Tătaru, despre revenirea lui Macovei ca director medical la Spitalul Suceava: Se poate întoarce ca profesionist, ca medic în acest spital, dar nu ca director medical

Tătaru, despre revenirea lui Macovei ca director medical la Spitalul Suceava: Se poate întoarce ca profesionist, ca medic în acest spital, dar nu ca director medical

Nelu Tătaru Foto Mediafax / Andreea Alexandru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că Mircea Macovei nu se poate întoarce ca director medical la Spitalul Judeţean Suceava, dar că poate reveni ca profesionist, ca medic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nelu Tătaru a declarat, joi seara, la Arad, că Mircea Macovei nu poate reveni în funcţia de director medical pe care a ocupat-o.
 
"La Suceava nu va fi preluat managementul din nou. Avem management militar. S-a reîntors din concediu directorul medical, dar având în vedere că este în continuare o anchetă în desfăşurare, chiar dacă este in rem, ştim exact ce s-a întâmplat cu acele testări, când au fost amânaţi mii de oameni pentru testare. O să am o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu poate acest domn să revină, noi am suspendat contractul managerului atunci şi am schimbat echipa managerială cu altă echipă. Chiar dacă s-a întors, nu poate fi acceptată calitatea lui de director medical, se poate întoarce ca profesionist, ca medic în acest spital, dar nu ca director medical”, a declarat Nelu Tătaru. 
 
Directorul medical al Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Mircea Macovei, urma să revină la serviciu joi, după ce s-a vindecat de COVID-19, potrivit Monitorul de Suceava. Managerul interimar al spitalului, col. dr. Daniel Derioiu, a declarat că doctorului Macovei i se termină joi concediul medical, "are teste negative şi este apt de muncă”.
 
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Ionel Oprea a spus, miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că din punct de vedere legal trebuie luat în considerare faptul că doctorul Macovei a ocupat postul în baza unui concurs, iar absenţa a fost datorată bolii.
 
Directorul medical Mircea Macovei a fost acuzat că a chemat la spital toţi angajaţii, pentru o şedinţă, indiferent dacă erau suspecţi sau confirmaţi cu coronavirus.
 
Joi, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Ludovic Orban a precizat că nu este de acord cu revenirea în funcţia de director medical al Spitalului Judeţean Suceava a doctorului Mircea Macovei.
 
"Nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. Aveţi în baza decretului privind instituirea stării de urgenţă aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare, o spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă", a susţinut Orban.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările