Valeriu Gheorghiţă: Suntem ca într-un război, dar avem o armă care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească această armă şi s-au vaccinat - VIDEO

Valeriu Gheorghiţă: Suntem ca într-un război, dar avem o armă care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească această armă şi s-au vaccinat - VIDEO

dacă oamenii nu sunt informaţi să folosească această armă, atunci sute şi mii de persoane vor fi infectate în continuare.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, susţine că ne aflăm într-un război împotriva unui inamic care nu se vede cu ochiul liber, virusul, dar care poate face mult rău, precizând că există o armă la dispoziţie şi aceasta este vaccinul. El a precizat că unii ştiu să folosească această armă şi s-au vaccinat, dar sunt multe persoane ezitante cărora le este frică, pentru aceştia fiind necesară informarea continuă.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Suntem ca într-un război. Chiar dacă noi nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poate să facă şi acest inamic este virusul. Dar noi avem o armă la îndemână care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească deja această armă, ştiu cum să se apere şi s-au vaccinat. Sunt încă multe persoane care sunt ezitante, cărora le e frică să folosească acestă armă şi înţelegem acest lucru”, a transmis Valeriu Gheorghiţă.
 
El a menţionat că, dacă oamenii nu sunt informaţi să folosească această armă, atunci sute şi mii de persoane vor fi infectate în continuare. 
 
„Din acest motiv suntem aici, să le arătăm oamenilor cum să folosească această armă, cum să folosească vaccinul şi de ce trebuie să se vaccineze. Dacă nu facem acest lucru, acest inamic va avea mână liberă, va avea drum liber să infecteze în continuare sute şi mii de oameni, să genereze multe cazuri grave, care au nevoie de spitalizare, de internare în secţia de Terapie Intensivă şi vedem că în momentul de faţă capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă este la maxim şi în fiecare zi sute de români mor din cauza COVID-19 pentru că au fost expuşi acestor teori ale dezinformării pentru că nu am reuşit să îi convingem la timp de benefiile şi importanţa vaccinării”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. 
 
El a fost prezent, joi, la lansarea caravanei naţionale de vaccinare ”OAMENI CA MINE”, prima caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată şi susţinută de mediul privat din România.
 
Caravana pleacă din Bucureşti, joi, de la Universitatea Naţională de Aparare ‚„Carol I”. Craiova, Slatina şi Piteşti vor găzdui timp de câte două zile caravana, iar locuitorii din Dolj, Olt şi Argeş au ocazia de a participa la sesiuni informaţionale, cu caracter educativ, despre importanţa, necesitatea şi beneficiile vaccinării împotriva virusului COVID -19.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările