Bucureşti, România. 5 septembrie 2019, pe la orele 21,45. Pe Arena Naţională s-au adunat 55.000 de români, din toate straturile sociale, pentru a asista la un meci de fotbal. Joacă Naţionala. Cu puţin înainte de fluierul de începere a spectacolului sportiv, crainicul arenei îi invită pe spectatori la un moment de empatie: să păstreze un minut de reculegere în memoria copilei de câţiva ani a antrenorului echipei oaspete (Spania). Fetiţa a murit acum câteva zile, de o boală cumplită.

Fotbaliştii şi arbitrii, la centrul terenului, poartă baderole negre şi încremenesc solemni şi tăcuţi pentru câteva zeci de secunde. În ochii unora dintre ei se vede roua lacrimilor reprimate bărbăteşte. În tribune, însă, universul empatiei nu există. De fapt, asistăm la exprimarea grotescă a unui univers paralel cu condiţia umană. Brute cu cefe late, îmbrăcate în tricouri negre, cu iz fascist, răcnesc cât le ţin plămânii şi bat în tobe.

Ei nu au ajuns acolo, pe stadion, să fie oameni. Ei s-au adunat (cuvântul adunătură este relevant în situaţia de faţă) să-şi dea arama pe faţă. Să-şi urle ura, mârlănia şi nesimţirea. A căuta nişte valori morale în sufletele lor este ca şi cum ai căuta apă în pustiu. N-o să găseşti nimic, căci morala lor este (ca să folosesc o sintagmă „la modă”) la fel de imposibil de identificat ca „statul paralel”. Ei se revendică drept un fel de justiţiari, însă acţionează în numele unor valori complet basculate faţă de firesc şi a unei reprezentări sistemice pe care noi, oamenii banali şi normali, n-o putem, se pare, înţelege.

Însă demonstraţia de nesimţire de la minutul de reculegere nu le-a ostoit foamea de inumanitate. Bestiile îşi continuă spectacolul cu un adevărat bombardament. Ca-n teatrele de operaţiuni militare din Orient. Aprind torţe, aruncă petarde pe teren, îşi strigă frustrarea cu feţele congestionate de furie. Şi, poate, nu doar de furie. Nu poţi să nu te întrebi, totuşi, cum au reuşit să intre pe stadion cu acel adevărat arsenal, câtă vreme autorităţile au anunţat că vor fi măsuri de securitate excepţionale la meci. Au fost? Nu s-ar zice!

Oamenii normali, veniţi la spectacol cu copiii, cu soţiile, cu soţii, cu iubitele, se chircesc în scaune. Le vezi dezgustul. Şi mai vezi şi că ei, normalii, sunt deja o minoritate. Pare o scenă dintr-un film SF, despre degradarea condiţiei umane.

Ţara, ca un mare stadion

Dacă atmosfera grotescă descrisă mai înainte ar exista doar pe un stadion de fotbal, poate că nu ar fi vorba de ceva alarmant, ci despre o nişă socială ce a scăpătat temporar din pinioane. Mereu au existat huligani. Însă niciodată atât de mulţi şi atât de scăpaţi de sub controlul forţelor de ordine. Şi, din păcate, este mai mult decât atât, căci toată ţara a ajuns, din punct de vedere moral, un imens stadion. Se huiduie mult mai mult decât se aplaudă. Se urăşte mai mult decât se iubeşte. Se scuipă mai mult decât se zâmbeşte. Mârlănia şi nesimţirea au ajuns să fie socotite un fel de virtuţi în România. La fel şi hoţia.

Poporul român se hlizeşte complice la excesele care, cântărite după valorile morale de bază (să zicem că ar fi, cu aproximaţie, cele din tablele lui Moise), erau cândva de neacceptat. Hoţul este privit cu simpatie pentru că „e descurcăreţ”. Mincinosul este îmbrăţişat cu tandreţe pentru că „vrea binele nostru”. Golanul este admirat pentru că este „un tip dintr-o bucată”. Mârlanul este tolerat pentru că „are opinie viguroasă”. Zău? Aici ar fi trebuit să ne ducă evoluţia socială?

Românii decad tot mai mult. Mă tem că poporul seamănă tot mai mult cu o drojdie alterată de pe fundul unui butoi de unde vinul cel bun a fost scos demult pentru a fi consumat la ospeţele imorale ale guvernanţilor care au făcut ţăndări ţara asta în ultimii 30 de ani. Sau poate 80 de ani, căci nici comunismul nu a construit morală, ci doar a creat aparenţa aceasta pe baza forţei pumnului proletar.

Un om „educat” cu pumnul şi carcera va fi mereu doar o brută antrenată şi-şi reprime furia, iar în clipa când scapă din lanţ şi respiră clipele de libertate, nu face altceva decât să scoată bestia hidoasă la lumină şi să-i sfâşie pe toţi cei din jur. Cam pe aici, doamnelor şi domnilor, ne aflăm acum, în anul de graţie 2019...

P.S.: Huliganii de la meciul România-Spania ar trebui să primească interdicţie pe viaţă la a mai intra la evenimente sportive. Cât priveşte nesimţirea şi mârlănia, din păcate nu există o legislaţie în acest sens, iar „leacul” numit bun-simţ se pare că a devenit desuet şi inutil pentru foarte mulţi români.