România, o ţară cu prea mulţi sensibili: Cum a ajuns naţionala să fie batjocorită de selecţionerii ei

România, o ţară cu prea mulţi sensibili: Cum a ajuns naţionala să fie batjocorită de selecţionerii ei

Nicolae Stanciu

Mirel Rădoi (40 de ani) s-a supărat pe toată lumea şi a anunţat că pentru el echipa naţională va fi un capitol încheiat după partidele din luna noiembrie, cu Islanda şi cu Liechtenstein.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu e prima dată când un om din fruntea naţionalei îşi ia „jucăriile“ şi îşi anunţă, brusc, plecarea. Exact la fel s-a întâmplat şi în mandatul lui Răzvan Lucescu, în perioada 2009 - 2011, când federaţia era condusă de Mircea Sandu. 

Atunci, România a avut un 2010 catastrofal, în care a câştigat un singur meci din nouă, 3-0 cu Honduras într-un amical! Mai mult, rezultatele au fost foarte slabe, în preliminariile Euro 2012: cinci puncte în primele cinci meciuri. Asta după ce, cu Lucescu jr pe bancă, se ratase şi calificarea la CM 2010. 

Văzând această situaţie, Mircea Sandu a negociat cu Cosmin Olăroiu, liber de contract la începutul anului 2011. Oli şi-a dat acordul să preia naţionala, însă totul a căzut, după ce Mircea Lucescu a dat o fugă până în Bucureşti, l-a băgat pe Sandu în şedinţă şi a obţinut rămânerea fiului său pe banca naţionalei! Orgolios, ştiind că „Naşul“ pregătise debarcarea sa din funcţie, Răzvan Lucescu s-a răzbunat. În iunie 2011, după o victorie cu Bosnia în Giuleşti, scor 3-0, Lucescu jr şi-a dat demisia, imediat după partidă. Asta în condiţiile în care, a doua zi, naţionala urma să plece în America de Sud pentru un turneu amical! 

Rămasă peste noapte fără selecţioner, România a plecat în acest stagiu, cu Ştefan Iovan pe bancă! Iar Sandu a fost nevoit să-l readucă, ulterior, pe Victor Piţurcă la naţională, întrucât demisia lui Lucescu jr a venit la câteva zile după ce Olăroiu semnase, la rândul lui, un contract în Emirate, la Al-Ain.


Preliminarii CM 2022, grupa J

1. Germania 8 7 0 1 23-3 21
2. România 8 4 1 3 11-8 13
3. Macedonia de Nord 8 3 3 2 15-10 12
4. Armenia 8 3 3 2 8-11 12
5. Islanda 8 2 2 4 11-15 8
6. Liechtenstein 8 0 1 7 2-23 1

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.


Programul tricolorilor

*11 noiembrie: România – Islanda

*14 noiembrie: Liechtenstein – România

Toate partidele vor fi live pe Pro TV şi Radio România Actualităţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările