Mircea Lucescu a dezvăluit dialogul avut cu Messi! Ce tertip a folosit pentru a-l convinge să îi dea tricoul de joc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

la mijlocul săptămânii trecute, la finalul meciului din Liga Campionilor dintre Barcelona şi Dinamo Kiev, antrenorul echipei din Ucraina a făcut un gest care a stârnit controverse.

La ieşirea de pe gazon, la marginea terenului, Messi a dat mâna cu Ronald Koeman şi a vrut să se îndrepte către vestiar, moment în care Lucescu, aflat la câţiva metri de cei doi, l-a strigat de mai multe ori pe numele mic pe starul argentianian. Messi s-a întors, a dat noroc cu antrenorul (foto), după care a conversat cu acesta preţ de câteva secunde. Ulterior, presa din Spania a elucidat misterul dialogului dintre cei doi şi a relatat  că Lucescu i-a cerut tricoul de joc vedetei Barcelonei, doleanţă pe care Messi a îndeplinit-o.

Comportamentul celui mai titrat antrenor român a fost judecat în nenumărate moduri.  ajungându-se inclusiv la etichetarea acestuia cu termenul de milog 

Joi seara, într-o intervenţie la Digisport, Mircea Lucescu a ţinut să lămurească conţinutul discuţiei cu fotbalistul catalanilor."Messi a debutat la Barcelona în Liga Campionilor într-un meci cu Şahtior, în decembrie 2004. De atunci ne-am întâlnit de 9 ori! Ne salutăm, ne dăm mâna. Eu l-am strigat: <<Leo!>>. Mi-a venit aşa să-l strig, după m-am dus şi am vorbit cu el. Şi i-am spus: <<Am tricoul unui mare jucător pe perete, Pele, iar lângă el aş vrea să fie tricoul lui Messi>>". Atât i-am spus. El mi-a făcut semn că mi-l dă sus. După mi-a spus: <<Eşti un om extrem de puternic>>. În lumea sportului e normal aşa ceva, există un respect extraordinar. Ce era să facă Messi? Să-mi întoarcă spatele?", a declarat Mircea Lucescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite