Noaptea albă a iubitorilor de tenis: S-a aflat când vor juca Sorana Cîrstea, Tecău şi Niculescu

Noaptea albă a iubitorilor de tenis: S-a aflat când vor juca Sorana Cîrstea, Tecău şi Niculescu

Sorana Cîrstea a provocat prima mare suprriză de la Australian Open, trecând de Barbora Strycova, care a fost semifinalistă la Wimbledon 2019

Bilanţul zilei de marţi la Australian Open 2020 a fost de o victorie şi două înfrângeri pentru România. Emoţiile vor continua şi în noaptea de marţi spre miercuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dintre cele patru românce care s-au aflat pe tabloul principal în proba feminină, Sorana Cîrstea (74 WTA) şi Simona Halep (3 WTA) au trecut de turul I, în timp ce Irina Begu (105 WTA) şi Monica Niculescu (129 WTA) au părăsit deja competiţia.
 
Dacă Halep, fiind printre vedetele turneului, a jucat în sesiunea de seară la Melbourne, iar meciul ei a început de la ora 10 dimineaţa, ora României, în schimb, Sorana Cîrstea a fost programată să evolueze în timpul zilei la Melbourne, atât în turul I, cât şi în turul II. Drept urmare, doar adevăraţii iubitori ai tenisului îşi vor sacrifica somnul pentru a vedea meciurile Soranei. Aceasta va intra pe teren, în partida cu Gauff (67 WTA) din turul II, în noaptea de marţi spre miercuri, nu mai devreme de ora 2.50, ora României (Eurosport).
 
Tot în noaptea de marţi spre miercuri, Horia Tecău şi partenerul său de dublu, Jean-Julien Rojer vor debuta în turul I al probei de dublu. Perechea româno-olandeză o va întâlni pe cea formată din Inglot – Qureshi în al doilea meci de pe Terenul 10. Cum prima partidă va începe de la ora 2, ora României, cel mai probabil, Tecău şi Rojer vor intra pe teren, după ora 3.30, ora României.
 
Tot pe terenul numărul 10 vor evolua şi Monica Niculescu şi Misaki Doi, perechea româno-japoneză urmând să se dueleze în ultima partidă a zilei cu cuplul format din Kalinskaya – Putintseva.
 
Simona Halep (3 WTA) va evolua, joi, la Australian Open 2020, în turul II, cu britanica Harriet Dart (23 de ani, 173 WTA), ora urmând a fi anunţată, miercuri, de organizatori. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: