Copiii străzii, artişti de circ

Fundaţia Parada a scos orfani din canale şi i-a adus pe scenă, sub lumina reflectoarelor, atât în ţară, cât şi în străinătate. „Adevărul“ vă spune incredibila istorie a unor copii ai străzii salvaţi de fundaţia unui artist de stradă francez.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ieşită brusc din comunism şi intrată într-o democraţie din care nu înţelegea mare lucru, România s-a trezit, după Revoluţia din 1989, cu o serie de fenomene la care habar nu avea cum să se raporteze. Miile de copii evadaţi din orfelinatele lui Ceauşescu şi ajunşi direct în stradă erau o realitate pe care o vedeam şi o ignoram fără nicio ezitare.

A fost nevoie de nişte străini care să ne înveţe că putem să-i ajutăm, majoritatea fundaţiilor apărute în România la începutul anilor '90 fiind înfiinţate la iniţiativa unor persoane venite din Occident. Este şi cazul lui Miloud Oukili, un artist de stradă francez cu origini algeriene.

Absolvent al prestigioasei şcoli de circ „Annie Fratellini", Miloud a venit pentru prima oară în România în 1992, pentru a susţine câteva spectacole, şi a fost impresionat de dramele copiilor care trăiau pe străzile Bucureştiului.

„ADEMENIŢI" CU O SUPĂ CALDĂ

Francezul s-a implicat în mai multe acţiuni caritabile, iar în 1996 a pus bazele Fundaţiei Parada, cu intenţia de a folosi circul ca o metodă de integrare a copiilor străzii în societate. În cei 14 ani care au trecut, Fundaţia Parada a mers printre copiii de pe stradă, i-a „ademenit" cu o supă caldă şi cu jonglerii, iar apoi i-a iniţiat în arta circului.

Cei care au avut rezultate bune la antrenamente au părăsit pentru un timp canalele din subsolul Bucureştiului şi au plecat în turnee în ţară şi în străinătate. „Pentru un copil al străzii este un şoc să plece într-un astfel de turneu. Noi asta şi vrem, turneele au scopul de a reprezenta un declic în viaţa lor", explică Ionuţ Jugureanu, directorul fundaţiei Parada. Şi, în multe cazuri, declicul a funcţionat.

Mia Zamfir (în picioare), într-un turneu în Occident



Întorşi la realitatea crudă din România, mulţi au renunţat să se mai drogheze cu aurolac şi să mai cerşească la colţul străzii. Au crescut, au intrat în programele fundaţiei şi au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, iar apoi să-şi întemeieze o familie. Niciunul nu vrea acum să mai vorbească despre trecutul său de pe stradă.

„Acum sunt oameni normali, integraţi în societate. Nu vor însă să-şi facă public trecutul pentru că se tem de discriminare. Cum ar fi ca vecinii de bloc sau colegii de muncă să ştie că au crescut într-un canal?", întreabă, retoric, Ionuţ Jugureanu. Sunt însă şi cazuri în care circul a însemnat mai mult decât o metodă de integrare socială şi a devenit însăşi calea către o viaţă de om normal.

Marian Milea, fost copil al străzii iniţiat de Fundaţia Parada în arta jongleriilor, este acum antrenorul de circ al celor care trăiesc în canale. Dan Romilă, un alt talent descoperit de fundaţie, lucrează cu jumătate de normă la un teatru din Italia şi susţine spectacole personale în Peninsulă!

Mia Zamfir, din canal pe scenele din Franţa

Cu mulţi ani în urmă, Mia Zamfir era o adolescentă care locuia în canalele din Bucureşti şi se droga cu aurolac. Fugise de acasă, dintr-un sat din judeţul Sibiu, pentru că în familia săracă în care se născuse se trăia chiar mai rău decât pe străzile din Bucureşti. La începutul anilor '90, francezul Miloud Oukili a descoperit în ea un uriaş talent neşlefuit şi, de atunci, pentru Mia a început o luptă între mirajul vieţii de stradă şi oportunităţile care i s-au deschis prin intermediul Fundaţiei Parada.

„Norocul meu a fost că l-am cunoscut pe Miloud, care a venit în România să ajute copiii de pe stradă. Am început să ne antrenăm prin parcuri, cu pietre şi cu bidoane de plastic. La 18 ani am mers în primul meu turneu, în Franţa. Am fost foarte încântată, dar nu eram obişnuită să stau în apartamente sociale, îmi plăcea viaţa de stradă", povesteşte Mia Zamfir.

După mai multe turnee în străinătate, un intens tratament psihiatric şi multă voinţă, Mia, care în prezent are 34 de ani, pare să fi câştigat lupta cu destinul. A renunţat la droguri, iar acum face un stagiu de doi ani la un teatru din Franţa, „Theatre du fil", cu care participă la diverse spectacole. „Am renunţat definitiv la viaţa de stradă şi vreau să-mi construiesc o viaţă normală. După ce voi termina acest stagiu vreau să rămân în Franţa şi să-mi fac o carieră", mărturiseşte Mia, care în timpul liber munceşte şi ca voluntar la o fermă de lângă Paris.

"Integrarea în UE a fost o catastrofă pentru fundaţiile umanitare deoarece a sistat fondurile de ajutor internaţional pe care trebuia să le preia statul român. Evident că lucrul ăsta nu s-a întâmplat."
Ionuţ Jugureanu
directorul fundaţiei
Parada România


A doua şansă: „circul social"

Miloud Oukili, francezul care a înfiinţat fundaţia Parada

Activitatea celor de la fundaţie nu se rezumă doar la a-i iniţia pe copiii străzii în arta circului. Aceasta are un centru de zi unde cei fără adăpost pot veni să facă un duş şi să-şi spele hainele.

Cei care au probleme medicale sunt însoţiţi la medic, iar cei care nu au niciun fel de acte sunt ajutaţi să-şi obţină o identitate. Fundaţia Parada face şi cursuri de alfabetizare şi are un apartament social unde pot locui copiii care vor să reia şcoala prin intermediul programului „A doua şansă".

Totuşi, cel mai mare miraj pe care fundaţia îl oferă copiilor de pe stradă îl reprezintă oportunitatea de a pleca în turnee peste hotare. „Turneele au un important rol de valorizare. Pentru un copil care stă în canal, în cel mai bun caz ignorat de toată lumea, e ceva extraordinar să fie aplaudat de o sală întreagă. Am avut multe spectacole în România, precum şi turnee în Italia, Franţa şi multe alte ţări. Într-un turneu merg cam şapte-opt copii, am avut şi trei trupe plecate simultan. Avem cam 20-25 de copii integraţi în acest program de circ social", ne-a declarat Ionuţ Jugureanu.

În Italia, „Parada" are mai multe fundaţii partenere care, în timpul turneelor, găsesc familii dispuse să le ofere cazare şi masă copiilor veniţi din România. Acolo se leagă prietenii pe care, odată întorşi în ţară, copiii le întreţin cu ajutorul internetului la care pot avea acces în centrele de zi ale fundaţiilor sau în internet-cafe-uri. Este o realitate.

Există oameni care îi primesc în casele lor şi în paturile lor pe copiii de care nu ştim cum să ne îndepărtăm mai repede când îi vedem la colţul străzii inhalând aurolac dintr-o pungă de plastic murdară. Cum o realitate este şi faptul că acei copii s-ar putea să vă ceară într-o zi prietenia pe facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările