Surpriză de proporţii la Dubai: cea mai puternică adversară de pe jumătatea Simonei Halep, învinsă într-o oră de joc!

Surpriză de proporţii la Dubai: cea mai puternică adversară de pe jumătatea Simonei Halep, învinsă într-o oră de joc!

Elina Svitolina, învinsă clar la Dubai

Ziua de marţi a debutat cu o surpriză majoră în turneul Premier de la Dubai: Elina Svitolina, cap de serie trei, a fost eliminată încă din primul tur, la finele unui meci de doar 60 de minute. Americanca Jennifer Brady (52 WTA) i-a administrat sportivei din Ucraina un categoric 6-2, 6-1, făcând ravagii pe serviciul doi al acesteia (15 puncte câştigate, din 19 disputate).

Astfel, în timp ce Simona Halep aşteaptă încă să debuteze în competiţie, direct în turul doi, miercuri, împotriva tunisiencei Ons Jabeur, jumătatea superioară de tablou pe care se află şi românca a pierdut deja a doua cea mai bine clasată sportivă aflată la start. Constănţeanca în vârstă de 28 de ani este din nou cap de serie numărul unu la un turneu WTA după un an.
 
Brady, învinsa Simonei Halep în primul tur la Australian Open, a semnat a doua sa victorie pe 2020 în faţa unei sportive din Top 10 WTA. Americanca a început sezonul în forţă, la Brisbane, reuşind consecutiv victorii la Maria Şarapova şi liderul mondial la zi - Ashleigh Barty.
 
În schimb, pentru Elina Svitolina aceasta este a treia corecţie suferită în 2020, după rezultate modeste înregistrate şi în Australia. A şasea jucătoare a lumii are un bilanţ negativ în 2020: 4 victorii şi 5 înfrângeri.
 
Jennifer Brady şi-a începutul parcursul la Dubai în calificări. Americanca este la a patra victorie consecutivă în minimum de seturi la Dubai (Kristyna Pliskova, Dabrowski, Hsieh şi Svitolina). 
 
Înfrângerile Elinei Svitolina din 2020:
 
  •  1-6, 1-6 cu Danielle Collins, în 57 minute, în primul tur la Brisbane
  • 1-6, 2-6 cu Garbine Muguruza, în 68 de minute, în turul trei la Australian Open
  •  3-6, 7-6(5), 2-6 cu Anett Kontaveit, în Fed Cup
  •  4-6, 2-6 cu Nao Hibino, în 79 de minute, în sferturi, la Hua Hin
  •  2-6, 1-6 cu Jennifer Brady, în 60 minute, în primul tur la Dubai

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: