Cum arată Djokovici, trecut de două ori prin COVID: Imagini cu Nole, la bustul gol, de la Dubai VIDEO

Cum arată Djokovici, trecut de două ori prin COVID: Imagini cu Nole, la bustul gol, de la Dubai VIDEO

Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) e în centrul atenţiei, în Emirate, unde va juca, luni (după ora 18.30), prima sa partidă din sezonul 2022.

Ştiri pe aceeaşi temă

Novak Djokovici e pregătit de debutul său competiţional, în această stagiune. Şi e convins că e în cea mai bună formă fizică, după cum a şi insistat, în interviul pe care „Adevărul“ l-a publicat aici.
 
Până să vedem cum se va descurca sârbul pe teren, în duelul cu Lorenzo Musetti (Italia, 19 ani, 58 ATP), au apărut primele imagini cu Nole, de la un antrenament efectuat, la Dubai. În care, din cauza căldurii, sârbul a preferat să joace la bustul gol. 
 
Deşi nevaccinat, liderul mondial a trecut de două ori prin COVID-19. Prima dată, în iunie 2020, a fost simptomatic, iar a doua oară, în decembrie 2021, a fost asimptomatic. Cert e că, la prima vedere, boala nu l-a afectat fizic, deşi statutul de nevaccinat l-a scos din calcule, în primul Grand Slam al anului.
 
VEZI IMAGINILE CU DJOKOVICI, LA ANTRENAMENTUL DIN DUBAI
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările