Cum se murea cu zile în iadul de la Sighet: Medicamentele sunt inutile, să lăsăm natura să lucreze
0
Infometaţi, torturaţi şi fără să li se dea o pastilă stunci când se îmbolnăveau. Acesta a fost regimul cumplit prin care au trecut deţinuţii la Sighet, cea mai de temut închisoare din comunism.
Fraza repetată mereu „medicamentele sunt inutile, să lăsăm natura să lucreze”de medicul închisorii de la Sighet caracterizează regimul sanitar din penitenciar, unde pe lângă vizita de rutină a doctorului Iosif Lungu deţinuţii primeau doar nişte banale medicamente. Deţinuţii politici de la Sighet au fost lipsiţi, din cauza caracterului special al închisorii, bazat pe un regim de izolare totală, de posibilitatea unor tratamente medicale de specialitate.
Un raport din 2006 al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, redactat de specialişti conduşi de politologul Vladimir Tismăneanu şi prezentat în Parlamentul României de fostul preşedinte Traian Băsescu pe 18 decembrie 2006, arată condiţiile inumane în care erau deţinuţi duşmanii poporului.
Generalul Gheorghe Mihail, fost deţinut la Sighet, a reliefat câteva trăsături ale regimului sanitar. Fragmente din această mărturie au fost incluse în raportul Comisiei Prezidenţiale şi fac parte din cartea Memoria-Generalul Gheorghe Mihail:
„Asistenţa medicală era iluzorie, iar medicamentele, inexistente. Cele mai curente afecţiuni se datorau subalimentaţiei, care ducea la scăderea în greutate, „topirea” muşchilor, la slăbiciune extremă, gingivite, căderea dinţilor, la boli de inimă, de ficat şi rinichi, la afecţiuni intestinale şi la ulcere.
Sunt frecvente şi bolile pulmonare, de la bronşite, angine, pleurezii, la numeroase cazuri de tuberculoză; nu lipseşte nici tifosul exantematic, datorită păduchilor care colcăie peste tot; mulţi suferă de tulburări psihice, nevroze, psihoze, coşmaruri, schizofrenie, deliruri, insomnii, instabilitate psihică, multe dintre ele necesitând tratamente şi spitalizări sau izolări.
Nu a atins cu mâna niciun bolnav
Şi Episcopul Iuliu Hossu nota în memoriile sale: „Doctorul trecea prin toate celulele o dată pe săptămână, dar cel puţin la noi nu spunea nici un singur cuvânt; privirea întunecată, părea supărat pe noi; se uita în jur, tăcea şi ieşea; dacă cineva dintre fraţi cerea ceva pentru stomac spunea sanitarului să noteze; cât am fost la Sighet nu s-a atins cu mâna de niciun bolnav la noi. Sanitarul, înalt şi puternic ca un munte, se târguia pentru tot aspirinul, nu era darnic deloc, deşi era un om deschis şi intra câteodată în vorbă cu fraţii.
Iosif Lungu născut în 1910 la Iaşi, absolvent al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Iaşi era medicul de la Sighet. În mai 1947, acesta şi-a schimbat numele din Ludescher în Lungu, iar în luna iunie a fost repartizat la Spitalul Sighet ca medic secundar la secţia maternitate, iar din 1948, a trecut la secţia de chirurgie. Membru PCR din 1945, a devenit, doi ani mai târziu, secretarul organizaţiei de bază din Spitalul Sighet. Prin Decizia nr. 578 din 1 iulie 1950, semnată de Marin Jianu, ministrul adjunct de Interne, a fost angajat cu jumătate de normă ,,ca medic consultant la penitenciarul Focşani, cu serviciul la penitenciarul Sighet, începând din data de 1 mai 1950, cu un salariu de 11 600 lei”.
Timp de 5 ani, penitenciar exclusiv politic
Închisoarea din Sighet a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul regimului austro-ungar fiind considerată una din închisorile cele mai moderne şi riguroase ale epocii. Din luna mai 1950, închisoarea din Sighet a devenit, pentru mai bine de cinci ani, un penitenciar exclusiv politic, unde a fost întemniţată elita politică a României interbelice. Primul lot de foşti demnitari a fost adus la Sighet, la 7 mai 19502 . La 26 mai 1950, a fost transferat aici lotul episcopilor şi preoţilor greco-catolici, arestaţi încă din octombrie 1948, pentru refuzul de a trece la religia ortodoxă .
Pe parcursul anului 1950, a mai fost adus la Sighet un al doilea lot de foşti demnitari, la începutul lunii iulie, iar, la 26 octombrie a fost transferat un al doilea grup de episcopi şi preoţi greco-catolici. La sfârşitul anului 1950 şi în cursul anilor 1951-1952 au fost transferaţi la Sighet, de la diverse penitenciare din ţară, atât foşti miniştrii din guvernele interbelice, cât şi episcopi sau preoţi catolici condamnaţi în cadrul unor procese cu un evident caracter politic4 . Fără să fie judecaţi sau condamnaţi, majoritatea deţinuţilor au fost arestaţi şi închişi la Sighet în baza unor decizii ale Ministerului de Interne, respectiv ale Securităţii.
În luna iulie a anului 1955, o mică parte din deţinuţii politici de la Sighet au fost eliberaţi revenind la familiile lor, nu şi la fostele lor locuinţe, confiscate între timp de autorităţile comuniste, însă majoritatea au fost trimişi cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan sau transferaţi la alte penitenciare din ţară. Până în luna august 1977, când a fost dezafectat, în penitenciarul din Sighet au mai fost încarceraţi doar ocazional deţinuţi politici, pentru perioade foarte scurte, însă nu din rândul elitelor.
Vă recoamndăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
