David Popovici, un fenomen: Cine îl inspiră şi ce a spus despre România în faţa presei mondiale

David Popovici, un fenomen: Cine îl inspiră şi ce a spus despre România în faţa presei mondiale

Mondialele de la Budapesta l-au transformat pe David Popovici (17 ani) într-o vedetă de talie internaţională. Şi pe bună dreptate! Rezultatele puştiului sunt de-a dreptul formidabile.

Ştiri pe aceeaşi temă

După triumful în finala de luni seară, David Popovici a vorbit într-o conferinţă de presă. În care, mai întâi, a descris cum a decurs victoria sa: „Am avut o cursă foarte bine gândită, ne-am pregătit foarte bine pentru ea, m-am odihnit bine înainte, cred că şi asta contează. Suntem oameni obişnuiţi care fac lucruri extraordinare. Aşa îmi place să cred“. 

Mai departe, românul a dezvăluit cine sunt oamenii care îl inspiră în carieră: „Camelia Potec e campioana noastră olimpică, am fost inspirat de ea, cu siguranţă. Apoi, e Ian Thorpe. Pe care l-am întâlnit chiar aici, acum două zile. El mi-a şi dat acum medalia. A fost o onoare să-i strâng mâna de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, înainte de a asculta imnul naţional“. 

Popovici e conştient că va avea o primire regală, la revenirea în ţară. „Bănuiesc că la aeroport va fi haos, dar un haos frumos. Am văzut asta în trecut, când ne-am întors de la Tokyo şi atunci am încheiat pe 4. Acum sunt primul. Pentru România înseamnă mult şi sunt foarte fericit că am reuşit acest rezultat pentru ţara mea, pentru toţi cei care m-au susţinut. Îmi place mult sentimentul acesta!“, a încheiat David. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările