David Popovici naşte deja o controversă: Cât câştigă la Dinamo din bani publici şi ce a păţit în trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Popovici

Subiectul finanţării sportului de către stat e unul delicat în România. Şi naşte, periodic, păreri pro şi contra. Acum, această dezbatere revine în actualitate.

Există două tabere în această poveste: cei care susţin că sportul n-ar supravieţui fără ajutorul Guvernului şi cei care sunt de părere că finanţarea sportului din bani publici trebuie să fie o sursă secundară de venit pentru cluburi, iar cei mai mulţi bani trebuie să fie obţinuţi prin sponsorizări.

Această dezbatere revine în actualitate, periodic, când vorbim despre clubul CSM Bucureşti. Unde doar secţia de handbal consumă, anual, 3,5 milioane de euro. Aici, Cristina Neagu a şi devenit subiect de glumă din cauza salariului ei: 20.000 de euro pe lună.

Acum, odată cu rezultatul fabulos obţinut de David Popovici (17 ani) la Mondialele de la Budapesta, unde înotătorul român a cucerit deja medalia de aur în proba de 200 de metri liber, subiectul finanţării sportului din bani publici s-a redeschis. Într-un text publicat de Eurosport, jurnalistul Marian Ursescu a dezvăluit cât câştigă Popovici, legitimat la Clubul Sportiv Dinamo: 7.000 de euro pe lună.

În textul său, Marian Ursescu a adus în discuţie un aspect interesant: 

*Românii sunt acum în pragul extazului. Toată lumea vorbeşte despre David Popovici, de la preşedintele Iohannis şi prim-ministrul Ciucă, până la simplii iubitori ai sportului, de pe Facebook.

*Trecând peste toate astea, cum facem că şi Popovici este plătit din bani publici? O să apară, peste cât timp oare, specialiştii care să ne spună că nu merită aceşti bani sau că este plătit din banii lor. Sau că, dacă Popovici nu ar primi acei bani de la stat, le-ar creşte lor salariul!

*Ne place sau nu, trebuie să realizăm că sportul în România, fără bani publici, ar fi mort. Nu că acum ar fi într-o situaţie prea bună, dar mai sunt şi excepţii numite David Popovici, Simona Radiş sau Ancuţa Bodnar.

CSM Bucureşti l-a refuzat

Subiectul David Popovici a fost comentat şi de jurnalistul Adi Dobre, cu o carieră impresionantă în presa sportivă. În trecut, Dobre a activat şi în cadrul clubului CSM Bucureşti pentru o perioadă. Acum, Adi Dobre a dezvăluit într-o postare pe Facebook că tânărul David Popovici a fost refuzat de clubul Primăriei dintr-un motiv incredibil.

„Acum doi ani, conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti a refuzat legitimarea lui David Popovici! <<Avea pretenţii prea mari>>, s-a spus… Omul nu a cerut mai mult decât cel mai mic salariu al unei handbaliste de la CSM Bucureşti… Şi a plecat… La mai bine! Bravo lui, tati!“, a scris Adi Dobre.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite