Decăderea naţionalei revoltă: „Nu vă e ruşine?!“. În ce situaţie jenantă a ajuns fotbalul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Dică visează să fie selecţionerul României
Nicolae Dică visează să fie selecţionerul României

Cu doar două calificări, la Euro 2008 şi Euro 2016, în ultimii 22 de ani şi primind refuzuri pe bandă, de la Hagi, Răzvan Lucescu şi Dan Petrescu, naţionala României şi-a făcut ţăndări cota!

Şi, aleasă cu o imagine şifonată, de echipă de care fug toţi antrenorii aflaţi sub contract, prima reprezentativă a ajuns o ţintă pentru nişte tehnicieni fără CV şi fără rezultate. Care au îndrăznit să se autopropună în presă pentru funcţia de selecţioner. Acest trend incredibil a început, odată cu plecarea lui Christoph Daum, în 2017. La vremea respectivă, secundul acestuia, Ionuţ Badea, s-a recomandat ca fiind o soluţie pentru înlocuirea neamţului!

„El (n.r. - Daum) îmi spunea că eu trebuia să fiu selecţionerul României, pentru că am potenţial, am experienţă“, a spus Badea. În momentul în care a făcut această afirmaţie, pe lângă mandatul său de secund la prima reprezentativă, fostul dinamovist avusese o carieră pe banca celor de la FC Argeş, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii, „U“ Cluj, FC Braşov şi Oţelul Galaţi! 

Acum, după plecarea lui Rădoi, şi secundul acestuia a ajuns să se autopropună, printre rânduri, la naţională! „Eu n-am un CV aşa bogat. Pentru mine, e un vis să ajung la echipa naţională antrenor. Am fost secund. Să ajung principal e un vis, sper să ajung cândva“, a fost declaraţia lui Nicolae Dică. 

Iar însuşi Rădoi, poate că şi din dorinţa de a fi ironic, a ajuns să vorbească despre instalarea lui Marius Şumudică în funcţia de selecţioner, deşi acesta tocmai a ajuns pe ultimul loc în Turcia, cu Yeni Malatyaspor! „M-am uitat să văd ce au făcut antrenorii în primele etape. La prima vedere, ar însemna că Marius Şumudică ar trebui să fie antrenorul echipei naţionale. El a avut şapte victorii cu CFR Cluj din şapte meciuri“, a fost afirmaţia şocantă făcută de Rădoi, la Telekom Sport.

Porumboiu

„Puneţi mâna şi antrenaţi în Liga I!“

Văzând cine se visează selecţioner, în ultima perioadă, fostul mare arbitru, Adrian Porumboiu (foto), a avut o răbufnire, la Digi Sport. 

„Văd că şi Dică vrea acum la naţională. Băi, dar nu vă e ruşine? Staţi un pic, puneţi mâna şi antrenaţi 5-6 ani echipe de primă ligă, oriunde, la seniori. Aţi luat tineretul şi vreţi acum la naţionala mare? Nici Rădoi pe care eu l-am susţinut, am vorbit frumos de el, n-are nicio treabă. Am văzut că s-a şi lăudat că are oferte. Unde te duci, mă? Cine te mai ia? Poţi să te duci în zona arabă, poate“, a spus Porumboiu.

„M-aş ruga în genunchi de Bölöni“

Subiectul numirii selecţionerului a fost comentat şi de Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoşani.

„Mi se pare o ciudăţenie să nu se gândească la Bölöni. Tragi de toţi antrenorii fără experienţă şi să nu vorbeşti cu Boloni, fără contract, unul dintre cei mai titraţi şi echilibraţi antrenori din România?! Eu făceam aşa, în locul lui Răzvan Burleanu: mă rugam în genunchi să accepte! Dacă stai de vorbă cu Bölöni, îţi dai seama că sunt soluţii şi-ţi dai seama că greşim toţi, în fotbalul românesc“, a spus Iftime pentru Digi Sport.

Cine a stat pe banca României, în ultimii ani

Nume Bilanţ

Mirel Rădoi 8 victorii, 4 remize, 8 înfrângeri

Cosmin Contra 13 victorii, 6 remize, 5 înfrângeri

Christoph Daum 3 victorii, 3 remize, 4 înfrângeri

Anghel Iordănescu 7 victorii, 9 remize, 3 înfrângeri

Victor Piţurcă 17 victorii, 10 remize, 8 înfrângeri

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite