Strategie care ar fi costat 70 de milioane de euro pe an – cam cât două Referendumuri şi o jumătate de Catedrală naţională? Ei bine, ia ghiciţi? Strategia s-a întors – şi mai repede decât credeam.

De unde toată această grabă? Un motiv ar putea fi dedus chiar din articolul de la acest link – UNICEF are deja pregătiţi 800 de „formatori parentali”, adică specialişti care ar urma să ne (re)educe despre cum să ne educăm copiii. Care formatori sunt foarte nerăbdători să intre în acţiune. Mai precis – să se „conecteze” la milioanele de euro puse la dispoziţie de Guvern. Să se „conecteze” alături de UNICEF, un ONG cu sediul central în Cartierul Primăverii – şi cu o agendă care susţine, printre altele, coborârea vârstei consimţământului sexual, „drepturi sexuale radicale” pentru copii, şi legalizarea prostituţiei.

Care e problema de fond cu această educaţie parentală? Problema de fond nu e până la urmă nici aceea că ea ne propune modelul „progresist” ca fiind modelul ideal de educaţie, nici că e un vehicul pentru ideologia extrem de controversată a genului. Problema de fond e aceasta: la fel precum vechii activişti cu sediul în cartierul Primăverii, noii activişti din Primăverii vor să ne impună punctul de vedere unic – care e punctul lor de vedere. Ei cred că părinţii din România nu sunt suficient de deştepţi încât să-şi educe singuri copiii, şi trebuie să vină specialistul – sau activistul – şi să le spună cum să devină părinţi. Ei cred că părinţii sunt nişte analfabeţi – care trebuie prelucraţi şi reeducaţi. Ei cred că viziunea precisă şi îndelung rafinată de 2000 de ani de gândirea creştină este gunoi – şi trebuie grabnic înlocuită cu preceptele experimentale şi utopice ale ideologiei.   

Ce îşi punea Strategia în forma ei din vară? Ea îşi propunea să promoveze „noile ideologii în domeniul protecţiei copilului” şi să elimine „mentalităţile conservatoare”. De asemenea, Strategia arăta că trebuie „regândit un sistem de valori ale familiilor” – documentul decreta ca fiind anacronică opţiunea ataşamentului faţă de „valorile care s-au transmis tradiţional şi pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaţionare intrafamilială”. Strategia mai reclama „stimularea interesului pentru o nouă cultură familială. În forma din vară, cursurile urmau să fie obligatorii pentru părinţi. Unul dintre obiectivele delcarate era reprezentat de „revizuirea stilurilor parentale din perspectiva relaţionării cu copiii şi înlăturării stereotipiilor de gen”. Un alt obiectiv era „promovarea diversităţii” – or, diversitatea se obţine lăsând libere opţiunile diverse şi liber asumate ale oamenilor, nu impunând un model unic ca valid, fie el şi „divers”.

Pe scurt, Strategia împacheta un set de idei, prezumţii şi forme de acţiune care aduceau atingere libertăţii de conştiinţă, libertăţii religioase şi care reprezentau o imixtiune în viaţa privată a individului. Foarte probabil, toate prezumţiile care erau prezentate explicit în forma din vară au rămas implicite în noul document (o diferenţă notabilă e, totuşi, aceea că aceste cursuri nu ar mai fi obligatorii pentru părinţi).  

Horaţiu Pepine ne avertiza că aceste strategii create în laboratoarele ideologice din Primăverii (sau importate în România prin acele laboratoare) ne calcă în picioare libertatea cu o pretenţie de superioritate care nu este deloc evidentă. Şi că o astfel de strategie este un pas important spre un Barnevernet românesc. O ameninţare deloc neglijabilă – eu unul, cel puţin, nu îmi doresc să-i las din nou pe activiştii din Primăverii să ne spună iarăşi ce să credem, cum să gândim, şi cum să ne educăm copiii