Cel mai bun medicament, în aşteptarea vaccinului anti-COVID: „Acum e nevoie mai mult ca oricând!“

Cel mai bun medicament, în aşteptarea vaccinului anti-COVID: „Acum e nevoie mai mult ca oricând!“

În plină pandemie, a devenit şi mai important să avem grijă de sănătatea noastră. Deşi mulţi şarlatani promovează diverse suplimente, promiţând întărirea sistemului imunitar, în realitate, acest obiectiv nu se atinge stând în fotoliu şi luând pastile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sportul e cel mai bun medicament pe care îl avem, deocamdată, în lupta cu noul coronavirus! Acest lucru s-a dovedit ştiinţific, după cum „Adevărul“ a scris aici.
 
Tocmai de aceea, pentru că nevoia de activitatea sportivă, de mişcare şi de exerciţii efectuate, în mod regulat, e mai mare ca oricând, inclusiv doctorii şi oamenii de ştiinţă au insistat pentru redeschiderea sălilor de fitness, atunci când, în diferite ţări, măsurile de restricţie implementate pe durata carantinării au fost relaxate.
 
Mai mult, în zonele în care, treptat, numărul cazurilor a crescut din nou, sălile de fitness au rămas, totuşi, deschise. Un exemplu în acest sens e oferit de statul California. Aici, au existat până la data de 24 iulie 431.290 de cazuri confirmate de coronavirus dintre care 9.642 au apărut joi!
 
Şi, totuşi, un studiu realizat de California Fitness Alliance (CFA) a demonstrat că, din 12 iunie, de când sălile de sport şi-au redeschis porţile, nici măcar un caz confirmat de coronavirus n-a provenit de la cluburile de fitness! În cadrul studiului, au fost urmărite activităţile unui număr de 150 de companii de fitness, cu 785 de locaţii în statul California.
 
„Studiul nostru demonstrează că sălile reprezintă un mediu sigur datorită măsurilor sanitare pe care le aplicăm. Între 12 iunie şi 13 iulie, am avut, per total, 5,5 milioane de oameni cu abonament la sală, care au intrat în diferite cluburi de fitness. Doar 0,2% dintre aceşti oameni au avut, ulterior, teste pozitive pentru COVID-19, însă, în urma anchetelor epidemiologice s-a dovedit că n-au luat virusul din cluburile de fitness“, a declarat Randy Karr fondator California Fitness Alliance (CFA) şi CEO în cadrul California Family Fitness.
 
Au implementat măsuri simple şi eficiente
 
Pentru a evita apariţia unor focare în sălile de sport, cluburile de fitness din California au implementat o serie de măsuri sanitare simple, dar eficiente. Vorbim despre reguli care sunt valabile şi în sălile din România, după redeschiderea lor la data de 15 iunie.
 
*Folosirea măştilor la intrarea în cluburi, în zona de recepţie şi în vestiar
 
*Păstrarea distanţei de 2 metri între membri prin monitorizarea numărului de oameni care se antrenează, simultan, într-o sală
 
*Folosirea soluţiilor dezinfectante pentru aparate, înainte şi după folosirea lor de către cei aflaţi în sală
 
„Sănătatea fizică şi mentală e esenţială pentru combaterea pandemiei“
 
Francesca Schuler, membru fondator CFA şi CEO în cadrul In-Shape Health Clubs a subliniat importanţă rolului pe care îl au cluburile de fitness în această perioadă.
 
„Susţinem eforturile necesare pentru plafonarea curbei noilor infectări. America se confruntă cu o criză, în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi mentală şi, de aceea, activitatea fizică e esenţială pentru combaterea pandemiei. De aceea, California Fitness Alliance (CFA) a lucrat intens, cu administraţia guvernatorului Gavin Newsom, pentru a implementa măsurile sanitare care să ne dea posibilitatea de a ţine cluburile de fitness deschise pe durata pandemiei“, a spus Francesca Schuler.
 
„Din păcate, oamenii cu probleme cronice de sănătate sunt mai expuşi în faţa COVID-19“
 
Medicii şi oamenii de ştiinţă au venit alături de industria fitness şi au susţinut redeschiderea cluburilor care, în statul California, au fost închise, între martie şi iunie, la fel ca în România.
 
Printre argumentele furnizate pentru redeschiderea acestor săli a fost şi faptul că 1 din 5 americani se confruntă cu probleme mentale, precum depresia, iar activitatea fizică ajută enorm în combaterea acestor probleme mentale.
 
În plus, potrivit statisticilor, problemele cardiace au reprezentat principala cauza a deceselor înregistrate în Statele Unite în 2016. Şi, principalele cauze care duc la apariţia acestor probleme cardiace sunt:
 
*Obezitatea
 
*Hipetensiune arterială
 
*Absenţa activităţilor sportive din viaţa de zi cu zi
 
47% dintre americani au una dintre problemele enumerate mai sus, care duc la apariţia bolilor cardiace. Şi, în această perioadă, când trecem printr-o pandemie, oameni cu probleme medicale deja existente se află într-o categorie mai mare de risc din cauza noului coronavirus.
 
„Din păcate, oamenii cu probleme cronice de sănătate sunt mai expuşi în faţa COVID-19. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate, activitatea fizică, în mod regulat, e absolut necesară pentru prevenirea problemelor cardiace şi combaterea apariţiei diabetului zaharat de tip II şi nu numai! Aceste date confirmă, încă o dată, că industria fitness are un rol esenţial în societate, mai ales în aceste vremuri pe care le trăim“, a spus Marc Thomas membru în cadrul California Fitness Alliance (CFA). 
 
„Acum, mai mult ca oricând, e nevoie de un stil de viaţă sănătos“
 
Rolul sportului pe duara acestei pandemii e atât de important, încât doctorul Hemmal Kothary, care activează în domeniul Sănătăţii Publice, în statul California, s-a alăturat board-ului de la California Fitness Alliance (CFA), în calitate de consultant.
 
„Acum, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de un stil de viaţă sănătos pentru a face faţă unor probleme precum anxietatea, depresia şi izolarea, toate cauzate de această pandemie. Comunităţile formate în interiorul cluburilor de fitness nu doar ajută oamenii să-şi păstreze motivaţia pentru a avea grijă de sănătatea lor, dar ne şi reamintesc că nu suntem singuri, chiar şi când respectăm normele de distanţare fizică“, a spus doctorul Hemmal Kothary.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările