Halep are o mare şansă în Rusia: Pe ce loc va ajunge în lume, dacă va câştiga Kremlin Cup
0Simona a abordat competiţia găzduită de Moscova de pe locul 19 în lume. Începând de luni însă, cu siguranţă, va fi mai sus după rezultatele din această săptămână.
Simona Halep (30 de ani) a plătit un preţ foarte mare pentru accidentările repetate care au scos-o din circuit în cea mai mare parte din acest sezon.
Constănţeanca a încheiat 2020 pe locul 2 în lume, dar acum a alunecat până pe poziţia a 19-a, după ce a pierdut peste 4.400 de puncte în clasament! Doar prin absenţa de la Wimbledon, unde era deţinătoarea trofeului, „Simo“ a rămas fără 2.000 de puncte dintr-un foc.
În ciuda acestei situaţii, Firicel Tomai, care a lucrat cu Halep la începuturile carierei sale, s-a arătat încrezător că fostul lider mondial va reveni în Top 10, în 2022, după cum „Adevărul“ a scris aici. Iar fostul antrenor al Simonei pare că nu s-a înşelat!
Acum, după ce a legat două victorii, la Moscova, Halep deja a urcat în ierarhia virtuală, actualizată în timp real. Concret, constănţeanca a acumulat 2.907 puncte şi e pe 17. Dacă va învinge şi astăzi, în sferturi, în duelul cu Maria Sakkari (7 WTA), Simona va ajunge la un total de 2.992 de puncte. Insuficient însă pentru a mai urca în clasament.
În schimb, dacă va câştiga Kremlin Cup, constănţeanca va acumula 3.277 de puncte şi va fi pe 12, începând de luni!