România, lipsită de educaţie sportivă: Cum a scos David Popovici în evidenţă o realitate dureroasă

România, lipsită de educaţie sportivă: Cum a scos David Popovici în evidenţă o realitate dureroasă

Doi jurnalişti de marcă, cu aproape trei decenii de experienţă în zona de sport, au scris despre o situaţie alarmantă cu care ne confruntăm, nu de ieri, de azi, ci de ani buni.

Ştiri pe aceeaşi temă

David Popovici (17 ani) va ajunge, duminică seară, în Bucureşti, cu cele două medalii pe care le-a cucerit la Mondialele de nataţie de la Budapesta. 
 
Cu siguranţă, odată cu sosirea înotătorului legitimat la Clubul Sportiv Dinamo, din nou, site-urile şi televiziunile de ştiri vor prezenta imagini, în regim de breaking news, de la evenimentul care va avea loc la Salonul Oficial de la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“.
 
Cu ce rămânem însă după acest zgomot mediatic intens şi după această performanţă formidabilă, istorică, obţinută de un tânăr de 17 ani? Din păcate, începând de mâine, când această avalanşă informaţională va dispărea, sportul românesc nu va arăta mai bine faţă de acum o săptămână. Din niciun punct de vedere! Problema şi mai mare e că, dincolo de lipsa infrastructurii, pe care tot batem moneda, ne lipseşte şi educaţia sportivă. Cu desăvârşire!
 
De fapt, această realitate tristă a fost scoasă în evidenţă, încă o dată, chiar de ce a făcut David Popovici, la Budapesta. Pe scurt: s-a văzut că, pentru foarte mulţi români, sportul înseamnă ceva practicat de alţii! Ei, aşa-zişii iubitori ai sportului, creează doar un val de reacţii în mediul online, după o câte un rezultat obţinut de cineva care a muncit pe rupte. Şi atât!
 
Aşa se întâmplă că avem nu doar o infrastructură sportivă precară, dar şi din ce în ce mai puţini practicanţi de diverse activităţi sportive. E rezultatul unei mentalităţi cumplite, din ce în ce mai răspândite, care trece sportul la „şi altele“. Iar dintr-un părinte care n-are niciodată timp de sport, nu poate ieşi un copil activ, sănătos, iubitor de mişcare. În cel mai bun caz, poate ieşi unul care pune poza lui David Popovici pe Facebook. Şi cam atât!
 
Despre această realitate tristă au scris jurnaliştii Marian Burlacu şi Alin Buzărin, două nume sonore în presa sportivă din România.
 
Adevărul oferă, în rândurile de mai jos, fragemente din textele publicate de cei doi jurnalişti.
 
 
Ce a scris Marian Burlacu?
 
*Alin Buzărin a scris despre audienţa scăzută pe care a avut-o transmisiunea TV a finalei de la 100 m liber, atingând şi duplicitatea oamenilor (când nu se transmite, de ce nu se transmite? / când se transmite, se uită foarte puţini...) Nu e o noutate... 
 
*În 2000, când am făcut săptămânalul „Rugby 100%” şi revista lunară „Rugby Magazin” (ambele finanţate de George Straton), am constatat că nu prea le cumpără nimeni... Tocmai de aceea au şi dispărut într-un an . În timp, am lucrat la multe alte proiecte de acest gen: săptămânalul „Pole-position”, site -ul sportnews.ro, revista Eurosport, revista „ Născut pentru sport” ( fosta ”Junior Sport”) şi „100% Sport” (fosta „Ilfov Sport”)... Ultimele două mai apar şi acum, la 10 ani de la lansare. Şi apar cu dificultate. 
 
*Şi dispariţia publicaţiilor de sport, cele autentice, sau apariţia cu greutate a celor care încă mai există sunt cauzate tot de educaţia sportivă, educaţia fizică precară din România . 
 
*Ca să ai spectatori / telespectatori la o competiţie de nataţie, de pildă, e nevoie ca publicul larg să cunoască măcar în mare cu ce se mănâncă acest sport... Se vor uita, în general, cei care au făcut acel sport sau măcar cei care au făcut alt sport, astfel încât să arate respect pentru competitori. După mine, totul ţine de educaţie, de respect.
 
 
Ce a scris Alin Buzărin pentru 100sport.ro?
 
*Luni seara, când nu s-a transmis nicăieri în România finala de 200 m liber de la Budapesta, câştigată de David Popovici, patria online a sărit în aer, mediile de socializare debordând de dispreţ la adresa habarnistelor, ignorantelor, bugetofagelor (TVR) posturi de televiziune. Marţi, când TVR a dat semifinala de 100 m liber, acele aparatelor de măsură abia dacă s-au urnit. Iar miercuri, la finală, ratingul TVR a fost de 1,7, adică s-au uitat în jur de 300 de mii de oameni.
 
*Puţin, extraordinar de puţin, în raport cu elanul celor care căpuşează online un eveniment sportiv extraordinar, cum e dublul titlu mondial obţinut de David. Ne agăţăm de reuşită, de glorie, cu ultimul nostru colţişor de unghie netăiată. Înghiţim patriotism cu polonicul şi apoi emanăm bioxid de carbon tricolor. La vorbe suntem primii, la fapte e mai greu. De atâta emoţie, de atâta fiinţă naţională, de atâta iubire de neam şi de ţară, nici la televizor nu suntem în stare să ne mai uităm!
 
*Ce înseamnă acest rating de 1,7? Nimic sau aproape nimic. Showurile de hlizeală, insulele iubirii său ale despărţirii, producţii în care unii se cunosc de undeva sau de altundeva, românii care au sau n-au talent şi voce, concursuri de gătit, şefi la cuţite, solniţe, aragaze şi tigăi, astea sunt preferinţele românilor care fac pe pudibonzii şi pretind înot, fără să se şi uite la el.
 
*În plus, acele emisiuni ţin ceasuri întregi, cu adormitoare pauze publicitare de aproape un sfert de oră, pe când transmisia cursei de nici 47 de secunde a lui David Popovici a ţinut mai puţin de 5 minute. Acel rating de 1,7 se referă strict la transmisia finalei de la Budapesta, nu şi la discuţia din studio, de dinainte şi de după, cu Carmen Bunaciu şi Anca Pătrăşcoiu, două imense campioane ale nataţiei noastre, despre care urmăritorii de tocăniţe şi ostropele televizate n-au de unde să ştie cine sunt.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările