DOSAR: Fenomenul Maglavit şi Petrache Lupu

Timp de trei ani, începând din vara lui 1935, fenomenul Maglavit a mobilizat preoţi, politicieni, presă şi sute de mii de oameni simpli, iar autorităţile au pus la dispoziţie şi trenuri speciale. Ciobanul Petrache Lupu era considerat un sfânt în epoca în care a trăit. Acum, la Maglavit, toată lumea vorbeşte de minuni, însă nu la biserică, ci pe la uşile cârciumilor din sat.

Au trecut mai bine de 80 de ani când Petrache Lupu îi anunţa pe preoţii de la Maglavit că l-a văzut pe „Moşul". Viziunea ciobanului avea să creeze isterie naţională la jumătatea anilor '30.

Cazul Maglavit poate fi împărţit în două etape: anii 1935-1938, în care fenomenul cunoaşte maxima sa expansiune; şi anii 1938-1942, când interesul publicului se mută spre gravele probleme internaţionale, făcând astfel să pălească aura Sfântului de la Maglavit.

Viziunile şi minunile de la Maglavit

Între anii 1930-1935, o secetă puternică decimează animalele şi pârjoleşte păşunile. Pe fondul acestei calamităţi naturale de proporţii şi al unei profunde crize religioase, apare ciobanul Petrache Lupu din Maglavit care, în anul 1935, are revelaţii cu Însuşi Dumnezeu-Tatăl la locul numit „La buturugi".

În mai multe zile de vineri i se arată „Moşul", transmiţându-i porunci către lume pentru îndereptarea spre biserică, spre dreapta credinţă. Vestea se răspândeşte ca un fulger, spre locul „arătărilor" îndreptându-şi paşii mii de oameni.

Mediatizată excesiv în ziarele vremii, viziunea ciobanului Petrache Lupu a fost motiv de dispută timp de mai mulţi ani. După datele statistice s-ar părea că între anii 1935-1938 au trecut pe la Maglavit în jur de 2.000.000 de oameni. Isteria era generală. Pelerinii veneau din toate colţurile ţării, întrebuinţând toate mijloacele de transport.

S-au organizat chiar şi trenuri speciale. Oamenii mai săraci preferau să vină la Maglavit chiar pe jos. Mulţi dintre ei dormeau prin pădure.
Pelerinajul maselor s-a transformat într-o adevărată fabrică de făcut bani. Fondurile erau stânse pentru construirea unei biserici chiar pe locul unde a avut loc prima viziune.

Lucrările au început în epocă, însă regimul politic s-a schimbat, iar după război construcţia a fost sistată. Nici azi, când după anul 2000 a fost finalizată construirea bisericii finanţate cu fondurile obţinute din marketizarea viziunilor, nimeni nu ştie dacă la Maglavit a fost minune sau escrocherie.

Petrache Lupu, vedeniile  şi politica

Veridicitatea viziunilor invocate de Petrache Lupu este alterată de jocurile politice făcute în numele Domnului de rege şi de legionari, dar şi de campania de marketing din spatele profetului. Dezbaterile pe tema minunilor de la Maglavit au creat isterie naţională la sfârşitul anilor ’30.

Pelerini din toată ţara au bătut sute de kilometri pentru a se ruga alături de omul care l-a văzut pe Dumnezeu. Mediatizată excesiv în ziarele vremii, viziunea ciobanului Petrache Lupu a fost motiv de dispută timp de mai mulţi ani. Regele Carol al II-lea şi legionarii s-au luptat în a-l exploata politic pe ciobanul, debil mintal, Petrache Lupu. Nici azi, când după anul 2000 a fost finalizată construirea bisericii finanţate cu fondurile obţinute din marketizarea viziunilor, nimeni nu ştie dacă la Maglavit a fost minune sau escrocherie.

Cazul Maglavit poate fi împărţit în două etape: anii 1935-1938, în care fenomenul cunoaşte maxima sa expansiune; şi anii 1938-1942, când interesul publicului se mută spre gravele probleme internaţionale, făcând astfel să pălească aura Sfântului de la Maglavit. Numai că, între anii 1930-1935, o secetă puternică decimează animalele şi pârjoleşte păşunile.

Pe fondul acestei calamităţi naturale de proporţii şi al unei profunde crize religioase, apare ciobanul Petrache Lupu din Maglavit care, în anul 1935, are revelaţii cu Însuşi Dumnezeu-Tatăl la locul numit „La buturugi". În mai multe zile de vineri i se arată „Moşul", transmiţându-i porunci către lume pentru îndereptarea spre biserică, spre dreapta credinţă. Vestea se răspândeşte ca un fulger, spre locul „arătărilor" îndreptându-şi paşii mii de oameni.

Gradul ridicat de analfabetism şi o naivitate copilărească îi face să se îndrepte spre cel ce le pare înzestrat cu aură de „mântuitor". Dacă pentru unii viziunea ciobanului se proiectează ca un semn divin, pentru alţii apare ca o neaşteptată oportunitate financiară şi politică.

Prima apariţie în presă

Difuzarea publică a cazului Petrache Lupu are accente ironice: doi ziarişti evrei anunţă în ziarul de stânga „Dimineaţa" ceea ce avea să devină, poate, cea mai intensă dispută religioasă din interbelicul românesc. Cei doi jurnalişti cunoscuţi în epocă, Brunea Fox şi Samson Abramovici, au călătorit cu trenul, în acelaşi compartiment cu un preot de ţară, originar din Maglavit.

Mergeau spre Băile Olăneşti. Cu această ocazie, au auzit de la acesta povestea unui cioban care pretindea că-L văzuse pe Dumnezeu.
Ziariştii au simţit imediat mirosul unui reportaj de senzaţie şi au plecat urgent la Maglavit. În materialul apărut în numărul din 27 iunie 1935 al ziarului „Dimineaţa" scriau: „După o cale de jumătate de oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit (...)

Toate satele prin care am trecut erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei ca să discute, opriţi în mijlocul drumului, minunea". (Historia, nr. 103, iulie 2010)

Isteria

După datele statistice s-ar părea că între anii 1935 şi 1938 au trecut pe la Maglavit în jur de 2.000.000 de oameni. Isteria era generală. Pelerinii vin din toate colţurile ţării, întrebuinţând toate mijloacele de locomoţie. Se organizează trenuri complete. Sunt oameni care vin pe jos de la mari depărtări, considerând drumul istovitor ca un ispăşitor de păcate. La de 14 septembrie 1935 însuşi Episcopul Vartolomeu al Râmnicului a venit să se roage la locul vedeniilor din Maglavit. De-a lungul şoselei, câteva zeci de mii de oameni se închinau înşiraţi pe două rânduri. La acea slujbă s-a speculat că ar fi fost cam 100.000 de credincioşi.

Fabrica de bani

Pelerinajul maselor s-a transformat într-o adevărată fabrică de făcut bani. Primul beneficiar a fost preotul Bobin, apoi primarul, care taxează cu 500 de lei briştile ce transportau pasageri din halta Maglavit la locul procesiunii, deşi el tăia chitanţe de 120 de lei. Intră pe fir Episcopul Vartolomeu Stănescu (are iniţiativa fondării unei bănci de scont cu banii ce, zilnic, se adunau de la credincioşi) şi, într-un final, însuşi Regele Carol al II-lea.

Banii curg din belşug şi nimeni nu caută să verifice modalitatea de cheltuire a lor. Sunt puşi în saci, cântăriţi şi duşi cu căruţele la gară, fără a fi număraţi în prelabil. Se lucrează în sistem, adică presa favorabilă minunii laudă orice donaţie şi orice atitudine favorabilă şi atacă orice fel de opoziţie de tip moral sau material. Calcule bazate pe o serie de sume menţionate în documente indică delapidarea sumei de 10.000.000 de lei  (60.000 de dolari) între anii 1935-1938. Toată lumea s-a întrebat dacă Petrache Lupu este sau nu sănătos la cap. 

Apt medical pentru profeţii

Ciobanul singur spunea că a fost reformat din armată după un tratament contondent, fără rezultat, căci era bănuit că simulează prostia şi mutismul. De fapt el nu a fost mut, ci cepeleag (peltic, sâsâit) şi cu un vocabular redus.

În fişa întocmită în registrul Cercului de recrutare Craiova, cu nr. matricol 13830, stă scris că la vizita medicală, din data de 20.11.1929, a fost amânat cu diagnosticul: otită medie supurată. Peste un an verdictul este: debilitate mintală.

Peste un alt an, la consult, este lăsat la vatră, fiind dispensat medical. Clasat „Impropriu serviciului militar, pentru surdo-mutism provenit din sifilis ereditar." Câteva luni mai târziu, o comisie condusă de ilustrul doctor Gheorghe Marinescu, i-a atestat lui Petrache Lupu integritatea psihică.

Rezultatul: „E mult mai normal decât mulţi dintre noi şi e de o dezinteresare absolută." La adăpostul acestui verdict, Regele Carol al II-lea poate coborî în arenă, mai ales că Petrache avea şi pentru el „o vorbă" din partea „Moşului".

Carol nu l-a ascultat pe Lupu

În 1938, Petrache Lupu vinde două oi din curte şi pleacă la Bucureşti, unde este primit de rege. Atunci nimeni nu a ştiut ce au vorbit. În toamna anului 1958, însă, în plin regim comunist, preotul I. Ionescu, reprezentant al Episcopiei Craiova, a reuşit să aibă o discuţie clandestină cu ciobanul.

Acesta i-a mărturisit că i-a transmis regelui că „Moşul" l-a trimis să-i spună să-şi întrerupă relaţia adulteră cu evreica, să-şi ia înapoi nevasta părăsită şi să fie în rândul lumii, că, dacă nu va face aşa, îşi va pierde tronul şi va fi rău pentru ţară. „A lăsat capul în jos (Carol al II-lea) şi n-a spus nimic, şi eu am plecat, dar a venit ce-a venit şi peste el şi peste ţară, fiindcă n-a ascultat ce i-am spus din partea «Moşului»".

Minunile şi sfârşitul poveştii

Cu siguranţă că Maglavitul n-ar fi atras atâta puhoi de oameni, dacă n-ar fi existat acele „minuni" şi vindecări miraculoase. Nu Petrache vindecă atingând sau binecuvântând pe cei suferinzi, ci rugăciunile făcute „la buturugi" şi apa care picură din sălciile făcătoare de minuni.  Orbii încep să vadă, paralizaţii încep să meargă.

Sunt numeroase cazurile în care bolnavii s-au înzdrăvenit. Astfel, o fetiţă de şase ani, surdo-mută din naştere, se vindecă numai apropiindu-se de stâna ciobanului. O altă fetiţă a lui Marian Coveianu din Amzuleşti, fiind de asemenea surdo-mută din naştere, se vindecă la locul „minunilor", unde, în urma rugăciunilor alături de cioban îşi recapătă glasul şi auzul.

Un oarecare Gheorghe Pricop, tocmai din judeţul Baia, venit surd s-a înzdrăvenit. Cu toate astea, doctorul Viorel Popescu, inspector sanitar, atrage atenţia că gesturile ciobanului nu sunt nici de binecuvântare, nici de implorare, ci gesturi dezordonate, neadecvate la vorbire. 

Reeducat de Securitate

În luna august 1949, Petrache Lupu este ridicat de Securitate, închis la Jilava şi „reeducat". Întors acasă, abătut, se închide în el şi nu mai vorbeşte cu nimeni. Moare în anul 1994, fără să apuce să spună „vorba mare", este îngropat în cimitirul din localitate, iar, în 2009,
este dezhumat şi reîngropat în curtea Mănăstirii Maglavit.

Când nu ieşea minunea, de vină erau „păcătoşii"

Minunile nu-i ieşeau de fiecare dată ciobanului profet. Petrache Lupu însuşi se cam spăla pe mâini atunci când i se spunea că un bolnav nu s-a vindecat: „Ce să-ţi fac, ai păcate grele, roagă-te la «Moşu'», du-te la locul vedeniei şi roagă-te; aşteaptă!"

După trei zile de rugăciuni, fie că se făceau bine sau nu, prin consimţământul ciobanului, oamenii trebuiau să părăsească locul. După anul 1940, fenomenul începuse deja să pălească, războiul şi mai apoi venirea comuniştilor la putere încheie practic pelerinajul spre Maglavit.

Alex Mihai Stoenescu: „Viziunea lui a fost exploatată politic"

Petrache Lupu, ciobanul devenit celebru Foto: arhivă personală a familiei lupu

Istoricul Alex Mihai Stoenescu afirmă (în Historia, nr. 103, iulie 2010): „Viziunea lui Petrache Lupu şi pelerinajul a zeci de mii de oameni care se porneşte spre Maglavit au fost exploatate politic într-un moment de tensiune între Mişcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu şi regele Carol al II-lea.

Legionarii, care au înfiinţat la Maglavit o «Casă verde», au lansat ideea că mesajul divin trimis prin vocea stranie a lui Petrache Lupu este o confirmare a mesajelor religioase şi mistice pe care le lansau chiar ei de un deceniu în lumea românească, iar regele, alarmat cumva de implicarea legionară în pelerinajul de la Maglavit, a observat cu precizie efectul unui mesaj direct şi simplu asupra populaţiei." Astfel ajunge să boteze un copil al ciobanului.

La eveniment, regele este reprezentat de un general. Darul de botez: 15.000 de lei. Regele încearcă să preia şi „afacerea Maglavit", cu toate beneficiile materiale, numai că problemele de politică externă se acutizează şi îşi pierde interesul.

Dumnezeu - un „Moş" îmbrăcat cu propriul păr alb

Viziunea lui Petrache Lupu reprodusă de pictori  Foto: laurenţiu nica

Ciobanul analfabet Petrache Lupu, cel care se descria ca fiind un foast „bolnav de bubat şi  rămas tare de urechi şi de vorbit", avea 28 de ani când s-a întâlnit prima dată cu Dumnezeu, „Moşul", cum îi spunea el, i-a apărut într-o zi de vineri, pe 31 mai 1935, în locul numit „la buturugi".

Din mărturisirile făcute preotului satului Nicolae Bobin (cel care avea să gestioneze la început toată afacerea obţinând imense avantaje materiale), Dumnezeu i-a apărut ca: „un moş bătrân cu barba albă şi lungă până la brâu, mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. Faţa îi era acoperită tot de păr din care se vedeau ochii, care erau albaştri ca şi cerul, nasul şi gura.

În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea de frumos, dat peste cap şi care-i acoperea corpul până jos la degetele picioarelor." „Moşul" levita cam la două palme de pământ. Îi spune să nu-i fie frică şi-l îndeamnă: „Să te duci să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că, dacă nu se potoleşte, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, atunci foc, atunci ne rupe muncile".

Fiindu-i teamă că va râde lumea de el, iniţial n-a spus nimic la nimeni. În a doua vineri (7 iunie 1935) se întâlneşte cu „Moşul" în acelaşi loc ca prima dată şi este mustrat că a tăcut. Promite că va spune, nu o va face şi în următoarea vineri iar îi apare „Moşul". Abia acum Îi face cunoscute cuvintele. Şi poate lumea chiar ar fi râs de el, dacă nu ar fi constatat cu toţii că mutul vorbea. Abia de aici încolo începe „Fenomenul Maglavit". 

Minunile de la Maglavit în presa vremii

Articol despre Petrache Lupu în revista „Realitatea ilustrată“ Foto: Realitatea Ilustrată 1935

Descoperit de ziarişti în iunie 1935, miracolul de la Maglavit a devenit subiect cotidian în paginile presei interbelice. Au apărut atitudini pro şi atitudini contra.

Suspiciunile

Erau voci care caracterizau minunile de la Mglavit drept miracole, iar alte voci vorbeau de escrocherie. Mai mult, în „Universul" din 24 iulie 1935, Petrache Lupu era caracterizat drept „un cioban tâmpit, surd şi bâlbâit".  „Universul" publica la 24 iulie 1935 o corespondenţă de la Craiova, „Pretinsa minune de la Maglavit" era definita ca fiind „aiureala unui bolnav - nu zic şarlatan fiindcă e prea tâmpit - încurajat de misticismul unor oameni simpli cari răspândesc legenda şi de vinovata îngăduinţă a preoţilor şi a autorităţilor".

La 26 iulie 1935, ziarul publică un articol ironic: „Minunea de la Maglavit a făcut pui". Este descrisă o întâmplare de la Găvăneşti, judeţul Buzău. Aici era vorba de un rotar căruia i s-ar fi arătat Maica Domnului pe o spiţă de lemn.

Susţinerile

Şi ca treaba să nu rămână neterminată, preotul din sat a şi sfinţit roata cu pricina.„Realitatea ilustrată". Încă de la începutul fenomenului de la Maglavit, o publicaţie care a alocat multe pagini „minunilor" a fost „Realitatea ilustrată". Jurnaliştii de la această gazetă îl caracterizau pe ciobanul Petrache Lupu ca un om „curat sufleteşte". În aceeaşi publicaţie au apărut zeci de poze, adevărate fotoreportaje de la Maglavit, unde Petrache Lupu predica alături de preoţi.

Maglavitul după Petrache Lupu

Sătenii din Maglavit cred şi azi cu tărie că minunile făcute de cioban în perioada 1935-1938 au fost reale. Fiul şi nepotul lui Petrache Lupu susţin că bătrânul le-a spus înainte de-a muri că va veni sfârşitul lumii după anul 2000.

Salcia făcătoare de minuni s-a uscat demult. Seva ei, care acum 75 de ani făcea ca orbii să-şi recapete vederea, abia mai are putere să înverzească primăvara câteva rămurele. Fântâna cu apă sfinţită săpată de Petrache Lupu nu mai vindecă niciun beteşug. Poiana, ce altădată gemea de lume, e acum paradisul ciorilor.

Petrache Lupu a murit fără să apuce să spună „vorba cea mare". Maglavitul şi-a pierdut aura. E azi o comună banală din Oltenia, unde locuitorii vorbesc despre „Sfânt" cu aerul neutru cu care ar putea povesti despre Păcală, Tândală ori Dănilă Prepeleac. Situat la patru kilometri de Dunăre, cu un teren nisipos, bun mai mult pentru vii şi răsaduri de roşii, Maglavitul n-a fost niciodată o localitate prosperă.

Exceptând acei ani dintre cele două războaiemondiale, când lumea curgea gârlă să vadă „minunea de la Maglavit", ani care au făcut să înflorească negoţul în zonă, oamenii locului au trăit exclusiv din creşterea animalelor şi din agricultură.

Aşa trăiesc şi astăzi, fără prea mari perspective, fiindcă au şi ghinionul de-a fi aşezaţi lângă un oraş (Calafat) mort la rândul său din punct de vedere economic. Nu pot lucra în altă parte, decât pe lângă bătătură. De-aia, iarna, când nu e de lucru pe câmp, pe la ora 10 dimineaţa, bărbaţii satului stau ciorchine în faţa cârciumilor, iar femeile trebăluiesc prin curţi.

Majoritatea caselor sunt mici, făcute din chirpici, fără prea mare confort. Însă, chiar dacă abia are ce pune pe masă, olteanul din Maglavit rămâne vesel şi optimist, vorbind despre Petrache Lupu ca despre singurul eveniment major răsărit în oceanul de banalitate de aici.

Nicu, nepotul lui Petrache Lupu

Petrache Lupu şi fiul său, Mihai Foto: Arhivă personală

Nea Nicu (60 de ani) stă pe uliţa care poartă numele bunicului său: strada Petrache Lupu. Casa în care locuieşte împreună cu mama sa Elena Lupu este şi casa în care a trăit şi-a murit Petrache Lupu. Cocioabă în care s-a născut „Sfântul" a fost demult dărâmată, pe locul ei înălţându-se cea de azi, refăcută în mai multe etape. Este din chirpici, joasă şi în stil vagon.

La ora 10.30 dimineaţa, nea Nicu sta în pat, la picioare cu căţeluşa Dolly şi berea ascunsă după televizor. Cu părul vâlvoi, pe jumătate chel şi nebărbierit, într-un pulover verde, asculta buletinul de ştiri la un radiocasetofon aflat lângă tăblia patului. În camera mică încap două paturi, un dulap vechi de bucătărie şi, pe peretele opus, măsuţa cu televizorul.

Pe pereţi sunt rame cu poze de familie, un tablou cu Petrache ţinând predica „la buturugi", o icoană şi un alt tablou cu ciobanul când se întâlneşte cu „Moşul". „Ehe, i-a trebuit mult unui pictor să-L picteze pe «Moş», aşa cum îi spunea tata-mare că S-a arătat. Pe mine mai mult el şi cu bunica m-au crescut. A murit aici, în pat cu mine, pe la ora 7 dimineaţa. Da' lui îi plăcea să doarmă într-un pat de fier la bucătărie, că era mai cald", îşi aminteşte nepotul profetului.

Nea Nicu a făcut în tinereţe şcoala de maiştri la Reşiţa, a lucrat în strungărie şi, de câţiva ani, e pensionat cu boală la plămâni. „Dacă mai tăia tata-mare, nu cred că făcea o minune să mă vindece de plămâni, dar poate mă făcea să nu mai fumez. Când eram mic, m-a scăpat de-o boală. Îmi ieşise un fel de pecingine pe cap care se tot întindea şi-mi intra până-n doască. Au fost ai mei cu mine la doctori la Craiova şi la Timişoara, nu mi-au dat de leac. Atunci m-a luat bunicu', s-a rugat cu mine la icoană trei vineri la rând, m-a uns cu o alifie şi nu numai că mi-a trecut buba, dar mi-a şi crescut părul la loc." Crede cu tărie în harul pe care l-a avut bunică-său.

Îşi aminteşte că şi-n vremea comuniştilor mai veneau oameni cu batiste sau hăinuţe de copii, pe care să le atingă „Sfântul". Îi ascundeau prin grajd şi în beci de teama controalelor. „Când au venit comuniştii, tata-mare s-a tas, aici, acasă. Mai avea 7-8 oi şi se ocupa mai mult cu via. N-a fost niciodată angajat undeva, că nu ştia carte."

Petrache Lupu a murit fără să spună „vorba mare", măcar copiilor sau nepoţilor săi. „N-a mai apucat s-o spună. Zicea că nu-l lasă «Moşu'», că-i face El semn când s-o anunţe. Tot ce mi-a spus a fost că va veni sfârşitul lumii în 2000 şi ceva. Şi cred că începe să vină, după câte se întâmplă în lume", zice nea Nicu, trăgând cu sete din ţigară.

Mihai, finul regelui, victima comuniştilor

Petrache Lupu în timpul unei procesiuni  p Foto: Realitatea Ilustrată

La începutul lunii septembrie 1936, regele Carol al II-lea s-a oferit să boteze pe fiul cel mic al lui Petrache. Azi, nea Mihai are 75 de ani. Ca orice cetăţean al Maglavitului care se respectă, tocmai se întorsese de la cârciumă. De când s-a însurat locuieşte la nevastă. Toată viaţa a fost cizmar de meserie. Îmbrăcat sumar, cu o pălăriuţă şugubeaţă pe cap, pare pornit pe fostul rege Mihai I.

„N-am avut nici un beneficiu că am fost finul regelui, mai mult am pătimit că i-am purtat numele. M-au persecutat şi la fabrică şi la armată. După armată m-au şi arestat pentru asta. Acum doi-trei ani a venit regele Mihai la biserica de aici. I-am arătat poze, tablouri, dar degeaba. Nu-şi mai aducea aminte. Ştiţi ce cadou i-au dat tatii prin generalul Sichitiu? O icoană. Nu i-au dat cei 15.000 de lei de care s-a vorbit, a fost doar propagandă." Ca şi nea Nicu, spune că Petrache a prevestit sfârşitul lumii.

„Pe tata l-au arestat comuniştii, l-au ţinut trei luni de zile, l-au bătut şi l-au adus acasă într-o motocicletă cu ataş. Emil Bodnăraş i-a spus: «Te duci acasă, că ai copii, dar la biserică nu te mai duci!». L-a prins frica şi n-a mai vorbit de atunci. Spre bătrâneţe mi-a spus între patru ochi că în anul 2000 şi ceva va veni prăpădul lumii. Dar să ţineţi minte de la mine, că Maglavitul e apărat de «Moşu'», cum zicea el. Peste tot se întâmplă inundaţii, incendii, secete. Aici nu se întâmplă nimic."

"Pe mine mai mult tata-mare şi cu bunica m-au crescut."
Ion (Nicu) Lupu
nepotul profetului

"N-am avut niciun beneficiu că am fost finul regelui."
Mihai Lupu
fiul profetului

Hop şi Gigi în biserica lui Lupu!

La aproape doi kilometri de şoseaua ce vine dinspre Calafat, pe locul numit cândva „la buturugi", unde s-a arătat prima dată „Moşul" ciobanului, se află Mănăstirea Maglavit. Prima piatră de temelie a fost pusă de Petrache, pe data de 14 septembrie 1935, în timpul unei procesiuni la care au asistat, după unii, 100.000 de oameni. Totuşi, construcţia trenează şi se ajunge să se ridice, până la sfârşitul războiului, numai zidurile.

În vremea comunistă lucrările sunt definitiv abandonate, reluându-se după 1990, prin dispoziţia Mitropolitului Nestor al Craiovei. Gigi Becali dă bani pentru acoperiş, marmură, pictură, candelabru, catapeteasmă, etc. Ca semn de mulţumire, pe peretele de la intarea în biserică, alături de pictura votivă care-l înfăţişează pe Petrache Lupu, iniţial a fost pictat şi Gigi Becali.

Numai că, datorită politicii locale, după cum spun sătenii, în urmă cu peste un an de zile, portretul lui Becali a fost şters de pe zid. Ieromonahul Paulin (39 de ani), cel care slujeşte la Mănăstirea Maglavit, ţine slujbele mai mult singur în biserică. Doar duminica şi în zilele de sărbătoare asistenţa abia ajunge la 10-15 credincioşi.
Nici măcar sătenii din Maglavit nu se înghesuie să-i treacă pragul. „În lunile de vară avem cam 200-300 de vizitatori pe lună, iar iarna doar ocazional trec turişti. Nu ştiu cine l-a scos pe Becali de pe zid, că numai de un an sunt sosit aici", explică preotul.

Salcia irigat plângătoare

Salcia făcătoare de minuni şi fântâna ridicată de profet  Foto: victor C. Boldir

La 500 de metri de mânăstire, pe drumul ce duce spre fosta stână a lui Petrache, într-o poieniţă înconjurată de salcâmi, se găseşte fântâna săpată de cioban şi salcia făcătoare de minuni. Acum 75 de ani, aici, pe nisip, sute de infirmi stăteau înghesuiţi unii în alţii, fără cele mai elementare norme de igienă.

Pelerinii se culcau pe pământ, în aer liber, lângă orbi, paralitici, bolnavi de cancer, cu fistule tuberculoase ori ulcere varicoase. Toţi voiau să stea cât mai aproape de locul unde a apărut vedenia, toţi voiau să se ungă cu apa picurată din sălcii sau să bea din fântâna ciobanului. „Ca să dea tărie cuvintelor lui Petrache, Dumnezeu trebuia să făptuiască nişte minuni. De aceea, sălciile cu apă vindecătoare.

Ciobanul a avut o viziune adevărată a Tatălui. Comuniştii au vrut să scoată sălciile din rădăcină, dar s-a întâmplat ceva ciudat. Au venit cu buldozerele, au scos o salcie, dar oamenii n-au mai avut curaj să continuie şi-au plecat acasă. La scurt timp, cel care a condus buldozerul a murit într-un grav accident. Cum se explică asta?", se întreabă ieromonahul Paulin.

Acum, prin salcâmii dimprejur doar ciorile mai ţin îndelugi şi croncănitoare procesiuni. Apa din fântână, aflată la câţiva metri de sol, nu mai vindecă pe nimeni. Dintr-o cană din plastic legată cu un lanţ de ghizdul fântânii oamenii beau de sete, fără să aştepte minuni. La câţiva metri, singura salcie rămasă din cele trei aproape că s-a uscat de bătrâneţe. Este înconjurată cu plasă de sârmă, ca trecătorii să nu-i rupă ramurile.

Mulţi au afirmat cândva că le-a revenit vederea, după ce s-au spălat pe ochi cu apa ce ieşea din trunchiul ei. Ulterior se spune că s-a descoperit „secretul" acelor sălcii. În trunchiurile îmbătrânite şi pe jumătate putrezite carii au săpat galerii adânci. Câte o ţeavă subţire, racordată la unul dintre izvoarele din zonă, a fost băgată pe sub pământ în trunchiul sălciilor. Apa care se prelingea pe trunchiuri ieşea, aşadar, prin galeriile carilor şi era simplă apă de izvor.

"Ciobanul a avut o viziune adevărată a Tatălui."
Ieromonahul Paulin
preotul Mănăstirii Maglavit

Cum „omologhează" Biserica minunile

Perioada în care Petrache Lupu a avut viziunile, în mai multe zone din lume erau semnalate diverse minuni. Fie că era vorba de vindecări spectaculoase, chipuri de îngeri sau de demoni, puteri miraculoase, toate captau atenţia publicului larg. Profesorul Radu Preda, directorul Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase arată cum sunt privite astfel de minuni de Biserica Ortodoxă.

„Contrar tendinţei de a confunda viaţa spirituală cu aplecarea către paranormal şi astfel a credinţei cu credulitatea, Biserica Ortodoxă are o atitudine realistă şi rezervată faţă de anunţul unei minuni. De regulă, cum este cazul şi la canonizarea sfinţilor, cel puţin două condiţii trebuie îndeplinite: durata în timp şi caracterul public.

O viziune sau teofanie se confirmă prin faptul că apare de mai multe ori şi la cât mai mulţi martori. Sigur, există acte de autodescoperire a lui Dumnezeu care se consumă în intimitatea chiliei monahale sau în casa unui creştin, adică nu sunt publice. Minunile care fundamentează însă instituirea unei biserici sau mănăstiri ca loc de pelerinaj, cum este cazul Niculei din inima Transilvaniei cu a sa icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, se confirmă pe sine prin faptul că nu rămân evenimente unice, repetându-se.

Dată fiind natura de punte între pământ şi cer a Bisericii, riscul amestecării planurilor este în consecinţă foarte mare. Este motivul pentru care realismul duhovnicesc joacă un rol esenţial în procesul de „omologare" a unei minuni. Maturitatea spirituală este recomandată de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos atunci când avertizează asupra falşilor profeţi (cf. Matei 7, 15 şi următoarele) sau a duhurilor necurate (cf. Marcu, 5, 11-13)".

Mănăstirea Maglavit, construită „la buturugi“  Foto: Victor C. Boldir