Federer le-a dat veşti proaste fanilor săi! De ce Wimbledon 2021 ar putea fi ultimul din cariera elveţianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Federer

Câştigătorul a 20 de trofee de Grand Slam spune că participare de la All England Club de anul acesta ar putea fi ultima la prestigiosul turneu londonez.

La conferinţa de presă organizată după eşecul în minimum de seturi din sferturile de finală de la Wimbledon, Roger Federer a vorbit şi despre cum percepe viitorul său din punct de vedere sportiv, Elveţianul, care va împlini 40 de ani la 8 august, a recunoscut că este posibil ca aceasta să fi fost ultima sa participare la Wimbledon. 

"Aş vrea să joc din nou aici, dar la vârsta mea nu ştii niciodată ce se poate întâmpla. Este greu. La ultimele game-uri simţeam că nu mai pot reveni. Nu ştiu ce voi face în continuare. Când revii după o accidentare, ai nevoie de un obiectiv, o ţintă. Wimbledon a fost acel obiectiv. Pentru tot ce va urma, o să vorbesc cu echipa mea", a spus Roger Federer.

În ciuda înfrângerii categorice din sferturile de finală, scor 6-3, 7-6 (4), 6-0, după doar o oră şi 49 de minute, campionul elveţian a declarat că este "foarte încântat" de parcursul avut anul acesta la Wimbledon.

Eliminarea elveţianului îi înlesneşte şi mai mult drumul lui Novak Djokovic pentru un nou titlu de Grand Slam, toţi ceilalţi trei jucători calificaţi în semifinale fiind debutanţi în această fază a competiţiei. 

Programul semifinalelor

Vineri

Berrettini (7 ATP) - Hurkacz (14 ATP) ora 15.30

Djokovic (1 ATP) - Shapovalov (10 ATP) imediat după terminarea primei semifinale, dar nu înainte de ora 17.30

*Meciurile sunt transmise de Eurosport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite