În viziunea lor, a fost şi rămâne un bun simbolic la care să recurgi, conjunctural, pentru acumulare de capital electoral, nimic mai mult. Din perspectiva unui om lucid, gargară ieftină, formă fără fond.

1. Preşedintele. Chiar dacă nu el a iniţiat această furtună într-un pahar cu apă, Klaus Johannis a devenit actorul principal. Reacţia preşedintelui, în mod evident deplasată, populistă şi greţoasă, vine ca o contrabalansare a imaginii de alogen, minoritar periculos pe care i-a construit-o propaganda taberei adverse. În mod ironic, aproape niciodată nu a fost criticat pentru chestii cu adevărat relevante – de pildă, proiectul eşuat numit România Educată - , ci i s-a construit, imagologic vorbind, un portret negativ, definit de numeroase apelative: Ciolannis, Mutu, Nazistu’, Robocop, etc. Recent, prin nefastul acces la internet al tuturor cretinilor conspiraţionişti, s-a mai ales cu un nickname: Wuhannis. Doar ştim că el a adus virusul în ţară, ajutat de Frau Merkel să-l cumpere de la Bill Gates... Însă cel mai mult s-a insistat, începând din 2014, pe apartenenţele sale „impure”, neromâneşti: etnică şi confesională. Ni s-a atras atenţia că Sasu’, Neamţu’, neortodoxul ne vinde ţara, motiv pentru care trebuie să rămânem într-o permanentă stare de veghe.

Expus mereu la bullying naţionalist, Klaus a primit azi un cadou nesperat: i s-a ridicat mingea la fileu. Condamnând combinaţiile politicianiste ale UDMR şi PSD, a putut ieşi în lumina reflectoarele pentru a poza în bun român, apărător legitim al ţării în faţa trădătorilor de neam şi ţară.

2. La polul opus, adversarii săi politici, social democraţii, au fost prinşi pe picior greşit. Ani la rând s-au erijat în vajnici patrioţi, se umflase tărâţa românismului în ei, îşi flexau muşchii prin sloganul “mândri că suntem român”. Acum le-a explodat în faţă. Practic, au fost loviţi cu arma de care au abuzat în ultimii ani: naţionalismul greţos, primitiv, de grotă.

Şi uite aşa s-au inversat rolurile, patrioţii de ieri au devenit trădătorii de azi, iar alogenul a devenit român verde. Câtă materie primă ar fi avut aici Nea Iancu...

În realitate, nici preşedintele, nici adversarii săi şi nici reprezentanţii celorlalte partide nu au nimic în comun cu iubirea de ţară. Uniţi în cuget şi simţire sunt doar când vine vorba de propriul interes, de apartenenţa la un grup de interes şi, pe cât posibil, să rămână etern mufaţi la banul public. Problema cea mare este că majoritatea românilor încă mai pun botul la frazeologia patriotardă, iar asta uşurează misiunea politicienilor. Sunt perfect conştienţi că tema Ţinutului Secuiesc nu poate fi discutată (încă) fără isterie, că e un subiect cu impact emoţional numai bun de exploatat. Dacă nu, se găsesc consilieri plătiţi regeşte care să-i sfătuiască cum să joace cartea naţionalistă. Imaturitatea multor ceţăţeni români, indiferent de etnie, le oferă şansa aplicării acestei metode cinice şi machiavelice. Lucrurile se vor mai schimba (poate..) când vom înţelege că metehnele politicii dâmboviţene sunt supraetnice. Exemple sunt destule, fie că vorbim de Şova cel miruit, Varujan armeanul, Mădălin Voicu romul sau de unii politicieni maghiari metamorfozaţi în Drujbele lui Dumnezeu...

Bogdan Munteanu, născut într-o familie mixtă, la Săcele (BV), e doctorand în istorie şi membru MaghiaRomânia.

Părerile membrilor Echipei MaghiaRomânia pot diferi de opinia generală a Echipei.