Hagi va lua foc: Ce a spus Florin Răducioiu despre Ianis şi motivele pentru care nu joacă la Genk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai departe de acum o săptămână, Gheorghe Hagi spunea că fiul său are în buzunar atât conducerea clubului belgian, cât şi suporterii. De atunci, Ianis a fost folosit 11 minute în două partide.

Ianis Hagi (20 de ani) a fost lăudat excesiv de mulţi oameni din fotbalul românesc, deoarece aceştia au vrut să-l mulţumească pe Gheorghe Hagi.

De aceea, am ajuns să citim, periodic, despre cât de bine bate Ianis penalty-urile şi cornerele şi că nimeni de pe această planetă nu se compară cu el. Din păcate, dincolo de această gargară ieftină stă o realitate cruntă: Ianis Hagi nu joacă titular decât la clubul Viitorul, care e antrenat şi patronat de tatăl său. Când a plecat de aici, fie că a ajuns la Fiorentina, fie la Genk, internaţionalul român a devenit un client al băncii de rezerve. 

Nu e exclus ca, pe viitor, mijlocaşul de 20 de ani să progreseze, însă, în acest moment, pur şi simplu, nu e suficient de bun nici ca să prindă un loc de titular la Genk, o formaţie de mâna a treia în Europa. Această realitate a fost confirmată de Florin Răducioiu într-o intervenţie la Telekom Sport. Iar fostul internaţional ştie despre ce vorbeşte! Răducioiu chiar l-a antrenat pe Ianis Hagi, acum vreo 7 ani, pe când era selecţioner la România U-15.

Ce a spus Florin Răducioiu?

*Sunt convins că Ianis Hagi nu merită încă să fie titular (n.r. - la echipa de club). Nu vreau să folosesc multe cuvinte acum pentru că n-are rost. În momentul de faţă, nu merită să joace titular. Nu ştim ce se întâmplă în timpul săptămânii, nu ştim cum se antrenează. 

*Hai să-i dăm un pic de timp, câteva săptămâni, să reuşească să-şi găsească, într-un fel sau altul ritmul, intensitatea în antrenamente şi să-l convingă pe antrenor să joace titular. 

Eu nu cred că lui Ianis Hagi îi lipseşte disciplina. E evident că ceva îi lipseşte din punct de vedere al calităţii şi cum se exprimă el în teren. Probabil, îi trebuie o mai mare intensitate, mai multă răutate.

Ce spun cifrele despre Ianis Hagi la Genk?

*A adunat 99 de minute în ultimele opt partide oficiale ale celor de la Genk în toate competiţiile. Şi a fost titular ultima dată la 19 octombrie, într-un meci cu Standard Liege. De atunci, Ianis a jucat din ce în ce mai puţin. De la 3 noiembrie, a bifat doar 11 minute, fiind introdus pe teren, miercuri seară, în înfrângerea de acasă cu Salzburg din Liga Campionilor, scor 1-4.

3 goluri în 11 meciuri de campionat a marcat Ianis Hagi pentru Genk în acest sezon. A fost titular de cinci ori şi introdus pe parcurs de şase ori.

CITEŞTE ŞI:

Hagi te lasă cu gura căscată: Ce a putut să zică despre fiul său, care nu joacă la Genk

FOTO România, călcată în picioare în presa spaniolă: Ce notă a primit decarul Ianis Hagi în „Marca“

ANALIZĂ Manualul eşecului în 10 paşi: Cum a ajuns România de râsul lumii în fotbal

Hagi a răbufnit: Discurs tăios al „Regelui“ după ce belgienii de la Genk l-au lipit pe Ianis de banca de rezerve

Hagi, mulţumit: Antrenorul care nu-l folosea pe fiul său a fost concediat! De ce nu l-a agreat pe Ianis

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite