Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine dreptul la libertate şi siguranţă este sfânt. Dacă m-aş pomeni brusc arestată preventiv (evident pentru o crimă pasională) aş vrea să ştiu că aş beneficia de prezumţia de nevinovăţie, de un proces echitabil, de posibilitatea de a-mi pregăti apărarea... M-ar încălzi gândul că înainte să fiu băgată la arest, minţi luminate care-mi decid soarta au cugetat îndelung şi au ajuns la concluzia că alternative preventive mai blânde (cum ar fi să stau singură şi tristă la domiciliu) nu ar fi avut acelaşi rezultat urmărit prin privarea mea de libertate.

Poate nu sunteţi dintre cei în mod deosebit pasionaţi de drepturile inculpaţilor, dar cred că e important, atunci când vorbim despre arestul preventiv în spaţiul public, să fim corect informaţi. Conicidenţa a făcut ca pe perioada derulării studiului (2014-2015) despre care voi scrie mai jos, o serie de  persoane publice acuzate de corupţie să fi fost arestate. În acelaşi timp au avut loc discuţii şi campanii ample în cazul violului de la Vaslui. Cu câteva excepţii, nu am văzut dezbateri echilibrate şi raţionale pe tema asta. Sper ca cercetarea APADOR-CH să aducă o oarecare contribuţie în acest sens.

În cazul consumatorilor de droguri, în special tineri, minori, dacă nu se dispune această măsură, nici nu-şi dau seama ce au făcut. Dar dacă familia vine şi îi vizitează în arest preventiv şi (ei) încep să plângă, poate vor realiza gravitatea faptei. În acest caz, arestul preventiv poate fi o măsură educativă.“

Aceasta este opinia unui judecător intervievat de APADOR-CH în timpul documentării despre arestul preventiv în România. Aş fi curioasă să ştiu câţi alţi judecători gândesc aşa, câţi români sau formatori de opinie consideră că arestul preventiv are un scop educativ. Ştiţi care sunt considerentele hotărârii de arestare preventivă la noi? Ei bine, educaţia nu este un motiv legitim pentru privarea unei persoane de libertate.

Raportul realizat de APADOR-CH – intitulat „Este arestul preventiv folosit doar ca măsură excepţională în România? analizează cadrul legislativ prevăzut pentru arestul preventiv în România, în raport cu jurisprudenţa CEDO şi directive ale Uniunii Europene. Conţine statistici şi infografice şi face parte dintr-un proiect european mai mare, la care au mai praticipat alte 10 ţări, şi care doreşte a informa Comisia Europeană despre cum este folosit arestul preventiv în practică, pentru ca aceasta să ia măsuri pe viitor care să evite folosirea lui excesivă şi nejustificată.

Împreună cu câţiva colegi de la APADOR-CH ne-am tocit coatele studiind dosare prin câteva tribunale din ţară (Bucureşti, Cluj, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova). Le mulţumim şi pe această cale tuturor pentru deschidere şi bunăvoinţă. La Tribunalul Ialomiţa, de exemplu, plănuiesc să revin, mi-a plăcut all that jazz de pe holurile instanţei. Asta ajută când citeşti dosare despre omor calificat şi referatele procurorilor cu poze explicite.

Tot pentru studiu am monitorizat şi şedinţe de judecată la Tribunalul Bucureşti, şedinţe în care s-a verificat legalitatea menţinerii stării de arest preventiv. A fost şi asta o experienţă interesantă – să vezi cât durează discursul avocaţilor (2 minute), cât de formalişti şi anacronici sunt reprezentanţii parchetului, cum bagă spaima în inculpaţi unii judecători (trebuie să mergeţi la o şedinţă publică de-a lui Mitu Stegaru).

Ce spun judecătorii şi procurorii

Mai mult decât încă un studiu legislativ plictisitor, cercetarea noastră a vrut să scoată la iveală ce părere au despre arestul preventiv: judecătorii (care dispun măsura), procurorii (care propun măsura) şi avocaţii (pricopsiţi cu apărarea, de obicei din oficiu).

 „Sunt situaţii în care sunt presată de timp şi nu sunt mulţumită de actul deliberării. Presiunea care mă nemulţumeşte cel mai mult e legată de faptul că trebuie să mă prezint în sala de şedinţă şi să îl audiez pe inculpat. Ori, dacă nu am timp să studiez dosarul, nu pot să îl audiez în mod eficient. Aduce prejudiciu imaginii sistemului de justiţie dacă un judecător pare ezitant şi nu ştie ce să întrebe şi cum“, susţine un judecător.

Pe de altă parte, un procuror tânăr, cu încredere în justiţie, spune: „Se poate dovedi şi uneori trebuie să admit că nu am avut destulă informaţie, dar când am propus, convingerea mea personală era că fac un lucru corect (...) În orice caz, nu consider că arestul preventiv este folosit excesiv atât timp cât este decis de instanţă şi ai posibilitatea de a contesta măsura. Există suficiente garanţii împotriva unei atitudini subiective şi discreţionare”.

Concluzia cercetării noastre este că în România arestul preventiv se aplică semnificativ mai mult decât alte măsuri preventive alternative. Este adevărat, există limitări ale metodologiei folosite în acest studiu - de exemplu avem prea puţine interviuri cu procurori, deoarece nu au dat curs solicitărilor noastre de interviuri. Însă am identificat o serie de chestiuni problematice despre care am atras atenţia, iar la final am făcut nişte recomandări pe baza constatărilor noastre:

  • În ceea ce priveşte procedura de dispunere a arestului preventiv, cu toate că legea prevede drepturi extinse pentru apărare, în realitate exercitarea efectivă a acestor drepturi rămâne limitată.
     
  • Adesea, avocaţii sunt înştiinţaţi cu puţin timp înainte de prima înfăţişare pentru arest preventiv şi au aproximativ 30 de minute la dispoziţie să studieze dosarul.
     
  • Chiar şi judecătorii au uneori prea puţin timp să citească dosarul, aşa că se bazează prea mult pe argumentele procurorilor. Multe instanţe naţionale nu reuşesc să prezinte o motivare substanţială pentru a dispune arestarea preventivă.
     
  • Cercetările au demonstrat că cel mai frecvent argument pentru dispunerea arestului preventiv este acela că inculpatul reprezintă un potenţial pericol public, urmat de riscul de recidivă şi de riscul de a se sustrage justiţiei. Totuşi, noi am descoperit că, de fapt, adevăratul motiv pentru dispunerea arestului preventiv este gravitatea faptei, cu toate că acest lucru încalcă standardele CEDO.
     
  • 70% din avocaţii intervievaţi au întâlnit cazuri de arestări preventive dispuse fără fundament legal. În majoritatea cazurilor analizate dispunerea măsurii arestului preventiv a fost slab motivată şi o măsură alternativă mai puţin restrictivă ar fi fost suficientă.


Cu toate că legea pune la dispoziţie un număr de alternative la măsura arestului preventiv, printre care arestul la domiciliu, controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, ele sunt rareori folosite. Judecătorii au reţineri să ia în considerare aceste alternative, considerându-le mai puţin eficiente. Majoritatea nu consideră arestul la domiciliu drept privare de libertate:

 „Şi eu personal am zile în care consider că sunt arestată la domiciliu. Dar una este să stai în confortul propriei locuinţe şi alta e să fii privat de  libertate în condiţiile arestării preventive”.


Text de Georgiana Gheorghe, APADOR-CH

Georgiana Gheorghe a absolvit ştiinţe politice (Universitatea din Bucureşti) şi un master în domeniul drepturilor omului în cadrul Universităţii Central Europene din Budapesta, Ungaria. Lucrează în societatea civilă de peste opt ani şi a activat în ONG-uri din România, Ungaria şi Letonia.

Citiţi aici întreaga cercetare privind arestul prevenitv în România