Campionatul francez stabileşte precedentul: fotbalist suspendat jumătate de an, pentru că a împins arbitrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gelson Martins, fotbalist legitimat la AS Monaco FOTO Arhivă personală/Facebook
Gelson Martins, fotbalist legitimat la AS Monaco FOTO Arhivă personală/Facebook

Un fotbalist legitimat la AS Monaco a fost suspendat pentru şase luni, după ce a cutezat să împingă arbitrul central al unei partide.

Gelson Martins a fost sancţionat pentru gestul său, de a-l împinge pe arbitrul partidei dintre AS Monaco, gruparea la care este legitimat şi Nimes, în campionatul francez. Jucătorul în vârstă de 24 de ani l-a împins pe Mikael Lesage, gest pentru care a fost eliminat imediat şi, între timp, s-a ales cu o suspendare pentru jumătate de an.

Fotbalistul s-a manifestat astfel, după ce, colegul său, Tiemoue Bakayoko fusese eliminat, în cele din urmă AS Monaco rămânând în nouă oameni. AS Monaco a pierdut meciul respectiv, cu 1-3.

Gelson Martins a evolut în 23 de partide pentru AS Monaco, în sezonul curent, reuşind să înscrie în patrurânduri. De altfel, AS Monaco ocupă locul şapte în Ligue 1, având 40 de puncte, acumulate din 11 victorii, şapte remize şi nouă înfrângeri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite