Iată şapte lucruri pe care le putem face pentru a-i ajuta pe ceilalţi, şi în special pe cei mai vulnerabili, în perioada următoare.

1. Nu vă lăsaţi cuprinşi de anxietate excesivă sau de deznădejde. Sunt foarte multe de făcut. Pentru toţi cei care nu vor să-şi petreacă pandemia pe Netflix, secerişul e mult şi lucrătorii sunt puţini. Vestea bună este că, dacă ieşiţi din pasivitatea de legumă de canapea, foarte probabil şi starea de dvs. de spirit va fi mult mai bună, şi veţi traversa mult mai uşor şi cu multe împliniri perioada dificilă care urmează.

2. Daţi-vă două palme dacă credeţi că izolarea la domiciliu e o vacanţă pe Netflix sau că a venit sfârşitul lumii şi oricum nu mai are sens să faceţi nimic. Izolarea la domiciliu nu e vacanţă (chiar cu Netflix, două sau trei luni petrecute în propria sufragerie se pot dovedi foarte apăsătoare şi chiar deprimante). Şi chiar dacă vine sfârşitul lumii, ocazii să faceţi binele pentru dvs. şi pentru ceilalţi vor fi până în ultimul moment. Dictonul acela care zice să nu irosim timpul, că e materialul din care e făcută viaţa noastră cred că devine mai adevărat decât oricând.

3. Identificaţi un bătrân şi ajutaţi-l pe timpul izolării. Poate fi un bunic sau o bunică, un membru mai îndepărtat al familiei sau un vecin. Sunt sute de mii de persoane singure în această perioadă, şi nu am văzut până acum măsuri concrete pentru ajutarea şi susţinerea lor. Chiar dacă guvernul va anunţa în perioada următoare astfel de măsuri, foarte probabil, o mare parte a acestei sarcini va cădea asupra voluntarilor (ONG-uri sau biserici şi culte religioase) şi asupra noastră.

4. Puteţi să ajutaţi această persoană în vârstă cu hrană gătită sau produse alimentare – este permis să ieşiţi la cumpărături, aşa cum este permis să ajutaţi persoanele în vârstă sau bolnave. Aveţi grijă la normele de igienă. Purtaţi mănuşile regulamentare şi lăsaţi mâncarea la uşă, apoi avertizaţi persoana respectivă la telefon să ridice mâncarea. Şi este la fel de important să ajutaţi aceşti bătrâni cu o vorbă bună. Nu cu sfaturi sau cu păreri personale despre cum vom cădea în prăpastie cu toţii. Faceţi un bine mult mai mare dacă ascultaţi ce au ei de zis. Să asculţi pe cineva care nu are cu cine să schimbe două vorbe zile în şir e unul din lucrurile cele mai bune (şi mai grele) pe care le puteţi face.

5. Identificaţi membri ai famliei sau colegi şi prieteni care sunt singuri sau sunt la grea încercare şi pentru care o încurajare sau o vorbă bună înseamnă foarte mult. Eu am doi unchi trecuţi de 70 de ani în Germania, care în acest moment nu mai pot beneficia de tratament medical la spital. Şi o verişoară în Italia, asistentă medicală, bolnavă împreună cu întreaga familie de noul coronavirus (nu sunt în stare gravă, slavă Domnului!) Îmi propun să-mi fac timp şi să-i sun măcar o dată la o săptămână; dacă eu aş fi bolnav şi aş trece prin astfel de momente dificile, mi-ar face foarte bine ca rudele mele, indiferent unde ar fi în lume, să mă sune.

6. Deconectaţi-vă de la Netflix, Facebook, televiziuni de ştiri sau raţionalizaţi consumul acestora.
Pe de o parte, tentaţia de a petrece ore şi ore în şir este foarte mare şi aceste medii se pot dovedi o pierdere imensă de timp. Mai mult: senzaţionalismul şi tonul apocaliptic al mass-media pot genera pentru numeroşi oameni anxietate acută sau chiar tulburări de panică. Pe de altă parte, nu aveţi un teanc de cărţi bune pe care le toţi amânaţi, ca să le citiţi „cândva, când voi avea timp”? Ei bine, acel „cândva, când voi avea timp” tocmai a venit; nu mai bine folosiţi timpul ca să citiţi cărţile acelea? (aş alege totuşi cărţi sau filme mai optimiste, comedii, lucruri care ne pot ridica moralul).  

7. Dacă sunteţi credincios, rugaţi-vă. Creştinii că aceste vremuri pot fi traversate mai uşor, că Dumnezeu poate uşura încercările prin care trecem dacă vede pocăinţa noastră sinceră. De asemenea, cu cât încercarea este mai mare, cu atât harul şi puterea rugăciunii sunt mai mari – încă o dată, dacă ne rugăm din inimă şi cu sinceritate. Rugăciunea este un alt mod de a face binele, rugându-ne pentru toţi cei singuri, cei slabi, cei bolnavi, pentru toţi cei care au nevoie de ajutor. Se pot face şi mici grupuri de rugăciune, chiar la distanţă. Pentru că „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.”

M-am concentrat în acest text asupra bătrânilor, deoarece ei sunt cei mai vulnerabili în faţa epidemiei, dar şi a singurătăţii şi izolării, şi au cea mai mare nevoie de autor. Însă simt nevoia să adaug câteva cuvinte şi despre copii. Cei care aveţi copii, bucuraţi-vă de prezenţa lor şi rezervaţi-vă timp pe care să-l petreceţi alături de copiii dvs. Copiii sunt o mare sursă de bucurie şi de energie, dacă învăţăm să le acordăm timp şi atenţie. Mulţi părinţi văd statul cu copiii ca pe un calvar.... Ştiu ce spun din experienţă proprie, deoarece lucrez de acasă, online, în această perioadă şi am un job solicitant care îmi cere să fiu aproape permanent în calluri şi conferinţe. Iar fiică-mea doreşte, în permanenţă, să-i acord atenţie. Nu este uşor, însă în acelaşi timp văd asta ca pe un mare dar. Şi anume, să muncesc în timp ce îmi văd copilul crescând. Şi între două meetinguri, chiar să ne jucăm un pic. 

Dăruind voi dobândi, spunea părintele Nicolae Steinhardt. Dăruind altuia ceea ce nu avem – credinţa, lumina, încrederea, nădejdea – le vom dobândi şi noi. Trebuie să îi ajutăm pe ceilalţi mai ales cu ceea ce credem noi că nu avem. Ca să închei cu un citat din monahul de la Rohia: „Secretul vieţii se arată a fi: să îndrăzneşti a da ceea ce vremelnic se întâmplă să-ţi lipsească. Iată paradoxul creştin în toată plinătatea, splendoarea şi virtutea lui. Dar iată şi făgăduinţă uluitoare: dând ceea ce nu ai, dobândeşti ceea ce ai ştiut să dai din golul fiinţei tale. Darul suprafiresc se reflectă asupră-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o rază de lumină proiectată de oglindă – şi te înavuţeşte, te împlineşte, te covârşeşte.”

Aceste vremuri de încercare pot fi o ocazie de a pierde timpul pe Netflix şi pe Facebook – sau pentru a îi ajuta pe ceilalţi, în special pe cei slabi şi pe bătrâni. Pentru a dobândi ceea ce credem că nu avem. Şi pentru a descoperi acest mare secret al vieţii despre care ne vorbeşte Nicoale Steinhardt.

Dacă veţi pune toate aceste lucruri pe un calendar sau într-o agendă, veţi vedea că nu vă vor ajunge cele 24 de ore dintr-o zi.

Şi, desigur, în timp ce îi ajutaţi pe ceilalţi, în timp ce le dăruiţi timp, hrană, încredere şi nădejde, respectaţi recomandările sanitare şi restricţiile impuse de autorităţi. Mai ales că bătrânii şi persoanele bolnave, care au cea mai mare nevoie de autor, se numără printre cei mai expuşi şi mai vulnerabili, în perioada următoare.