Trebuie să acceptăm că nu suntem pregătiţi pentru o pandemie. În fapt, nimeni nu este pregătit pentru aşa ceva. Ochii tuturor specialiştilor sunt aţintiţi către măsurile luate în ţările cele mai afectate, la liderii de facto ai UE, Franţa, Germania, Italia şi către cei care, care încercă să dezvolte un vaccin sau un tratament eficace dar mai ales către cei care cercetează virusul pentru a identifica vulnerabilităţile sale.

Ce ştim până în prezent?

Suntem sub atacul unui virus care nu dezvoltă imunitate, cu o incubaţie variabilă, care pare a suferi mutaţii frecvente, se transmite foarte uşor de la om la om, generează multe cazuri uşoare sau asimptomatice, mortalitatea se înregistrează în special la persoanele vârstnice, cu unele comorbidităţi fără însă ca persoanele tinere să fie în afară de pericol. Seamănă cu gripa sezonieră DAR nu este influenţat de starea vremii, nu există tratament sau vaccin, mortalitatea este de 10-30 de ori mai mare însă incomparabilă cu cea asociată cu Ebola (40%) sau cu SARS (10%).

Infrastructura

Numărul de paturi ATI disponibile în spitalele de boli infecţioase este, cel mai probabil de aprox 200 de paturi. Însă nici acestea nu sunt nici acum goale. La o rată a cazurilor grave de 10% conform datelor internaţionale, rezulta că vom avea probleme serioase după ce vom avea peste 1000 de cazuri simptomatice, internate.

Resursa umană

Nu este un secret că nu avem suficienţi epidemiologi. Spitalele de boli infecţioase nu sunt pregătite pentru astfel de situaţii însă se fac eforturi reale pentru relocarea pacienţilor cu boli infecţioase care nu prezintă un pericol epidemiologic grav. Laboratoarele capabile să facă un diagnostic adecvat sunt limitate iar capacitatea medicilor care lucrează în ele este, de asemenea, la limită.

Materialele consumabile necesare pentru a diagnostica, preveni şi trata cazurile infectate

Pentru diagnostic avem un număr limitat de kituri, vădit insuficient, însă indiferent de disponibilitate intervine factorul limitant deja amintit, resursa umană.  Spitalele sunt aprovizionate cu medicamente antivirale însă nu se ştie în ce măsură aduc beneficii substanţiale în cazul de fată. Primele semnale sunt încurajatoare iar deocamdată nu se pune problema unui deficit în această privinţă. Materialele de protecţie sunt insuficiente. Deocamdată toţi ochii sunt aţintiţi pe spitalele de boli infecţioase şi pe maşinile de transport. Însă nu ne putem permite să schimbăm materialele de protecţie de unică folosinţă la toate intervenţiile. Realitatea este că măsurile de protecţie care se iau de personalul medical din alte ţări nu se pot lua şi în România, pur şi simplu pentru că nu eram aprovizionaţi corespunzător. Nu cred însă că trebuie acuzat cineva pentru această situaţie. Despre vaccinuri vom vorbi abia peste 6-12-18 luni.

Situaţia epidemiologică

Aici stăm deja foarte prost. Dacă în Italia epidemia s-a răspândit exponenţial în special datorită reacţiei neunitare a autorităţilor, România are o particularitate pe care restul ţărilor UE nu o au: avem un număr imens de vectori de transmitere proveniţi din focar, care au trecut deja graniţa. Nu vorbim de pacientul zero ci suntem ciuruiţi cu pacienţi zero! Curând, eforturile Guvernului de a realiza o contenţie a acestor români care se întorc acasă după ce şi-au pierdut locul de muncă se vor dovedi a fi o misiune imposibilă. Este însă datoria oficialilor să încerce.

Interzicerea adunărilor publice, închiderea şcolilor sau universităţilor sunt utile, în special pentru a oficializa absenta celor care înţeleg să-şi limiteze contactul cu persoane potenţial infectate. Însă aceste măsuri nu pot fi perpetuate. Decizi suspendarea activităţii când sunt 10 cazuri documentate iar după două săptămâni, când epidemia s-a întins, ce vei face?

Orice amânare a răspândirii virozei în cauză înseamnă vieţi salvate, însă va veni momentul în care realitatea va trebui recunoscută şi să ne adaptăm noilor condiţii. Germania a ajuns deja la acest stadiu de adaptare, cancelarul anunţând populaţia că o infectare în masă este foarte probabilă. A stârnit panică o asemenea declaraţie? Nu! Este doar o pregătire responsabilă pentru primii paşi către o nouă realitate pe care va trebui s-o acceptăm, inclusiv costurile asociate.

Astăzi ne temem de eventualele decese datorate coronavirusului însă peste 2-3 săptămâni ne vom teme de consecinţele economice ale blocării economiei!

Ce este de făcut?

Soluţia este în atitudinea personală!

Principala formă de luptă împotriva acestei pandemii este autoprotecţia. Vom rămâne cu abilitatea fiecăruia de a se expune cât mai puţin unor contacte cu potenţial contagios, respectând reguli de bază, pe care le ştiam, dar le ignoram cu nonşalanţă.

Carantinarea pare a fi o măsură raţională. Curând se va dovedi depăşită. Nu poţi să închizi spitalele pentru că au survenit cazuri de infecţie! Nu poţi să descoperi infectaţii asimptomatici pentru că nu ai teste pentru toată lumea! Nu poţi să suspenzi activitatea agenţilor economici pentru că nu îşi vor mai putea relua fluxurile de producţie sau de aprovizionare cu mărfuri sau materii prime!

Este foarte probabil ca începând de peste 1-2 săptămâni să constatăm că este mai bine să ne prezentăm la locul de muncă, să ne protejăm cu putem fiecare, şi să acceptăm infectarea ca ceva la fel de normal aşa cum până mai acum câteva zile acceptam ”normalitatea” unei răceli, sperând că forma de boală pe care o vom face va fi una uşoară. Panica, nu în România, ci peste tot în lume, poate să conducă la blocarea economiei iar numărul de victime va fi incomparabil mai mare.

Guvernul poarta responsabilitatea protejării şi coordonării personalului medical în totalitatea sa şi asigurarea funcţionării unui sistem sanitar şi aşa deficitar. Cum se va face acest lucru nu este nici spaţiul şi nici timpul de a dezvolta în aceste rânduri, există oameni competenţi care ştiu ce este de făcut.

Vom avea nevoie de fiecare pat şi medic de ATI care poate fi folosit, vom avea nevoie de locaţii de internare a pacienţilor simptomatici, precum pavilioane ale unor spitale sau chiar spitale de campanie şi săli de sport.

Vom avea nevoie de circuite de supraveghere, tratare şi furnizare de alimente pentru pacienţii simptomatici cu afectare uşoară.

Vom avea nevoie de fiecare medic de spital, de ambulatoriu şi în special de medicii de familie şi asistentele medicale, care vor trebui să ajungă la toţi cei pe care îi au în grijă şi acum, şi va trebui să-i protejăm, altfel îi vom pierde, în fond şi ei sunt oameni!

Concluzie

Această pandemie se va termina la un moment dat, fie prin găsirea unor tratamente, a unor vaccinuri, fie prin eventuala apariţie a imunităţii sau ca urmare a unor factori pe care încă nu îi ştim cum ar fi o mutaţie dominantă la care să survină imunitatea, însă nimic nu va ma fi ca înainte! Pericolul decimării populaţiei ca urmare a apariţiei unui agent patogen ne va obliga să ne pregătim, să alocăm prioritar şi din timp resurse, consumul de antibiotice va scădea, nerespectarea normelor de igienă din spitale şi cotidian va diminua ca fenomen.

Economia, în general, se va adapta, vom învăţa cum să lucrăm cât mai mult de acasă, cum să evităm aglomerările, cum să reacţionăm când un fenomen similar se va repeta.

Vom mai înţelege însă că în faţa unor fenomene de o asemenea amploare fiecare este pe mâna lui în lupta pentru supravieţuire. Înainte de toate, trebuie să ne păstrăm calmul!