De câtva timp, în ultimii ani, îmi este frică să mai răspund la telefon seara, noaptea mai ales. Veştile rele, ştirile negre se pare că vin după lăsarea întunericului. Poate că doamnei în negru cu coasa, îi place să lucreze mai mult noaptea, mai ales acum de când ne bântuie pandemia. Şi nu i se pot impune nici restricţii, nici certificat verde. Are liberă trecere!

De câteva săptămâni, de când valul patru de covid loveşte năprasnic şi nemilos, vedem cu toţii anunţurile triste ale prietenilor, rudelor, cunoscuţilor, colegilor despre oamenii dragi plecaţi dintre noi. Majoritatea nevaccinaţi şi cu morbidităţi incompatibile cu viaţa şi covidul ucigaş.

În aceste zile de mare încercare pentru români, covidul îşi face mendrele luând sute de vieţi zilnic, profitând şi de o încăpăţânare vecină cu prostia a multor oameni care nu mai pun mare preţ pe viaţa lor, ci pe ce-i mint ticăloşii! Astfel îşi riscă prosteşte sănătatea şi vieţile proprii! Punând în pericol de moarte familia, apropiaţii şi pe toţi cei cu care vin în contact direct. Am mai scris despre această stare de fapt, dar nu poţi să te faci că nu o vezi, să o ignori, când lucrurile se agravează continuu.

De zile întregi, statisticile arată un număr în jur de 14-16. 000 plus de noi oameni infectaţi şi de 4-500 plus de persoane decedate în ultimele 24 de ore succesive din cauză de Covid 19. Dacă rata morţilor se va menţine la aceste cote, într-o singură lună am putea avea circa 15.000 de decese. De acum şi până la sfârşitul anului România ar putea înregistra aproximativ 30. 000 de morţi declaraţi de covid, başca ceilalţi decedaţi din aceeaşi cauză dar neînregistraţi.

Până la primăvara anului următor am putea avea, Doamne fereşte, peste suta de mii de morţi răpuşi de coronavirus, dacă situaţia nu se ameliorează, dacă oamenii nu pun preţ pe viaţa lor, dacă nu se protejează şi pe ei şi pe cei din jur şi mai ales dacă nu se vaccinează.

Nu se ajungea aici dacă politicienii de mucava de la putere, ticăloşii, în loc să faciliteze marea relaxare din vară, ar fi impus şi urmărit strict respectarea măsurilor anticovid necesare. Dar morţii nu îi mai poţi acum, întoarce de la groapă. Să avem grijă de cei vii!

De câteva zile, pare că tot mai mulţi români s-au trezit să-şi apere vieţile şi se vaccinează. De frică! De frica restricţiilor impuse prin lege, de frica faptului că nu mai pot merge la centrele comerciale, nu mai pot intra în instituţii, nu mai pot circula şi nu mai pot merge la serviciu fără certificatul de vaccinare.

Nu este normal să te vaccinezi de frica unor restricţii, ci pentru a-ţi proteja viaţa ta şi a celor din jur. Important este că tot mai mulţi oameni se vaccinează.

Astfel, la centrele de vaccinare din marile oraşe ale ţării s-au format cozi. Pe străzi, în pieţe, în mijloacele de transport în comun, în locuri publice am văzut oameni de toate vârstele discutând despre vaccinare şi mai ales despre mult râvnitul certificat verde. Am văzut tot mai multe persoane că îşi descarcă şi printează acest certificat vital, îi văd cu el în mâini pe străzi sau în alte locuri. Este un semn bun.

Am văzut şi oameni discutând aprins, revoltaţi că li se impun restricţii şi aproape că sunt obligaţi să se vaccineze. Căpoşenia unora, îndoctrinarea că li se întâmplă ceva rău odată cu administrarea vaccinului anticovid este evidentă şi se manifestă prin violenţă verbală şi un refuz vehement de înţelegere, de dialog! Cu toate că văd ce se întâmplă în România cu această pandemie, câte tragedii provoacă acest covid mortal, luând uneori vieţile unor familii întregi, nevaccinate.

Covidul nu alege dintre bogaţi şi săraci, dintre bătrâni sau tineri, dintre oameni educaţi şi mai puţin educaţi, nu face diferenţe între clasele socio-profesionale. Covidul îi ia la rând, cum îi/ne prinde, mai ales dacă oamenii nu îşi protejează vieţile.

Iar veştile negre vin tot mai multe, aproape în avalanşă.

Mi-e frică să mai răspund la telefon, în special după lăsarea întunericului. De teama unor veşti rele, de moarte.

Aseară, pe la 22,30, mi-a sunat telefonul. De la un număr necunoscut. ”-Alooo!” aud o voce de bărbat, un glas moale, aproape stins. ”-Alooo! Cine sunteţi, vă rog, nu vă aud prea bine?” ”-Sunt Ştefan, vărul tău. Ştii că m-am mutat la ţară. A murit mătuşa Lina, sora maică-ti. Te-am sunat ca să ştii şi tu!” ”-Dumnezeu să o ierte!”

Era de aşteptat să se întâmple, dar nu că avea peste 80 de ani şi alte boli la purtător. A răpus-o covidul. Era nevaccinată. Aflasem în urmă cu câteva zile, când am fost în satul natal, că baba Lina şi bărbatul ei erau internaţi în spital, infectaţi. Surprinzător pentru că bătrânii locuiau aproape izolaţi în căsuţa lor! Poate odată pe săptămână se ducea ea să ia pâine şi alte alimente necesare traiului de zi cu zi. Copii sunt la Bucureşti şi veneau foarte rar pe la ei.

Atunci cum au luat covidul? Foarte uşor. Bătrâna avea o problemă cu un picior şi a dus-o un nepot la spital, nu ştiu în ce oraş, la un consult, la specialist şi s-a întors pricopsită, contaminându-l şi pe bărbat cu infecţia coronavirusului ucigaş. În scurt timp, i-a luat ambulanţa şi i-a dus la spital în stare gravă, cu covidul la purtător. Ultimul drum al lor va fi sigur la cimitir.

Acolo, la cimitirul din sat am văzut-o şi am vorbit cu ea ultima dată, în primăvara acestui an. Venise să-l petreacă pe ultimul lupt bătrân, pe tata, răpus la 94 de ani de bătrâneţe, nu de covid. Ironia sorţii, baba Lina ne-a arătat şi locul de veci unde îşi ridicaseră, încă din viaţă, cruci de mormânt, pentru ea şi bărbatul ei.

Cu această mătuşă cred că m-am întâlnit, ca şi cu alte rubedenii, de trei sau patru ori în ultimii 30 de ani. La înmormântarea mamei, acum peste 15 ani, la pomana acesteia, odată pe stradă şi la înmormântarea tatei.

În ultima vreme, am ajuns să ne vorbim şi în special să ne întâlnim cu unele rude şi prieteni doar la nunţi şi înmormântări. Cum nunţile au fost rara avis, au rămas înmormântările, din păcate. Şi atunci te vezi şi vorbeşti cu cineva pe care nu l-ai întâlnit demult, ca şi cum ar fi ultima oară. Nu se ştie dacă va fi următoarea întâlnire, iar dacă va fi nu se ştie dacă vor fi toţi în viaţă sau dacă cineva prezent la întâlnire-el, ea, eu, altcineva-va fi condus pe ultimul drum.

Acum în vremuri năprasnice de covid şi muuultă prostie omenească mi-e frică să răspund la telefon seara, noaptea! Mi-e frică de întâlnirile pe ultimul drum!

Tocmai de aceea, trebuie să preţuim mai mult ca oricând viaţa noastră şi a celor din jurul nostru, să ne protejăm cu toţii şi să trecem peste toate aceste încercări ale vremurilor în care trăim.

Iar pentru viaţă trebuie să nu ne fie frică de nimic, să nu ne fie frică să ne apărăm bunul cel mai de preţ dăruit de Dumnezeu.

Trebuie să ne vaccinăm pentru viaţa noastră şi a celor din jur! Nu trebuie să ne vaccinăm de frica restricţiilor, ci din convingere!