate, dar cu mai puţin noroc şi mai puţină strălucire în carierele lor.
Naţionala sub 20 de ani a României s-a calificat cu mult noroc la Mondialul din Australia. La competiţie mergeau semifinalistele de la Campionatul European din 1980, plus cele mai bune clasate pe locul doi din cele patru grupe de la Euro. Anglia, Italia, RFG şi Polonia au obţinut biletele direct, iar pentru ultimele două locuri au rămas Spania, România şi Portugalia, la egalitate de puncte. Spania a beneficiat de cel mai bun golaveraj, în vreme ce Portugalia şi România s-au aflat la egalitate perfectă, astfel că s-a tras la sorţi, iar norocul a zâmbit “tricolorilor”.

image

România, în meciul cu Brazilia: Sertov, Andone, Lovas, Eduard, Costel Ilie (sus), Hanghiuc, Zamfir, Gabor, Rednic, Balint, Viscreanu (jos)

Aşa s-a ajuns ca în octombrie 1981, 18 fotbalişti români şi doi antrenori, Constantin Cernăianu şi Dumitru Macri, să plece către Melbourne. Delegaţia a fost completată cu un oficial, un medic, un maseur şi ziaristul Laurenţiu Dumitrescu, de la “Sportul”. Conform regulamentului, fotbaliştii trebuiau să fie născuţi după 1 august 1961, dar FRF a apelat la o manevră şi a falsificat vârsta lui Ioan Andone, astfel că “Fălcosul” a intrat în lot deşi era născut pe 15 martie 1960. Decizia a fost luată în biroul conducerii Federaţiei, la sugestia lui Mircea Lucescu, care-l avea pe Ando la Corvinul şi se pregătea să preia echipa naţională. Andone s-a integrat în lot, chiar dacă era mai mare decât unii colegi chiar cu trei ani, şi a jucat foarte bine în Australia. Trebuie menţionat însă că cei mai mulţi dintre fotbaliştii lui Cernăianu era titulari la echipele lor în Divizia A şi aveau meciuri destul de multe în picioare, chiar dacă aveau mai puţin de 20 de ani.

România la Campionatul Mondial de juniori din 1981

În Australia, România a prins o grupă infernală, cu Brazilia, Italia şi Coreea de Sud, iar debutul s-a produs contra naţionalei “cariocas”, în care jucau printre alţii Josimar, Julio Cesar, Mauro Galvao sau Geovani, care peste ani aveau să fie titulari şi în naţionala mare. A urmat o victorie cu 1-0, contra Coreei de Sud şi un meci cu Italia lui Ferri şi Galderisi, câştigat tot cu 1-0. În sferturile de finală, România a trecut de marea favorită a competiţiei, naţionala Uruguayului, în care jucau Francescolli, Aguillera şi Da Silva, scor 2-1. Apoi, în semifinale, “tricolorii” în pierdut în faţa RFG, un meci pe care l-au avut în mână, primind gol în prelungiri, contrar cursului jocului. La ultimul meci, România şi-a adjudecat medaliile de bronz, învingând Anglia.

    Balint: “Trebuia să fim campioni mondiali” Unul dintre fotbaliştii care a jucat în toate meciurile de la acel Mondial este Gabi Balint. El a povestit pentru “Adevărul” aventura de la Antipozi.   Cum se vede după aproape 34 de ani acea performanţă? E o amintire dragă mie şi cred că şi celorlalţi. Ca şi performanţă n-a fost preţuită aşa cum trebuia, însă aşa erau vremurile, iar acum sunt alte generaţii, pe care le interesează prea puţin ce a fost în trecut. Un loc trei în lume n-a avut nicio naţională din istoria României. Vă mai amintiţi detalii de atunci? Sigur. Ne-am calificat după un turneu final din RDG, unde am avut şi noroc, pentru că practic am fost ultima echipă care a obţinut biletele de Australia. Antrenor era Ion Nunweiller, dar la turneul final a mers Constantin Cernăianu. Rezultatele noastre de atunci s-au datorat “Luceafărului”. Acolo s-au sudat toate echipele naţionale cu rezultate. Stăteam împreună, învăţam împreună, jucam împreună. Altele erau relaţiile atunci. Ştiaţi ceva despre Australia? Doar că e departe şi că acolo sunt canguri. Asta învăţasem la şcoală. Am zburat mult. Toate echipele din Europa ne-am îmbarcat la Amsterdam. Am făcut o escală în Pakistan, la Karachi, şi de acolo am zburat la Melbourne. Cu totul au fost peste 30 de ore de călătorie, dar eram tineri, suportam altfel. Şi ce va impresionat la Antipozi? În primul rând numărul mare de români care veneau lângă noi. Păi jucam cu peste 5.000 de români în tribună. Nu mi-am închipuit niciodată că sunt aşa mulţi români la capătul lumii. Am găsit şi doi sângeorzeni de ai mei. Apoi Australia era Australia, mai fusesem noi pe ici pe colo, Franţa, RFG, dar când am ajuns acolo am găsit altceva. Ţin minte că stăteam la un hotel de lângă o autostradă şi ne uitam pe geam toată ziua. Nu mai văzusem atât de multe maşini şi atât de frumoase niciodată. Ce să-ţi mai povestesc, aveam 40 de canale la televizor şi dimineaţa coboram cu ochii umflaţi, astfel că după câteva zile veaneau antrenorii şi ne dădeau stingerea la zece. Meciurile cum au fost? Noi aveam echipă bună, dar un lucru trebuie spus din start. Aşa cu Steaua l-a avut pe Duckadam la Sevilla, iar România pe Hagi în SUA, noi l-am avut pe Romică Gabor. A jucat fabulos şi a avut nişte execuţii din lovituri libere, care ne-au făcut mari. Gabor a fost de departe cel mai bun om al turneului, aşa cum Maradona fusese la Mondialul de junior precedent. În afară de Gabor? Munceam toţi, se juca bine. Era un ritm mai lent faţă de ce e acum, dar fizic, nu era diferenţă între noi şi celelalte echipe. Acum e prăpastie mare la acest capitol.  Noi la 18-19 de ani ne luam de gât cu oricine, şi cu Brazilia, şi cu Italia, cu Uruguay, cu nemţii, cu Anglia. De fapt, în afară de Coreea de Sud, am jucat cu toate marile puteri ale lumii prezente acolo. Doar Argentina nu ne-a ieşit în cale. Mi-ar fi plăcut un meci cu ei. Jucau Burruchaga, Goycoechea şi Tata Martino, fostul antrenor al Barcelonei. La vremea aceea eraţi conştient cu cine jucaţi? Vă ştiaţi adversarii? Nu. Habar nu aveam. Toţi erau la fel pentru noi. Ulterior, după ce unii au ajuns mari, mi-am amintit de câte câţiva. Nu aveam niciun mijloc de informare. De unde să ştiu eu cine era Francescolli? Se putea mai mult decât locul trei? În mod normal trebuia să fim campioni. Am pierdut nemeritat cu RFG, o echipă pe care o bătusem la Europenele din anul precedent. Am avut ocazii multe cu ei, am ratat şi eu una, şi am încasat un gol aiurea în prelungiri. Dacă treceam de nemţi eram campioni. Ei au jucat în finală contra Qatarului, pe care l-au spulberat. Qatarul? Qatarul a eliminat Brazilia şi Anglia. Aveau o echipă foarte bună, dar cred că erau toţi “vopsiţi”, adică depăşiţi de vârstă. Unii arătau de 25 de ani, aveau nişte bărbi, de numai adolescenţi nu păreau. În finală însă a plouat de a rupt, iar ei pe ploaie erau morţi. Le pria căldura. A măturat Germania cu ei pe jos. Aţi avut vreo ofertă după acel turneu final? Eu nu, dar Gabor cred că a avut destule. Nu m-a tentat nici să rămân acolo, deşi era superb, era altă viaţă. Au rămas Viscreanu şi Zamfir, din ce-mi amintesc. Roiau românii pe lângă noi, spunându-ne să nu ne mai întoarcem în communism, dar eu n-am fost niciodată atras de idea de a fugi din ţară. Mă gândeam mereu la ai mei. Viscreanu şi Zamfir au gândit altfel şi la plecare ne-am trezit fără ei. S-au întors însă mai târziu. Federaţia va răsplătit cu ceva pentru acel loc trei? Am primit o diplomă şi parcă o primă aşa simbolică, dar de asta nu sunt sigur. Am mai avut diurnă, doi dolari pe zi, dar ţinând cont că am stat trei săptămâni s-au strâns ceva bani. Mi-am luat un cangur de pluş şi o pereche de blugi, iar la întoarcere am făcut escală la Dubai şi mi-am luat un casetofon. Cu astea am rămas după locul trei la Mondiale, dar amintirile sunt mult mai importante. Credeţi că mai poate vreo echipă românească să facă asta? Niciodată. Acum o prăpastie uriaşă la juniori între noi şi alţii. Nici nu ştiu dacă s-a mai calificat vreo echipă la un turneu final. Probabil că nu. Noi am avut noroc cu Luceafărul şi cu faptul că atunci se promovau tineri masiv. La 18-19 ani jucai la seniori. Acum 40 la sută dintre jucătorii din România sunt străini. Nu mai spun faptul că fotbalul românesc, ca şi cluburi, e într-o situaţie catastrofală, dacă nu se intervine rapid riscă să dispară. “Mi-ar plăcea ca Federaţia să organizeze o acţiune pentru cei care am luat bronzul în Australia. Cred că numai aşa ne mai putem vedea toţi la un loc. De unii nu mai ştiu nimic, iar pe alţii îi văd foarte rar” Gabi Balint, fost internaţional

Gabor, “Balon şi Gheată de Aur”
Romulus Gabor (foto Prosport) a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, primind “Balonul de Aur”. Tot el a luat şi “Gheata de Aur”, deşi cu patru goluri înscrise mai erau trei jucători. La Gabor a contat însă faptul că reuşise şi două assituri. După acel turneu final au existat multe oferte tentante pentru el, dar Romică a rămas la Hunedoara. Nemţii au încercat să-l deturneze încă din avionul de întoarcere, garantându-i obţinerea azilului politic, apoi Steaua şi Dinamo s-au înghesuit să-l ia semnătura, dar Gabor n-a vrut să plece de la Corvinul. Din păcate, cariera lui internaţională s-a frânt la 26 de ani, după o accidentare la tendonul lui Ahile. Gabor este acum observator federal.

image

Viscreanu a fost deportat
Doi dintre componenţi naţionalei “cangurilor” au decis să nu se mai întoarcă în România. Gheorghe Viscreanu şi Dorel Zamfir au rămas în Australia, însă niciunul n-a avut viitor acolo. Zamfir s-a întors primul, de bună voie, iar Viscreanu a fost deportat, după ce fusese dat în consemn de poliţia australiană. El a fost trimis la Londra, de unde a fost preluat de Securitate, care l-a adus în ţară. Viscreanu n-a mai putut juca şase luni, dar ulterior a ajuns la Dinamo şi în 1988 a rămas în Spania, unde a obţinut azil politic. El locuieşte acum la Madrid. Dintre foştii fotbalişti, Cornel Fîşic stă în Canada, la Toronto, iar Hanghiuc, în Italia.


Lotul României
Portari: Iosif Lovas (UTA) – 19 ani, Constantin Gârjoabă (Progresul ) – 18 ani
Fundaşi:  Mircea Rednic (Corvinul ) – 19 ani, Ioan Andone (Corvinul ) – 21 ani, Gheorghe Viscreanu (SC Bacău) – 20 ani, Augustin Eduard (FC Argeş) – 19 ani, Marin Matei (FC Olt) – 19 ani, Cornel Fîşic (SC Bacău) – 19 ani
Mijlocaşi : Gabi Balint (Steaua) – 18 ani, Costel Ilie (ASA ) – 20 ani, Mihăiţă Hanghiuc (Oţelul) – 20 ani, Decebal Balaur (FC Argeş ) – 19 ani, Doru Vuscan (UTA) – 19 ani
Atacanţi: Romulus Gabor (Corvinul) – 20 ani, Dorel Zamfir (Dinamo) – 20 ani, Stere Sertov (Steaua) – 18 ani, Mircea Bolba (ASA) - 19 ani, Horaţiu Lasconi (Jiul) – 18 ani
Vârstele sunt cele de la vremea respectivă

Antrenori: Constantin Cernăianu (foto) şi Dumitru Macri


 

image

Echipa de bază: Lovas – Eduard, Rednic, Andone, Matei - Balint, Hanghiuc, C. Ilie – Gabor, Zamfir, Sertov
Gârjoabă şi Lasconi sunt singurii jucători care nu au jucat niciun minut la cel Campionat Mondial

Meciurile României
Grupă
Brazilia – România 1-1, gol Zamfir
România – Coreea de Sud 1-0, gol Sertov
România – Italia 1-0, gol Gabor
Sferturi
Uruguay – România 1-2, goluri Gabor
Semifinale
RFG – România 1-0
Finala mică
România – Anglia 1-0, gol Gabor


În 2015 mergem cu arbitrii
Competiţia la care România a obţinut locul al treilea îşi va derula începând cu acest weekend un nou turneu final. Va fi a 15-a ediţie şi se va desfăşura între 30 mai şi 20 iunie iunie în Noua Zeelandă, aducând la start 24 de echipe. Din Europa sunt prezente Germania, Austria, Serbia, Ungaria, Ucraina şi Portugalia, care vor juca împotriva marilor puteri, precum Brazilia, Argentina, Uruguay, Columbia, Nexic, Nigeria, dar şi cu echipe exotice, ca Uzbekistan, Mali, Coreea de Nord, Myanmar, Fiji sau Panama. Aşa cum, din păcate, ne-a obişnuit naţionala României nu s-a calificat la această competiţie, dar dacă prin absurd ar fi făcut-o, am fi avut în Noua Zeelandă o echipă formată din jucători născuţi după 1 ianuarie 1995, între care s-ar fi regăsit probabil Manea (Viitorul), Tudorie (Oţelul), Puşcaş (Inter Milano), Cojocaru şi Vîlceanu (Steaua) şi Rotariu (Dinamo). România va avea totuşi trei reprezentanţi la Campionatul Mondial din Noua Zeelandă, prin brigada de arbitri formată din centralul Ovidiu Haţegan şi asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. 

Ovidiu Hategan FOTO Gulliver Getty Images
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite