Cum ajung oamenii să locuiască pe stradă?

Pe perioada iernii, Carusel administrează Adăpostul de Noapte Odesa.

Acum câţiva ani, la un suc cu cineva pe care tocmai îl cunoscusem, mi-a povestit - cu o relaxare ciudată pentru mine atunci - cum a trăit două luni pe stradă. Mă uitam la el - era un tip cu un job normal, într-o corporaţie, care nu părea să aibă probleme financiare majore.

Mi-a povestit. Avusese un mic business care la un moment dat nu a mai mers. Decizii greşite, entuziasmul unui start-up fără cunoştinţele de business necesare, nu mai conta. A pierdut tot. A trebuit să îşi vândă casa pentru a plăti datoriile. De ce nu te-ai angajat în altă parte?, l-am întrebat. Răspunsul a fost şi mai dureros - părinţii lui au murit în acelaşi an, la un interval foarte scurt. A intrat în depresie. Nu mai putea să facă nimic, nici măcar să îşi poarte de grijă sau să ceară ajutor. Nu mai putea să le răspundă amicilor la telefon. Două luni, a locuit pe străzi fără să ştie prea bine ce e cu el. L-a salvat un prieten, s-a internat o perioadă, a început medicaţia antidepresivă şi, încet, şi-a revenit.

„Oricine poate ajunge pe stradă“, spunea Marian Ursan, directorul Carusel, într-un interviu pentru Fapte Mici, platforma de responsabilitate socială a HARTMANN România. „E foarte simplu să ajungi pe stradă. E ca un tobogan. Nu îţi dai seama când ai ajuns jos. Şi ai ajuns cu o mare durere. Doare când cazi. Te aştepţi să fie o saltea jos. Dar nu e, e beton şi e frig. Nu e un şoc. Nici măcar nu îţi dai seama. Îţi ia ceva timp până înţelegi şi accepţi că eşti acolo. Nu înţelegi de ce oamenii te fac boschetar. Nu eşti, ai familie, ai casă.“

Scenarii sunt multe. Mai spune Marian Ursan: „E foarte uşor. Sunt de ajuns două-trei decizii mai puţin inspirate şi ajungi pe stradă. Nu e complicat. Uite un scenariu des întâlnit – v-aţi despărţit, ai rămas în oraş să bei mai mult, s-a făcut dimineaţă, ai zis că mai bine nu te duci acasă că oricum iese scandal, te trezeşti de dimineaţă pe o bancă, poate mai bei ceva, s-a făcut seară, te gândeşti că, dacă ai stat o seară, mai stai una şi abia mâine te duci. Şi te mai întâlneşti cu cineva care şi el face asta şi împreună staţi şi vă povestiţi amarul şi s-a făcut a treia zi şi poate te duci acasă. Poate nu te duci. Poate nu mai ai nici casă. E foarte simplu.“

Într-adevăr, e simplu. Iar pentru unii dintre oameni care locuiesc pe stradă, cu greu ar fi putut fi altceva. Unii dintre ei au fost copii ai orfelinatelor, părăsiţi sau din familii disfuncţionale, cărora nimeni nu le-a întins o mână de ajutor când au împlinit 18 ani şi au fost nevoiţi să se descurce singuri. Sunt persoane care au trecut prin abuzuri sau, altele, care au pierdut tot din cauza neînţelegerilor din familie. Nici o poveste nu e simplă.

Psihologul Adrian Socol vorbeşte de sprijinul cu care ar trebui să vină societatea în astfel de cazuri. „Nici familia nu trebuie să fie psiholog, infirmier şi asistent social la un loc. Ar trebui să existe şi sprijinul cu care vine societatea – asistenţa socială, serviciile de suport. E greu. Dacă o persoană din familie doarme pe străzi şi nu vrea să se mai întoarcă, nu ştii la cine să apelezi. Dacă as avea o astfel de nevoie poate m-ar îndruma cineva la direcţia de asistenţă socială. Cine să mă ajute?“ Vine oare acest sprijin al societăţii? E greu de spus, dar realitatea ne arată că de cele mai multe ori nu.

Cei mai vulnerabili primesc sprijin de la asociaţii cum e Carusel, un ONG care le întinde o mână de ajutor oamenilor fără adăpost, încercând să le rezolve nevoile imediate în primul rând, apoi cele pe termen mediu şi mai lung. Nevoile lor imediate sunt simple în teorie şi grele în practică: hrană, căldură, asistenţă medicală, un acoperiş.

Echipa mobilă de la Carusel merge pe teren, pe străzile Bucureştiului, cu o maşină plină de lucruri vitale - ceai, pături, haine, sandvişuri, medicamente, pansamente, încălţări şi multe altele. E primul contact cu oamenii fără adăpost. Se cunosc, stabilesc o relaţie de încredere şi, apoi, Carusel vede cum îi poate ajuta mai departe. Au şi un duş mobil pe care îl parchează în oraş, iar oamenii se pot spăla. V-aţi întrebat vreodată dacă oamenii pe care îi acuzăm că miros urât în autobuz au unde să se spele? Nu au, iar duşul mobil al celor de la Carusel le redă tocmai această demnitate.

Unora dintre ei Carusel le face acte, când e nevoie, le face asigurare medicală şi îi îndrumă în spital, prin Centrul Gore, unde membrii Carusel se asigură că nimic nu le lipseşte pe perioada internării, ba chiar fac şi consiliere psihologică de grup cu ei.

Pe perioada iernii, Carusel administrează Adăpostul de Noapte Odesa. Aici, oamenii găsesc un pat în care pot dormi în siguranţă, o masă caldă şi, mai ales, multă înţelegere. Primesc îngrijire, inclusiv medicală de bază, cum ar fi pansarea unei răni, măsurarea tensiunii sau a temperaturii.

Uneori, Carusel primeşte şi sprijinul companiilor care vor să dea ceva înapoi către societate şi care se uită la cei mai vulnerabili. Una dintre ele este HARTMANN România, producător în domeniul medical, de unde au primit pansamente pentru răni cronice sau acute, tensiometre, termometre, mănuşi, produse de curăţare a pielii, feşe, mănuşi, scutece pentru adulţi şi multe altele. În îngrijirea oamenilor fără adăpost, cel mai mic lucru contează, iar donaţia s-a dovedit foarte utilă mai ales la Adăpostul Odesa, unde voluntarii au timpul şi spaţiul pentru îngrijire.

Povestindu-i despre ce fac cei de la Carusel, prietenul care a stat două luni pe stradă mi-a spus - „Cel mai mult mă rănea agresivitatea şi indiferenţa oamenilor. Eram în depresie iar atitudinea lor mi-o adâncea şi mai mult. Îmi pierdusem orice urmă de încredere în oameni. Mi se păreau răi, periculoşi, îmi era frică. Nici nu mai îmi păsa atât de mult. Îmi amintesc că atunci când dormeam pe o bancă în parc, pentru că nu era frig afară, aş fi vrut undeva în adâncul sufletului să vină cineva să mă întrebe dacă sunt ok, dacă am nevoie de ceva, să stea un pic de vorbă cu mine. Să mă trateze ca pe un om. Eram teribil de singur. Mi se pare că oamenii ăştia de la Carusel exact asta fac - îţi arată că le pasă, îţi reamintesc că eşti om. Şi te ajută. Când stai pe stradă, orice ajutor, orice faptă mică, cum spui, e de nepreţuit. Şi da, oamenii nu ştiu că şi ei pot ajunge pe stradă. Oricine poate ajunge pe stradă“.

Ca să îi putem ajuta, trebuie mai întâi să-i vedem pe aceşti oameni, şi-au spus cei de la HARTMANN. Pe lângă donaţia propriu-zisă de produse medicale, HARTMANN România le-a spus poveştile pe platforma de responsabilitate socială Fapte Mici, în speranţa că, împreună, devenim mai empatici atunci când vedem suferinţa din jur.

Cum puteţi ajuta? Donaţi în contul Asociaţiei Carusel (detalii mai jos).

Denumire entitate nonprofit: ASOCIAŢIA CARUSEL
Cod de identificare fiscală: 28726160
Cont bancar (IBAN): RO84 INGB 0000 9999 0484 6877

Autor: Silvia Popa

Articol realizat cu sprijinul ASOCIAŢIA CARUSEL