Românii, pe 5 în prima etapă din Campionatul European de Raliuri. Se numără printre favoriții la titlu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raliu

Singurul echipaj care reprezintă România în Campionatul European de Raliuri, format din Simone Tempestini și Sergiu Sebastian Itu, a terminat pe locul 5 în prima etapă din Campionatul European de Raliuri, Rally di Roma Capitale 2020.

Pe o Skoda Fabia R5, Tempestini a concurat sub steagul României chiar în țara sa natală. „Sunt un produs al României, sunt mândru să pot reprezenta această țară în competițiile internaționale“, a spus Simone, care la numai 25 de ani are deja patru titluri de campion național absolut de raliuri în țară și un titlu de campion mondial de juniori în WRC (World Rally Championship).

Echipajul tricolor a avut foarte multe momente bune, fiind chiar și pe 3 la general. Victoria generală i-a revenit rusului Aleksei Lukianuk, campion european în 2018. Pe 2 s-a clasat dublul campion continental, Giandomenico Basso, iar al treilea a venit Oliver Solberg.

Raliu

„Sunt încrezător. Am avut multe momente în care am fost pe podium și foarte aproape de el, iar faptul că noi concurăm cu niște echipe gigant, mă motivează și mai tare“, a mai spus Simone (foto), care e pe locul 2 în clasamentul juniorilor din competiția continentală după această primă rundă. La raliuri, juniorii sunt cei sub 28 de ani.

Nu mai puțin de 90 de echipaje au luat startul la Roma, 46 dintre ele pe modele R5 de ultimă generație. Pentru Tempestini ar urma etapa din Letonia, 14-15 august.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite