Singura echipă care ne entuziasmează: Naţionala olimpică joacă, diseară, în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olimpic

După încă un eşec suferit la nivelul primei reprezentative, un 1-2 ruşinos cu Georgia, la Ploieşti, iubitorii fotbalului din ţară îşi spun speranţele în România U23, calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Dacă naţionala mare e fără perspectivă, în schimb, cea olimpică se pregăteşte pentru Jocurile de la Tokyo (22 iulie - 8 august), la Marbella (Spania), sub comanda lui Nicolae Dică. 

România U23 va disputa şi două meciuri amicale. Primul va fi, diseară (ora 21.00), cu Mexic U23. Apoi, marţi, 8 iunie, vom întâlni Australia U23, de la ora 21.00. Ambele partide vor fi transmise de Prima TV.

Iată lotul pe care Nicolae Dică îl are sub comanda sa:

*Portari: Aioani (Chindia), Popa (Astra);

*Fundaşi: Paşcanu (Ponferradina), Cr. Manea (CFR), Boboc (Viitorul), R. Grigore (Dinamo), Velisar (Gaz Metan), Buta (Viitorul), Raţiu (Villarreal);

*Mijlocaşi: M. Marin (AC Pisa), Ciobanu (Viitorul), Nedelcu (FCSB), O. Popescu (FCSB), Perianu (FCSB), Dulca (Chindia), Miculescu (UTA), Cîmpanu (Craiova), Baiaram (Craiova), Măţan (Columbus Crew);

*Atacanţi: Ganea (Viitorul), Costache (CFR).

Programul tricolorilor, la Tokyo

*22 iulie: Honduras - România (Kashima)

*25 iulie: România - Coreea de Sud (Kashima)

*28 iulie: România - Noua Zeelanda (Sapporo)

Primele două clasate din grupă vor obţine biletele pentru sferturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite