Ca să vedem cum s-a ajuns aici, trebuie să ne aplecăm asupra organizaţiei de unde provine această etichetare. Este vorba de Southern Poverty Law Center (SPLC) din America, o organizaţie de la capătul extrem al spectrului stângii politice, care face, aşa cum vom vedea, o mulţime de bani din acuzaţii de ură, plasate asupra grupurilor şi personalităţilor care nu le împărtăşesc viziunea ideologică

Procedeele de etichetare ale SPLC au fost criticate inclusiv de presa liberală şi liberal-progresistă americană – de publicaţii precum New York Times, The Wall Street Journal şi The Federalist. Pentru cei care nu-şi mai amintesc, New York Times este publicaţia care, acum două săptămâni, scria „La mulţi ani, Karl Marx – ai avut dreptate!”

Câte ceva despre SPLC, ca să privim lucrurile în contextul lor. Dacă ne imaginăm că obiectul de activitate al SPLC e legat de combaterea sărăciei, sau de îmbunătăţirea legislaţiei care să-i apere pe cei săraci, aşa cum ne-ar putea sugera numele organizaţiei, ne înşelăm. Vorbim, în fapt, despre un ONG al cărui principal obiect de activitate este incitarea la discriminare şi violenţă, prin crearea de liste artificiale construite în jurul obiectului urii. Ura este definită, desigur, de SPLC, iar definiţiile sunt strict subiective. În fapt, SPLC conduce o nişă de piaţă foarte profitabilă – cea a „monetizării” urii. Calomnierea şi defăimarea unor persoane şi organizaţii care nu împărtăşesc care se opun agendei unor ONG-uri cu obiective foarte radicale poate să atragă simpatia unor mari sponsori, care vor contribui cu donaţii considerabile pentru a susţine aceste etichetări. Vom vedea câteva exemple mai jos.

Obiectivul SPLC: distrugerea adversarilor

Dacă ne gândim că activitatea SPLC se rezumă la etichetarea adversarilor politici şi ideologici, iarăşi ne înşelăm. Iată ce spune un membru din conducerea SPLC (Senior Fellow) Mark Potok:

„Uneori presa ne va descrie ca pe o organizaţie care monitorizează crimele de ură şi aşa mai departe… Vreau să spun foarte clar că scopul nostru în viaţă este să distrugem aceste grupări, să le distrugem cu desăvârşire.” (link aici către un filmuleţ unde este surprinsă declaraţia lui Potok).

Călugăriţe catolice, veterani de război şi militanţi anti-ISIS – printre „grupurile de ură”

Un exemplu este cel al feministei musulmane de culoare Ayaan Hirsi Ali, de la Hoover Institution, care a fost trecută de SPLC pe lista „extremiştilor anti-musulmani”.

Totodată, SPLC compară organizaţii creştine paşnice, care condamnă violenţa şi rasismul, cu grupuri violente şi rasiste. Motivul? Faptul că aceste organizaţii creştine definesc Căsătoria – aşa cum este şi a fost aceasta de milenii – ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Lucrurile nu se opresc aici. SPLC  denigrează de asemenea călugăriţe, veterani de război, musulmani care se opun terorismului. Prin etichetarea acestora drept „grupuri de ură“, SPLC urmăreşte să marginalizeze credinţele religioase, să le scoată din spaţiul public şi chiar să le incrimineze. Pe de altă parte, SPLC trece sub tăcere actele de violenţă săvârşite de mascaţii Antifa (aşa-numiţii „antifa thugs”), care acţionează în grup prin limitarea libertăţii de expresie în campusuri şi prin protestele violente împotriva alegerii lui Donald Trump.

Să urmărim alte câteva exemple.

Un cor de călugăriţe catolice, numit The Singing Nuns, a fost pus în mod repetat de SPLC pe listele sale, fiind catalogat drept „grup de ură”link aici. Singura „crimă” comise de călugăriţe pare a fi aceea că apar în public purtând vestimentaţia alb cu albastru a ordinului din care fac parte.

Organizaţia americană de veterani de război Veterans of Foreign Wars (VFW) a fost inclusă şi ea pe „lista de ură” deoarece mulţi dintre membri ei ar simpatiza cu „idealuri de extremă dreapta”, precum libertatea, siguranţa, şi valorile de familie – link aici.

Site-ul „Jihad Watch”, fondat de jurnalistul Robert Spencer, şi care urmăreşte atentatele şi actele de violenţă comise de teroriştii islamici în lumea occidentală, a fost şi el trecut pe lista grupurilor de ură – link aici.

Reformatorul musulman Maajid Nawaz, de la Quiliam Foundation (UK), care critică cu vehemenţă terorismul islamic, a fost şi el pus de SPLC pe „listele urii” – link aici.

„SPLC are un succes considerabil în încercarea de a se transforma în unicul arbitru al lucrurilor care sunt permise şi al lucrurilor care trebuie interzise pe drumul spre Utopia Diversităţii”, a scris jurnalistul Robert Spencer, după ce a aflat că a ajuns şi el pe „listele urii” ale SPLC. 

SPLC s-a lansat şi într-o campanie de denigrare a Alliance Defending Freedom (ADF), al cărui partener global este ADF International. Publicul românesc este probabil familiarizat cu ADF International, care a susţinut iniţiativa de definire a Căsătoriei în Constituţia României ca uniune dintre un bărbat şi o femeie. ADF International a transmis Curţii Constituţionale a României un amicus curiae, prin care detalia jurisprudenţa europeană şi internaţională în domeniul drepturilor omului care face demersul cetăţenesc perfect legal şi legitim.

ADF este o organizaţie cu ethos creştin, în fapt, cea mai mare organizaţie de avocaţi care militează pentru libertatea religioasă, dreptul la viaţă de la concepţie la moarte naturală şi definirea Căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. ADF este cunoscută ca una dintre cele mai de succes organizaţii, care a câştigat şapte cazuri – în ultimii şapte ani – la Curtea de Supremă a Americii şi care a apărat clienţi la alte instanţe de prestigiu de pe teritoriul SUA. Aceste victorii se referă la libertatea de exprimare religioasă, libertatea de opinie în campusurile universitare şi libertatea de asociere.

ADF a reuşit să reprezinte cu succes în faţa Curţii Supreme a SUA o serie de cazuri celebre care au ajutat la o mai buna apărare a libertăţii religioase în faţa abuzurilor unor activişti şi militanţi progresişti. Aşadar, etichetată sau nu, ADF are justiţia, cel puţin în cazurile menţionate, de partea sa.

Se ştie prea puţin de faptul că retorica violentă a SPLC a avut deja urmări grave

În 2012 un bărbat înarmat a pătruns sediul organizaţiei Family Research Council în Washington, unde îşi avea sediul şi ADF la acea vreme. Înarmat cu un pistol semi-automat încărcat şi cu 100 de gloanţe, atacatorul dorea să îi ucidă pe toţi din acea clădire şi „să intimideze oponenţii drepturilor comunităţii gay”. Se pare că atacatorul a aflat adresa exactă a acestor organizaţii de pe site-ul SPLC, care atacase Family Research Council în termeni duri, catalogând-o drept „grup de ură”. Aşadar, etichetele de „ură” atrag după sine ură şi violenţă.

După ce a fost catalogat drept „extremist” de SPLC în 2016, reformatorul musulman Maajid Nawaz a declarat pentru The Atlantic: „Au pus o ţintă deasupra capului meu. În domeniul meu de activitate, dacă îi spui unui anumit tip de musulman că sunt un «extremist», asta înseamnă că sunt o ţintă. Ei nu trebuie să se confrunte cu toate aceste lucruri. Pe când eu nu am nici un fel de protecţie. Nu am nici un fel de protecţie din partea statului. Aceşti oameni mă pun pe ceea ce cred că este o «listă de atacuri».” Ţinând cont de atacul de la Familu Research Council, şi ţinând cont de pericolul real cu care se confruntă cei precum Maajid Nawaz, care se opun islamiştilor radicali, afirmaţia nu este deloc lipsită de temei. Link aici către articolul din The Atlantic.

New York Times şi The Wall Street Journal despre abuzurile SPLC

În Statele Unite s-a scris foarte mult despre campaniile de denigrare pe care le orchestrează SPLC şi despre banii grei care sunt încasaţi ca urmare a etichetării „duşmanilor ideologici” drept „grupuri ale urii”. Activitate care, aşa cum am arătat, reprezintă o afacere foarte profitabilă – desfăşurată, comod, din interiorul unui birou corporate. Fără bătăile de cap al interacţiunii pe teren cu grupuri vulnerabile şi fără efortul de a împărţi ajutoare sau de a construi ceva pentru vreun grup vulnerabil anume. Cotidiene renumite precum Wall Street Journal şi New York Times au publicat articole pe această temă.

Iată, ce scrie, de pildă, The Wall Street Journal: „Cea mai recentă ţintă de denigrare prin asociere cu «discursul urii» este o organizaţie pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti. Titlurile au fost, în acelaşi timp, inflamante şi mincinoase: «Procurorul General Jeff Sessions criticat deoarece a vorbit cu un Grup de Ură», conform NBC. Ştiri preluate de ABC şi de alte mari trusturi de presă au folosit un limbaj similar. Cititorii ar putea fi surprinşi să descopere că grupul în chestiune este ADF, o organizaţie respectată pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti.” (textul integral la acest link)

Iar New York Times scrie următoarele: „Dacă Tim Cook [de la Apple] şi Jamie Dimon [de la PMorgan Chase]  şi-ar fi făcut temele, ar fi aflat că SPLC este o organizaţie care a luat-o pe arătură, denigrând oameni care luptă pentru libertate şi închizând ochii în faţa unei ideologii şi a unei mişcări politice care au foste multe lucruri în comun cu nazismul.” (autoarea face aici referire la aşa-numiţii antifa thugs; textul integral la acest link)

„O escrocherie bazată pe comerţul cu ură”

Banii provin, aşadar, de la companii precum Apple sau J.P. Morgan sau de la actori precum George Clooney, care vor să arate, prin aceste donaţii, că nu susţin „discursul urii” promovat de unele grupări extremiste precum aşa-numiţii „suprematişti albi”. Însă între „suprematiştii albi” şi organizaţii respectabile pentru apărarea drepturilor omului precum ADF sau călugăriţele de la The Singing Nuns sau feminista musulmană Ayaan Hirsi Ali, de la Hoover Institution, e o diferenţă ca de la cer la pământ. Şi a pune aceste organizaţii şi aceste personalităţi pe acelaşi nivel cu „suprematiştii albi” denotă nu numai o totală orbire în faţa realităţii – ci este un gest extrem de primejdios pentru dezbaterea democratică şi pentru libertatea de exprimare.

The Federalist expune sumele astronomice pe care le face SPLC: salarii anuale de 200.000 – 350.000 de dolari, la care se adaugă beneficii şi sporuri. În anul 2015, organizaţia a primit din „cadouri, granturi şi contribuţii” peste 50 de milioane de dolari, iar în anul 2017, când Donald Trump a candidat la preşedinţie, contribuţiile s-au triplat – la peste 132 de milioane de dolari. Din aceşti bani, doar 17% sunt cheltuiţi pentru programe caritabile.  The Federalist numeşte SPLC „a hate mongering scam” – „o escrocherie bazată pe comerţul cu ură”. „Orice credibilitate pe care organizaţia o avea în anii 70, când a purtat câteva bătălii împotriva Ku-Klux-Klanului, SPLC şi-a pierdut-o de mult”, comentează The Federalist; link aici către articolul integral. Iată ce înseamnă să faci profit de pe urma campaniilor împotriva aşa-ziselor „grupuri de ură”.

Alte articole care documentează  activitatea SPLC, calificată de mass-media americane drept extrem de părtinitoare, periculoasă şi imorală, vom descoperi în publicaţii precum Bloomberg , The Weekly StandardCity JournalNational Review, the Washington Free Beacon.

Cum să stigmatizezi un demers democratic

În loc să preia declaraţii calomnioase făcute de anumiţi activişti din spaţiul românesc care parafrazează SPLC, publicaţiile care au preluat această etichetă ar fi trebuit să verifice informaţiile şi să iniţieze o dezbatere asupra a ceea ce s-a discutat, în realitate, în cadrul conferinţei de la Palatul Parlamentului unde a fost invitată şi ADF International. Dimpotrivă, preluând sintagma acestui singur ONG lipsit de orice credibilitate şi cunoscut pentru că monetizează „discursul urii”, această parte a presei româneşti a dorit să stigmatizeze tot evenimentul de la Parlament. Eveniment care a inclus multe alte organizaţii, politicieni, şi numeroşi reprezentanţi ai cultelor din România (ortodocşi, catolici, protestanţi, mozaici).

Este, bineînţeles, mai simplu să procedezi aşa decât să explici publicului românesc de ce un lider civic occidental vine să le vorbească românilor despre importanţa juridică, sociologică şi demografică a păstrării definiţiei Căsătoriei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie. E firesc, atunci când mare parte a presei din România nu a făcut altceva decât să ne spună cât de anti-occidental este demersul revizuirii Constituţiei pentru definirea Căsătoriei. Cum ar putea să explice aceşti jurnalişti mişcările civice masive, milioanele de oameni ieşiţi în stradă în Franţa, de exemplu, în sprijinul Căsătoriei? Dacă tot vorbim despre Franţa, reamintesc că doamna Ludovine de la Rochère, care a vorbit în Parlamentul României (link aici) în cadrul evenimentului Referendumul pentru Căsătorie: Perspective Naţionale şi Internaţionale, este lidera La Manif pour Tous, care în 2013 a condus peste un milion de protestatari pe străzile Parisului pentru a-şi arăta sprijinul pentru Căsătoria dintre un bărbat şi o  femeie. La Manif pour Tous  a mobilizat, din nou, zeci de mii de protestatari în octombrie 2016, care au ieşit pe străzile Parisului să ceară candidaţilor prezidenţiali la alegerile din 2017 să sprijine valorile tradiţionale ale familiei.

În acelaşi sens, presa din România a omis cu desăvârşire să menţioneze că 40 de eurodeputaţi din Bruxelles au transmis liderilor politici români să urgenteze procedura de organizare a Referendumului. Sau că o parte dintre eurodeputaţi au transmis mesaje video în sprijinul Referendumului ca act democratic al poporului român.

Aşadar, etichetarea grupurilor conservatoare respectabile drept „grupuri de ură” este un demers care are o singură ţintă: să închidă dezbaterea publică democratică. Vorbim despre diversitate, pluralitate de opinii, convieţuire armonioasă. Dar toate acestea dispar sub vălul unei presupuse lupte împotriva „grupurilor de ură”, etichetate de poliţia gândirii ideologică, combătute de aşa-numite „consilii anti-discriminare” şi excluse din spaţiul public de presa aşa-zis progresistă.

Articole de pe acest blog care au legătură cu subiectul tratat aici:

Europa, între raţiune şi propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferinţa Platformei civice Împreună – link aici
Definiţia Căsătoriei, familia monoparentală şi cinema-ul de mall –
link aici
Despre Căsătorie şi gândirea domului Cioloş –
link aici
Romeo şi Julieta – în afara legii? –
link aici
Trei lucruri cel puţin la fel de rele ca Ciuma Roşie. Şi o metodă de a le opri –
link aici
Doinea Cornea şi moştenirea lui Marx –
link aici
Karl Marx a avut dreptate? –
link aici
Despre moartea lui Alfie Evans –
link aici
Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga” –
link aici
A făcut dl Vasile Bănescu afirmaţii rasiste, sexiste şi clasiste? –
link aici
Testul unei bune religii şi noile acuzaţii aduse dlui Vasile Bănescu –
link aici