„Este exclus să se mai ţină turneul feminin de la Bucureşti!“ Anunţul de ultim moment din tabăra FRT

„Este exclus să se mai ţină turneul feminin de la Bucureşti!“ Anunţul de ultim moment din tabăra FRT

George Cosac a făcut un anunţ trist pentru fanii tenisului din România

Fanii tenisului din România nici nu au apucat să se obişnuiască cu ideea că în 2020 nu se va juca la Wimbledon şi deci nu o vor vedea pe Simona Halep încercând să îşi apere trofeul câştigat în 2019, când a venit anunţul că turneul WTA de la Bucureşti este, practic, anulat.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, în prezent vicepreşedinte al FRT, a declarat pentru agenţia „Agerpres“ că Bucureştiul nu va putea găzdui turneul începând cu 13 iulie 2019. Oficial, tenisul este „îngheţat“ doar până pe 13 iulie, cele trei foruri mondiale din sportul alb, ATP, WTA şi ITF susţinând în acest moment un plan comun.
 
În contextul actual al pandemiei de COVID-19, având în vedere faptul că din martie nu s-a mai jucat tenis deloc, anularea BRD Bucharest Open nu pare un capăt de ţară. Fostul preşedinte FRT anunţă însă că dincolo de ameninţarea reprezentată de noul coronavirus, turneul este „pe butuci“ şi pentru motive ce nu ţin de pandemie.
 
Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile aceste pandemii. De altfel, noi nu mai aveam nicio înţelegere cu proprietarul turneului (n.r. - maghiarul Jeno Marky), pentru că anul trecut semnasem doar pentru un an. Anul acesta pentru organizarea în continuare a turneului la Bucureşti urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Aşa că este exclus să mai organizăm anul acesta, nici nu am apucat să ne aşezăm la masă. Turneul mai figurează pe site-ul WTA, dar e o chestiune din oficiu. Nu ne gândim la amânare. Turneul nu se va mai ţine la Bucureşti, asta vă pot spune cu certitudine“.
 
Mai departe, George Cosac pare să pregătească fanii români pentru iminenţa pierderii definitive a turneului WTA de la Bucureşti, mai ales în condiţiile în care Simona Halep nu a participat decât de două ori din şase la întrecerea din capitala României, în 2014 şi 2016. Totuşi, turneul de la Bucureşti a fost, dincolo de o întâlnire extrem de plăcută pentru fanii români cu elita sportului alb - şi un sprijin extrem de important pentru sportive precum Irina Begu (campioană), Patricia Ţig (finalistă în 2019) ş.a.m.d. România este pe punctul de a pierde ultimul contact cu tenisul mondial, după ce a cedat în 2016, către Ungaria, şi organizarea turneului ATP cu o vechime de peste 20 de ani pe teritoriul României.
 
„Pentru 2021 rămâne să discutăm (n.r. - cu proprietarul turneului, maghiarul Jeno Marky) dacă vom mai ţine turneul la Bucureşti. Oricum, eu cred că se vor reseta foarte multe... şi legat de numărul de turnee, de competiţii, şi legat de sistemul de punctaj şi aşa mai departe. Abia când se va relua calendarul competiţional vom şti şi noi ce se poate face şi ce nu pentru 2021. Să sperăm că scăpăm cu toţii sănătoşi din toată nebunia asta şi apoi vom vedea ce va mai fi“, a declarat George Cosac pentru „Agerpres“.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: