Sebastian Rusu: De ce preferăm să trăim în relaţii toxice şi să ne amăgim ani în şir fără să reacţionăm?

Lucia Şireanu: În momentul în care nu putem să ne desprindem de o situaţie, de o persoană, care ne provoacă mult rău şi suferinţă, este necesar să realizăm cum am construit în trecutul nostru această atracţie faţă de toxic, într-o manieră inconştientă, în care ceea ce cunoaştem în raport cu dragostea este lupta, zbaterea şi agăţarea, lucruri care nu ne fac decât să fim şi mai vulnerabili în faţa acestor persoane toxice.

În aceste situaţii, ar trebui, să ne întrebăm, ce fel de tipar disfuncţional am în raport cu dragostea? De ce mă agăţ, minţindu-mă frumos, folosindu-mă de iluzia unei aşa zise realităţi la care sper şi care există doar în capul meu?

Ce înseamnă relaţii toxice? Care ar fi principalele trăsături ale acestora?

În spatele unei relaţii toxice există manipulare, şantaj emoţional, dependenţă. Consecinţa expunerii la un astfel de comportament duce la o încredere şi la o stimă de sine scăzută. Relaţia toxică este relaţia în care putem observa cum renunţăm la noi înşine pentru celălalt.

Ataşamentul este responsabil pentru capacitatea de a menţine un bun echilibru emoţional în relaţie, ne dezvoltă capacitatea de a ne bucura de propria persoană şi de a ne găsi împlinirea alături de ceilalţi, sau, ne dă capacitatea de a ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute. Totuşi există şi persoane cu un stil de ataşament anxios ce au tendinţa de a fi geloşi şi care au nevoie de asigurare şi validare permanentă din partea ceorlalţi. Într-o relaţie, un adult cu un astfel de stil de ataşament, se va îndoi de partener şi va sta cu teama de a fi părăsit, interpretând acţiunile celorlaţi.

Relaţia toxică, deasemnea, poate fi relaţia în care părintele nu îşi laudă copilul, nu îl validează, nu îi dă încredere, iar fără feedback, nu vom şti niciodată la ce să ne raportăm. Acest lucru poate duce mai târziu în viaţă, la alegerea unui partener care să aibă control total, să fie abuzator, manipulator. Acel partener permanent nemulţumit, dar care este extrem de frustrat în/de realitate.

 

Cum recunoaştem o relaţie toxică şi care sunt premisele care ne determină să alegem o astfel de situaţie?

Experienţele de viaţă repetitive ne formează credinţele. În funcţie de aceste credinţe vedem viaţa ca un mediu sigur sau periculos, îi percepem pe cei din jur ca de încredere sau de evitat, ne vedem pe noi înşine drept valoroşi sau „rataţi”. Relaţiile toxice sunt acelea când unul dintre parteneri îşi pierde identitatea şi tinde să nu îi mai pese deloc de sine, de nevoile lui.

Se dezvoltă un cerc vicios în care, la nivel psihic, în relaţia victima – agresor, unul cultivă vină, nesiguranţă şi îl face pe celălalt să se simtă vinovat, iar celălalt îl agresează pe partener printr-un sentiment al auto-invinovătirii şi culpabilizarii.

Un alt exemplu de relatie toxică, poate fi relaţia în care soţul este alcoolic, sau consumă substanţe interzise, sau este dependent de jocurile de noroc, soţia poate ajunge într-o relaţie cu acesta de co-dependenţă. Manipulată şi permanent amăgită de soţ că se va îndrepta, ea îşi pierde identitatea de sine şi tot ce vede este salvarea lui, uitând să se mai gândească la propriile nevoi.

Atunci când simţim că noi, familia, copiii noştri, nu mai sunt în siguranţă, ar trebui să conştientizăm faptul că am fost puşi în incapacitatea de a comunica şi de a stabili limite sănătoase, cu abuzatorul/agresorul.

În anumite cazuri, premisele care ne determină să ajungem într-o relaţie toxică îşi pot avea originile tot în copilărie când am trăit într-un climat familiar similar şi cand ne-am dezvoltat probleme de încredere în sine, apărute când eram criticaţi acasă sau la şcoală, iar acum ne putem sabota oportunităţile de a avansa în carieră, în viaţa personală, deoarece, în adâncul sufletului nostru, credem că nu le merităm.

Ajungem în relaţii toxice pentru că experienţele emoţionale puternice, care ne-au modelat căile neuronale, ne deturnează sistemul de etichetare a valorii, făcându-ne să fim înclinaţi spre a alege ceea ce credem că ne garantează siguranţa, chiar dacă această situaţie nu conduce la prosperitate în viaţa actuală.

Există anumite tipare psihologice care sunt predestinate spre relaţii toxice?

În copilărie, din interacţiunile părinţilor cu noi, din comportamentul acestora faţă de noi, se formează imaginea de sine. Cu această imagine de sine plecăm mai departe în viaţă şi în funcţie de ea ajungem ne vedem pe noi înşine într-un fel sau în altul. Cât valorizăm, cât apreciem această imagine, ne măsoară stima de sine.

Aici simt nevoia să ne întoarcem iar în copilărie, în adolescenţă, când părintele pretinde foarte mult de la copil, printr-o atitudine care impune acestuia să îşi ridice permanent ştacheta, nivelul de raportare. Această situaţie îi dezvoltă adultului de mai târziu, teama de a nu-şi satisface dorinţele personale, decât a celor din jur. Persoana va dori să îşi demonstreze că poate fi iubita, apreciată şi va încearca din ce în ce mai mult de-alungul vieţii  să facă pe plac celorlalţi, adoptând un comportament de căutare a aprobării, şi din păcate, acest lucru va atrage în mod firesc oamenii care vor valida această credinţă interiorizată de a se simţi acceptaţi.

Cum ne putem vindeca după o relaţie toxică? Ce rol joacă psihologul în această situaţie?

Prea puţini dintre noi credem în sufletul nostru că merităm cu adevărat vieţile la care am visat şi că ni le putem crea, dar toţi ne dorim să avem puterea şi libertatea să o facem. Aşadar, iniţial ar fi bine să conştientizăm răul pe care îl provocăm celorlalţi din jurul nostru sau să înţelegem că ne facem rău nouă înşine acceptând să fim abuzaţi în continuare şi să dăm startul unor alegeri conştiente, să ne îndreptam atenţia şi grija faţă de noi înşine.

E necesar sa înţelegem respectul faţă de tot ce ne înconjoară, a relaţiilor sufleteşti, sa învăţăm să ne păstram spiritul critic, să ne redescoperim valorile personale, să nu cădem victima condiţionărilor şi să luăm propriile decizii.

Psihologul te ajută în terapie să înveţi cum să fi conştient şi cum să te concentrezi asupra lucrurilor pe care ţi le doreşţi. Doar atunci, în mod automat, te vei bucura de noi oportunităţi, vei fi capabil să vezi posibilităţile de a-ţi îndeplini visurile, aşa cum nu ai făcut-o până atunci.

În funcţie de situaţie, unii dintre noi putem alege terapia de cuplu, în acest caz, psihologul, psihoterapeutul, ne ajută să înţelegem că orice acţiune pe care un partener o întreprinde are un sens şi ne explică ce tentative putem face noi, ca fiinţe sociale, pentru a ne putea reconecta emoţional cu persoanele semnificative din viaţa noastră.

Atenţia faţă de tine presupune în primul rând un echilibru între exterior şi interior. Pentru că atunci când eşţi bine cu tine, acest lucru se reflectă în toate celelalte aspecte ale vieţii tale.

Un psihic sănătos va conduce către o stimă de sine îmbunătăţită şi către o stare de bine care “se vede”.