SERIAL România coruptă în 30 de cadre şi scurt-metrajul unui sfârşit de carieră. Fost ministru achitat: „DNA ştia precis că bate câmpii”

Un procuror în luptă cu un partid

Serialul „Adevărul” continuă astăzi cu o sinteză a marilor cazuri de corupţie din România ultimilor 13 ani, dar şi cu povestea unui ministru care, deşi achitat în final, a fost scos de DNA din Guvern şi politică

Pe 20 iunie 2012, România s-a oprit în loc, uluită. Adrian Năstase, multă vreme simbolul puterii intangibile, era condamnat la doi ani de închisoare. Un film cu revolver şi eşarfă acoperea, din unghiuri diferite, ecranele. Nu şi pe cele de la DNA. „Când ziceţi că a fost?”, face Daniel Morar, fostul şef al Direcţiei, un efort de memorie pentru a se întoarce la acea zi. Şi-o aminteşte afltfel:

„Toţi eram mulţumiţi. Acest verdict venea după o presiune teribilă. Se spunea «În regulă, aţi obţinut condamnarea unor baroni locali, a unor parlamentari, a unor miniştri, dar acest dosar este piatra de căpătâi, dosarul prim-ministrului». S-a întâmplat ca acea condamnare să reprezinte un declic pentru instanţele judecătoreşti”.

I-au urmat alţi miniştri, oameni de afaceri, finanţatori de cluburi de fotbal strâns legaţi de politicieni. Azi, Guvernul se remaniază forţat, la prăbuşirea publică a statuii câte unui ministru condamnat pentru corupţie sau prins cu şpaga în cimitir, iar imaginea transfigurată a Elenei Udrea sau a lui Radu Mazăre în cătuşe se rostogoleşte, lângă cea a ministrului atotputernic şi a baronului-faraon, pe ecranele televiziunilor din toată Europa. „Se discută de ce anumite persoane, spre exemplu Elena Udrea, au fost luate abia după ce nu mai erau la putere sau nu mai aveau pe cineva care să le protejeze. Şi Adrian Năstase a fost investigat după ce şi-a pierdut funcţia. Oare de ce? Poate că oamenii au avut mai mult curaj atunci, poate că sunt ţesute în spaţiul public anumite poveşti că X sau Y este protejat şi nu se atinge nimeni de el”, este explicaţia Laurei Codruţa Kovesi, actualul şef al DNA, pentru momentul în care puternicii zilei sfârşesc altfel decât ca intangibili.

În episodul de azi al serialului „Adevărul”, vedeţi care au fost cazurile care au zgâlţâit partide şi guverne, dar şi cum o achitare, obţinută după patru ani, nu mai poate recompune cariera unui politician.

Infografic Adevărul. Click pentru a mări imaginea

 

 

Paul Păcuraru, ministru achitat: „DNA ştia precis că bate câmpii”


Poza lui Paul Păcuraru, ministru al Muncii în al doilea guvern Tăriceanu, a ţinut multă vreme prima pagină a ziarelor din 2007. De numele ministrului liberal se legau un proaspăt dosar DNA, o acuzaţie de luare de mită de la sforarul Ilie Morega şi un refuz de a demisiona. Patru ani mai târziu, Paul Păcuraru a ieşit dintr-o sală de judecată a Curţii Supreme cu achitarea. Nu s-a mai întors la politică. „Sunt un om fericit, liber, liniştit. Nu-i urmăresc nici la televizor. E păcat să-ţi pierzi vremea cu ei. Nu îmi mai trebuie”, ridică mâna a lehamite peste dosarul de corupţie pe care îl ţine încă în birou.

A plecat de la minister şi din politică în aceeaşi zi. Pe 23 septembrie 2008, când preşedintele Băsescu l-a suspendat din funcţie pentru dosar. Au trecut şapte ani, iar fostul ministru rămâne ferm convins că de la o dispută mai veche cu Băsescu i se trage: „Am fost singurul din PNL care a declarat, între turul I şi turul II al alegerilor din 2004, că alegerile nu au fost fraudate. Şi după aceea am spus la televizor că e o ruşine că Băsescu e preşedintele României”.

O stenogramă

„De câte ori mergeam la premier, lăsam telefoanele”

Din anii în care a fost pe rând, ministru şi inculpat, lui Paul Păcuraru i-a rămas în minte teama. De puterea politică, de lipsa de putere a propriului partid, de ascultări. „Ori de câte ori se mergea la premier, eram solicitaţi să lăsăm telefoanele. Rămâneau în altă încăpere, indiferent ce discutam, chiar în discuţiile private. Ceea ce pe mine mă făcea să mă întreb: care-i puterea Guvernului sau a primului-ministru dacă tu, ministru, nu poţi să ţii telefonul în mână, dacă ştii că nu eşti liber să vorbeşti ce vrei, dacă ştii că totul se poate interpreta? Şi prin telefonul închis se putea intercepta”, spune Păcuraru.

Spre DNA se întoarce ironic: „Noi, Guvernul eram cel mai infracţional grup din România”. Spre instanţe, precaut: „Nu pot să spun că am încredere în Justiţie, că n-am. Dar chiar dacă eu personal am fost victimă într-un dosar forţat, cred că nu iese fum fără foc. Judecătorii nu condamnă nevinovaţi, nu te bagă la apă doar aşa… Dar nu trebuie omisă influenţa factorului politic în Justiţie”, rămâne convins fostul ministru.

La etajul patru al unui bloc din Bucureşti, Paul Păcuraru îşi ţine „metrul cub de hârtie” cu care a rămas după proces. E un birou îngust, în dormitorul unui fost apartament, azi sediul firmei Intratest, amestecată în dosar. Din vraful de hârtii scoate una, intens subliniată. O stenogramă, din care interpretează imperturbabil, cu intonaţie, când rolul interlocutorului, când pe cel al lui Morega: „Deci, interlocutor. Adică eu. Răspund: «Da». Morega Dan Ilie: «Sunteţi domnul ministru? Morega vă deranjează». Interlocutor: «Alo!» Nu-l auzeam bine”, revine dintr-odată în prezent.

Era 3 iunie 2007. Dan Ilie Morega, baron local în devenire, promovat şef al PNL Gorj, suna ministrul instalat de două luni să îi propună un târg: numirea lui Aurel Romanescu, fratele unui parlamentar traseist, la ITM Gorj, contra unor viitoare favoruri de care Mihnea Păcuraru, fiul ministrului interesat de contracte la Turceni, Rovinari şi la SNLO (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), ar fi putut avea nevoie. „Morega avea un scandal - «Bani pentru partid» - în judeţul Gorj. Şi fusese interceptat telefonic în acest dosar. La finalul discuţiei îmi spune: «Şi îl ajut şi eu pe fiul dumneavoastră în toate domeniile». La care eu n-am spus nimic. Şi atunci, DNA-ul a spus că asta se cheamă mită prin acceptare tacită, care e la fel de vinovată ca şi acceptarea explicită. Eu m-am mirat că el ştie că eu am un fiu. Nu ştiam că fiul meu a fost prin Târgu Jiu”, ridică din umeri ministrul. De aici a început dosarul „Mită pentru fiul meu”.

100.000 de lei. „Nici nu merita să munceşti pe banii ăştia”

Mihnea Păcuraru nu avea atunci nici 30 de ani. „Fusese director de marketing la Formenerg SA – un centru de formare profesională al Ministerului Economiei. După o vreme, Mihnea şi-a dat demisia şi şi-a făcut propria sa firmă de formare profesională, Intratest. A trebuit să înceapă să-şi câştige pâinea”, spune Păcuraru.

„Cu totul întâmplător“, Morega făcea parte din consiliile de administraţie ale companiilor de stat cu care lucra fiul lui Păcurau.

Întreaga convorbire din care Paul Păcuraru nu ştie nici azi ce să înţeleagă a fost luată la DNA drept „o promisiune”. Fiul ministrului depusese deja o ofertă pentru un contract la Turceni şi ulterior avea să mai facă una, la SNLO. La ambele participa cu Formererg şi câştiga. Aurel Romanescu ajungea şi el director câteva zile mai târziu, doar că interimar.

„DNA-ul a zis că fiul meu şi-a făcut firmă fiindcă am ajuns eu ministru în 2007. Nu e adevărat! El începuse mai demult să o facă. Dar DNA a zis că fiul meu urma să profite de conjunctura favorabilă care se crea prin numirea mea ca ministru. Totalul licitaţiilor din povestea asta este de 100.000 de lei. Vorba cuiva, nici nu merita să munceşti pe banii ăştia”, trage linie fostul ministru, cu aer resemnat.

Paul Păcuraru, la patru ani după achitare. Foto: Adevărul

Costurile din spatele unui dosar

În septembrie 2007, o cerere de încuviinţare a începerii urmăririi penale a ajuns la Cotroceni. I-a urmat un scandal politic, un refuz al premierului Călin Popescu Tăriceanu de a-şi lăsa ministrul să demisioneze şi încordarea din Senat, unde DNA a obţinut, în august 2008, al doilea aviz.

Paul Păcuraru s-a apărat dispărând. „Eu am făcut tot ce a fost cu putinţă ca să nu mai apar, să nu mai fiu în centrul atenţiei. Altfel, îi stârneam. Totul se monitorizează. Iar procurorului de caz am fost atât de deştept încât să nu-i spun nimic, niciodată. Orice spui o întoarce împotriva ta”, e convins fostul ministru.

În decembrie 2008, la trei luni de la demiterea sa, dosarul a ajuns în instanţă. Paul Păcuraru nu se îndoieşte că a fost „o comandă”. „Eu cred că DNA a avut o comandă. După 40 de audieri de martori s-a demonstrat că Morega n-a vorbit cu nimeni niciodată, că el nici nu ştia ce face fiul meu, dacă vinde castraveţi sau face cursuri de formare profesională. Martorii au fost chemaţi de trei ori. Numai plimbările oamenilor de colo-colo au costat vreo 50 de milioane. Or,  dacă nimic nu-ţi confirmă suspiciunea, de ce nu renunţi la dosar? DNA ştia precis că bate câmpii”, crede ministrul.

Un ciocănit scurt şi în biro bagă capul chiar Mihnea, fiul lui Păcuraru. „Hai, vino încoa’, infractorule!“, îl cheamă tatăl. Bărbatul îşi trage timid un scaun, în timp ce e luat la întrebări. Cum a fost cu licitaţiile? De ce a depus cataloage cu oferte? Ce-a spus, apoi, la DNA? Mihnea răspunde timorat. „Fapta nu a existat. O spune scorul: 3-0 şi 5-0. Deci, 8-0. Dacă exista o minimă probă, măcar un judecător din cei 8 ar fi votat împotrivă”, închide Mihnea subiectul.

VIDEO: Scurt-metrajul unui sfârşit de carieră politică

Epilog cu felicitări de Crăciun

După sentinţă, Traian Băsescu a acuzat procurorii că „distrug cariere”. „A fost singurul ministru cercetat de DNA-ul condus de mine care a fost achitat”, admite Daniel Morar, numărând, om cu om, „aproape un întreg Guvern trimis atunci în judecată”.

Ca şi Nistor Călin, procurorul care şi-a pus semnătura pe cererea trimisă la Cotroceni, e însă convins că „nu a fost nicio greşeală”. „Ştiu acel dosar. Procurorul a judecat corect în opinia mea. În egală măsură, judecătorul are propria lui libertate. Şi a judecat. În motivare spune că «e adevărat că ceea ce a făcut domnul ministru Păcuraru încalcă morala, dar nu încalcă legea penală»”, spune Morar.

Paul Păcuraru nu a mai avut răbdare să citească sentinţa. A găsit însă răbdarea să scrie: „Procurorilor care m-au anchetat le-am trimis nişte felicitări de Anul Nou. Le-am spus «Dacă prostie nu e şi sigur nu este prostie, atunci se numeşte nemernicie». Semnat Paul Păcuraru”.

„Ce şansă ar mai avea o persoană trimisă în judecată dacă în activitatea DNA-ului nu s-ar fi înregistrat nicio achitare? Ce rost ar mai avea judecata?”

Nistor
Călin, adjunct al procurorului-şef al DNA

S-a dat o achitare. Dar lucrul acesta se întâmplă în activitatea oricărui procuror dintr-o lume deschisă. Nu se întâmplă în China. Dar lucrul acesta e de dorit să se întâmple. Dacă procurorii ar avea o rată de condamnare de 100% înseamnă că nu mai există judecător.

Daniel Morar, fost procuror-şef al DNA

Ne ascultă ăştia toate prostiile! Acum nu mă mai lasă nimeni să vorbim la telefon. Toată lumea îmi spune: „Asta nu vorbim la telefon“

Paul Păcuraru, fost ministru anchetat de DNA


Infografic Adevărul

Citiţi în „Adevărul” de mâine: Ce e în mintea procurorului anticorupţie


Celelalte episoade ale serialului:

Episodul 1: Anticorupţia. Istoria unui fenomen care transformă România

Episodul 2: La început a fost PNA. Cum am încercat să intrăm în Uniunea Europeană "pe blat"

Episodul 3: Zece ani de DNA. Oamenii care au pornit „buldozerul”

Episodul 4: Cum îşi închipuia Sistemul anticorupţia. Vîntu: „Luai trei-patru granguri şi-i băgai la zdup să pui frână. Eu, Năstase, Voiculescu şi era OK

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: