Cosmin Contra, atacat furibund de Becali. Ameninţări fără precedent la adresa  selecţionerului: „Pleacă, ne distrugi!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul FCSB, Gigi Becali, nu l-a iertat pe antrenorul primei reprezentative pentru faptul că nu a selecţionat niciun jucător de la echipa sa pentru dubla cu Spania şi Malta

Bogătaşul din Pipera a pornit iar războiul cu Cosmin Contra şi spune ca va trimite un memoriu către FRF prin care va cere oficial demiterea selecţionerului.

„Contra trebuie să ştie un lucru: dacă nu ştii să faci o selecţie, mai bine te duci şi stai acasă! Noi chiar am vrut să facem memoriu, ca asociaţie a Federaţiei. Nu putem să dăm 800.000 de euro unui om care nu ştie. Aici a demonstrat că habar n-are de fotbal. Ca fotbalist, da, a fost mare, dar ca antrenor nu ştie de capul lui. Dacă o să îl ţinem acolo, să dăm bani, sute de mii de euro, nu o să ne mai calificăm niciodată! Am conceput un comunicat, pe care sa il dăm şi public, şi la Federaţie. Nu ne convine să dăm sute de mii de euro unui om care nu ştie fotbal. Să îl încărcăm de atâţia bani şi să îşi bată joc? Îţi mai dăm încă 800.000 de euro, dar pleacă, că ne distrugi!", a declarat Becali
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite