David Popovici, mândria României: Cu cine a fost comparat uriaşul nostru campion mondial

David Popovici, mândria României: Cu cine a fost comparat uriaşul nostru campion mondial

Foto Getty Images

După o perioadă de „secetă“, România are, din nou, un sportiv de elită. Şi, având în vedere că vorbim despre un puşti de doar 17 ani, ne vom bucura mult timp de acum înainte de rezultatele sale la nivel internaţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Rezultatele obţinute de David Popovici încântă lumea sportului românesc. 
 
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a vorbit pentru Eurosport despre ce poate realiza David, în viitor, având în vedere că, în acest moment, el deja e o adevărată forţă în bazin, la doar 17 ani.
 
„L-aş compara, nici mai mult, nici mai puţin cu Usain Bolt! Sunt convins că David poate realiza în nataţie, ce a izbutit Bolt în atletism (n.r. - să ducă recordul la 100 de metri la 9.58). Nu o spun eu, ci specialiştii care îl urmăresc, în mod special, în acest zile. David e deja un exemplu pentru toată ţara. El reuşeşte să trezească acel sentiment de mândrie naţională“, a spus Covaliu.
 

FOTO AFP

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO AFP
  • FOTO AFP
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
  • FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
  • FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
  • FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
  • FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
  • FOTO Getty Images
  • FOTO Getty Images
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările