Studenţii medicinişti din Capitală ajută la derularea anchetelor epidemiologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul creşterii alarmante a numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS CoV-2 din Capitală, 250 de studenţi din universităţile bucureştene – dintre care 150 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” se vor implica în derularea anchetelor epidemiologice.

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, prin Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti a răspuns pozitiv apelului făcut de către Prefectura Capitalei şi Direcţia Publică de Sănătate de a se implica în realizarea anchetelor epidemiologice din Bucureşti, se araată într-un comunicat al UMF ”Carol Davila”. 

Totodată, la solicitarea Rectorului UMFCD, prof.dr. Viorel Jinga de a veni în ajutorul populaţiei câţi mai mulţi participanţi din mediul universitar în realizarea acestor anchete epidemiologice, Rectorii tuturor instituţiilor de învăţământ superior din Capitală au decis ca, prin studenţii universităţilor lor, să se alăture acestui amplu proiect demarat la nivelul municipiului Bucureşti.

Astfel, 250 de studenţi bucureşteni, dintre care, 150 de studenţi medicinişti vor  fi prezenţi zilnic în cele două puncte de lucru coordonate de către Prefectura Capitalei (Arena Naţională şi sediul DSP din strada Tudor Arghezi) de unde vor derula aceste anchete epidemiologice. 

Sudent la Medicină: „Sunt mândru”

Studenţii aflaţi la sediul din strada Tudor Arghezi vor desfăşura activitatea de call-center prin care vor prelua practic apelurile care vin către DSP, iar cei aflaţi la Arena Naţională au sarcina de a-i apela telefonic pe oamenii testaţi pozitiv cu SARS CoV-2 în vederea depistării numărului de oameni cu care aceştia au intrat în contact.

“Le mulţumesc tuturor rectorilor universităţilor bucureştene pentru răspunsul pozitiv ce vizează alăturarea în acest proiect de voluntariat şi totodată tuturor studenţilor pentru implicarea lor în derularea acestor anchete epidemiologice extrem de necesare în acest context în care, la nivelul Capitalei avem aproximativ 700 de cazuri nou confirmate zilnic, ceea ce conduce la o incidenţă a cazurilor de 3,81 la 1000 de locuitori şi sperăm ca prin acţiunile noastre să reducem substanţial aceste cifre alarmante” a declarat rectorul UMF “Carol Davila” din Bucureşti, prof.dr. Viorel Jinga.

La rândul său, Mihai-Cristian Perşu, Preşedintele Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti a subliniat că “sunt mândru şi fericit că fac parte din această comunitate! Este important să fim alături de instituţiile implicate în această bătălie cu virusul - de la Direcţiile de Sănătate Publică, la spitalele care se confruntă direct cu numărul mare de cazuri. Sunt convins că împreună cu colegii mei, putem contribui şi putem face o reală schimbare. Suntem viitorii luptători din prima linie, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, să ajutăm şi să învăţăm cât mai mult şi din acest motiv, mă bucur că am înţeles aceste lucruri alături de colegii mei şi că am aderat la această iniţiativă”. 

În contextul pandemiei COVID 19, ultimele date arată că avem aproximativ 700 de cazuri nou confirmate zilnic în municipiul Bucureşti, ceea ce duce la o incidenţă a cazurilor de 3,81 la 1000 de locuitori . 

Această situaţie plasează Capitala în scenariul roşu, motiv pentru care Prefectura Capitalei şi Direcţia de Sănătate Publică au solicitat ajutorul în număr cât mai mare studenţilor în medicină. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite