Noah 60. VIDEO Yannick, jucătorul-cântăreţ: unicul francez încoronat în Era Open a strâns la un concert 80.000 de fani

Publicat: 18.05.2020 06:54

Ultima actualizare: 02.08.2022 23:23

Yannick Noah împlineşte, astăzi, 60 de ani. Născut pe 18 mai 1960, Noah este cunoscut fanilor tenisului drept singurul campion al Franţei în turneele de Mare Şlem în Era Open, dar şi fanilor muzicii, încă din 1990, când lansa, în ultimul său an ca tenismen profesionist, single-ul „Saga Africa“.

Noah a fost descoperit de Arthur Ashe, în Camerun, legendarul american înlesnindu-i accesul spre tenis, într-un efort personal de a elimina barierele pentru sportivii afro-americani la cel mai înalt nivel. Ashe se afla într-un turneu de promovare în Africa, când a pus ochii pe un puşti de 11 ani, numit Yannick. Ashe i-a pus practic biletele pentru Franţa şi sistemul de pregătire francez în buzunar, profitând de faptul că mama lui Noah era franţuzoaică, iar mutarea familiei în Hexagon era, astfel, mai facilă.

În 1983, Noah câştiga singurul titlu de Mare Şlem al carierei, la simplu, chiar la Roland Garros. Era o imagine pe care Franţa nu avea să o uite niciodată, o revoluţie propusă de un tip spectaculos, care aducea în premieră dread-urile lungi şi rebele pe cea mai mare scenă a tenisului, înarmat cu un rever clasic, cu o mână. El rămâne până în prezent singurul campion francez al Roland Garros-ului în Era Open (şi la simplu feminin, Franţa stă similar, având un singur trofeu în Era Open, adus de Mary Pierce, în anul 2000). Dar şi unicul campion de Grand Slam la simplu al uneia dintre cele mai puternice naţiuni din tenis. Până în ziua de azi însă, Noah susţine că a fost iubit pentru altceva.

Anumiţi jucători din generaţia mea şi din cele ulterioare au câştigat mai multe trofee decât mine, dar puţini au fost susţinuţi şi iubiţi aşa cum am fost eu. De ce? Victoria în sine explică doar 10% din dragostea francezilor pentru mine. Restul, partea esenţială, vine dintr-un moment ce a arătat relaţia dintre tată şi fiu. De regulă, nu plângi în braţele tatălui tău în public. Eu am făcut-o în faţa a mii de spectatori şi milioane de telespectatori. Imaginea sportivului dur a pălit şi umanul l-a înlocuit. Yannick Noah, pentru New York Times, despre momentul celebrării victoriei de la Roland Garros

Tatăl său, Zacharie, era fotbalist camerunez, mama - franţuzoaică albă, iar Yannick - un tănâr de 23 de ani, cu un corp perfect sculptat, carismatic şi dispus să îşi arate chiar şi vulnerabilităţile şi sensibilitatea.

S-a afirmat încă de la juniori

La doar şase ani după ce era remarcat de Arthur Ashe, Yannick Noah se impunea deja ca un junior de top. În 1977, la 17 ani, câştiga competiţia juniorilor la Wimbledon, trecându-şi în CV şi o finală la prestigiosul Orange Bowl, un fel de campionat mondial pentru tinerii jucători, pierdută în faţa lui Ivan Lendl.

Omul intrigilor

Yannick Noah este un superstar al Franţei, plasat în Top 5 cei mai populari francezi chiar şi în sondajele anilor 2000.

Ca jucător de tenis nu s-a sfiit să recunoască niciun moment că este îndrăgostit de alcool, dar şi de droguri. Paradoxal, Noah a devenit în scurt timp un mare critic al celor mai noi generaţii de jucători de tenis, lansând acuzaţii legate de un fenomen extins al dopajului în tenis.

În afara tenisului a fost la fel. A divorţat de două ori, dar în prezent se laudă cu faptul că are în familie încă un sportiv de cel mai înalt nivel - Joakim Noah, în NBA. Yannick Noah şi-a exprimat apăsat opţiunile politice, fiind unul dintre cei mai mari contestatari ai preşedintelui Nicolas Sarkozy. Cariera sa muzicală a reuşit să o depăşească chiar pe cea de jucător de tenis, iar momentele în care Noah a vorbit despre proprii demoni nu au făcut decât să-l umanizeze şi mai mult în ochii francezilor şi să-i mărească numărul de simpatizanţi. Pentru Noah, ne a existat şi nu există subiect tabu - un lucru adorat de mulţi.

80.000 de spectatori l-au urmărit în concert pe Yannick Noah, pe 25 septembrie 2010, pe Stade de France, stadionul echipelor naţionale de fotbal şi rugby ale Franţei

Noah, muza

Amelie Mauresmo recunoaşte că a ajuns să joace tenis după ce l-a văzut pe Noah câştigânf finala de la Roland Garros, 6–2, 7–5, 7–6(3), în faţa lui Mats Wilander. În 1991, din postura de căpitan-nejucător, a creionat practic succesul istoric al Franţei în finala Cupei Davis, „Salatiera de Argint“ ajungând în vitrina „cocoşilor“ pentru prima dată după 56 de ani. El a repurtat alte două succese la cârma naţionalei masculine, în 1996 şi 2017, iar în prezent conduce ambele echipe ale Franţei, în Fed Cup şi Cupa Davis.

Citește și: File de istorie. Ziua în care Bjorn Borg a fost înfrânt: cum a fost „ucisă“ în faşă tentativa sa de revenire în 1991