Nadal, fabulos: E doar al treilea jucător de tenis cu o asemenea longevitate în Top 20

Nadal, fabulos: E doar al treilea jucător de tenis cu o asemenea longevitate în Top 20

La ce a reuşit în tenisul mondial, Rafael Nadal are toate motivele să zâmbească larg

Spaniolul de 34 de ani realizează cifre formidabile şi când nu se află pe teren. Acum, a pătruns într-un club select din care mai fac parte doar două nume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rafael Nadal a încheiat 2020 cu 27 de victorii, 7 înfrângeri şi încă două trofee cucerite: Acapulco (hard) şi French Open (zgură). Cu ultimul triumf, cel de la Paris, a ajuns la un total de 20 de turnee de Grand Slam!
 
Iar acum, a ieşit la iveală încă o statistică impresionantă, care vorbeşte de la sine despre modul, aproape ireal, în care Rafa rezistă în elita tenisului masculin, de ani buni. Concret, Nadal tocmai a devenit al treilea jucător din istorie care rămâne în Top 20 ATP timp de 800 de săptămâni la rând!
 
El a pătruns în această zonă a clasamentului la data de 4 aprilie 2005 şi de atunci n-a părăsit niciodată Top 20. De-a lungul istoriei, Doar americanul Jimmy Connors şi elveţianul Roger Federer au mai reuşit o performanţă similară. Connors e chiar cel mai longeviv sportiv din Top 20 ATP, cu 860 de săptămâni la rând!
 
Dacă Nadal va mai rezista în Top 20, în următoarele 14 luni, el îi va depăşi atât pe Federer, cât şi pe Connors.
 
Şi încă un amănunt incredibil: din cele 800 de săptămâni în Top 20, Nadal s-a aflat, de fapt, în Top 10, timp de 797 de săptămâni! În restul de trei săptămâni, a fost undeva, între locurile 14 şi 17.
18
ani a avut Rafael Nadal, când a pătruns prima dată în Top 20 ATP, în aprilie 2005.
 
209
săptămâni a adunat Rafael Nadal în fotoliul de lider al clasamentului mondial.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările