Afară, hărmălaia din giratoriu nu dă semne de potolire. Claxoane, crize de nervi cu farurile, degete mijlocii ridicate sugestiv, poliţişti care fluieră ascuţit şi gesticulează frenetic. Înăuntru, după ce treci de Marcel, un căţel cam îngăduitor pentru fişa postului, lumea se schimbă cât ai pocni din degete (atâta doar că Marcel nu prea păzeşte, ci mai degrabă dă din coadă la apariţia fiecărui musafir, ca un maestru de ceremonii patruped). E linişte, dar nu e mănăstire. E calm, dar nu e staţiune pentru contemplare apatică. E lumină, dar fără reflectoare vârâte în ochi şi efecte de stroboscop. Şi-atunci, ce e? Ce să fie, ce să fie? / Iacă, înc-o librărie. Mă bucur că am văzut-o, la fel cum, cu patru ani în urmă, jubilam la deschiderea librăriei engleze Anthony Frost şi-i ţineam pumnii. Noul hotel al cărţilor se cheamă Bastilia şi singura lui ghilotină e cea care scurtează de cap prejudecata că lumea nu mai citeşte, nu mai cumpără cărţi şi se ocupă doar de frivolităţi mondene sau de chibiţăreală politică ori sportivă. De ce se cheamă Bastilia? Fiindcă e aşezată între strada Căderea Bastiliei şi Bulevardul Lascăr Catargi, într-o splendoare de casă construită în 1913 şi devenită clădire de patrimoniu.

Ar fi putut librăria Bastilia să rateze întâlnirea cu publicul şi să fie un spaţiu oarecare? Fără îndoială. Dar asta doar dacă şi-ar fi propus să fie un depozit şi nimic altceva. Un hangar de coperţi, o arhivă de idei peste care s-a aşezat praful. Există, din păcate, o mulţime de asemenea aşezăminte fără irigaţii mintale, fără chef şi fără puls. Locuri în care intri doar dacă afară plouă sau e caniculă. Există, iarăşi din păcate, librari care vând cărţile ca pe cartofi sau nasturi, incapabili de recomandări şi hăituiţi doar de ideea de-a nu avea lipsă în gestiune la sfârşitul zilei. În aceste locuri, librăria se transformă în cavou, iar ceva din aerul ei funerar se răsfrânge şi asupra angajaţilor. Bastilia e, spre norocul iubitorilor de carte, rezultatul unui mod modern şi dinamic de-a gândi. Cele două niveluri ale librăriei propriu-zise sunt aerisite, luminoase şi dotate cu câte un colţ de lectură unde poţi citi fără să tuşească nimeni aluziv sau să ridice sprânceana. Librarii sunt tineri, şcoliţi şi ghidaţi din umbră de editori care ştiu exact care este miza unei cărţi şi a întâlnirii ei cu oamenii.

Deasupra celor două niveluri aşteaptă să fie descoperit „Al nouălea cer". Aşa se cheamă podul Bastiliei - cafenea, ceainărie şi în general un spaţiu de perfectă convivialitate. Decoratorul podului este Ion Barbu, a cărui risipă de poante, idei, imagini şi aluzii a transformat locul în miezul unei solare bucurii. „Al nouălea cer" găzduieşte, din două în două săptămâni, în zi de luni, câte-un eveniment în care literatura şi gastronomia se împrietenesc cu martori. Cum te simţi dacă nimereşti acolo? În al nouălea cer, desigur. Asta fiindcă Laura Albulescu, redactor-şef la Editura Art, e o gazdă cu lipici, zâmbet şi replică spontană. Şi fiindcă dilematicul Matei Martin nu se pricepe doar să conducă discuţii nesclifosite, ci şi să excite glanda poftei cu încântări papilare (lunea trecută, meniul a cuprins un porc cu piper de toată isprava). Şi fiindcă invitaţii primesc la fiecare întâmplare un vin roşu de limbi dezlegătoriu. Bastilia din Piaţa Romană n-are nimic carceral sau fioros. E doar un loc primitor, unde lumea vine să povestească despre cărţi şi să se lase coruptă culinar. Iar dacă aţi ratat prilejul de luni (când s-a vorbit despre „Alice în Ţara Minunilor" şi despre Antoaneta Ralian), poate daţi o fugă pe 19 decembrie. Se va discuta despre „Decojind ceapa" a lui Günter Grass. Marcel vă va semnala parola cu o mişcare a cozii, Laura va tutela întâlnirea cu gracilitatea cunoscută, iar Matei vă va găti gâscă umplută cu castane.

Radu Paraschivescu
este scriitor, publicist şi traducător. Are o legătură specială cu lumea sportului, despre care scrie constant, participând totodată la emisiuni de profil radio-tv şi scrie pentru ''Adevărul".