Am putea trăi cu ameninţarea COVID-19 la fel ca pe timpul gripei spaniole - STUDIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolnavi de gripă spaniolă internaţi la Camp Funston, Kansas, în anul 1918. Imagine: National Museum of Health and Medicine (USA)
Bolnavi de gripă spaniolă internaţi la Camp Funston, Kansas, în anul 1918. Imagine: National Museum of Health and Medicine (USA)

Noul coronavirus ar putea face mai puţine victime pe măsură ce răspândirea lui se extinde din ce în ce mai mult, sunt concluziile istoricului John M. Barry, autorul unei lucrări cu privire la pandemia de gripă spaniolă din 1918. Cercetătorul american a analizat felul în care a evoluat transmiterea virusului gripal de atunci, comparativ cu răspândirea noului coronavirus.

Păstrând proporţiile legate de particularităţile dintre cei doi agenţi patogeni – virusul gripal H1N1 şi noul coronavirus, SARS-CoV-2 – concluziile istoricului arată că, în ansamblu, mortalitatea gripei spaniole s-a estompat odată cu larga răspândire a bolii, însă oamenii au fost nevoiţi să trăiască în continuare cu noua ameninţare. Autorul lucrării „The Great Influenza” (n.r. – Marea gripă) sugerează că la fel s-ar putea întâmpla şi cu pandemia de SARS-CoV-2.

Mutaţiile pe care virusul gripal din 1918 le-a suferit în procesul de răspândire au avut două consecinţe. Pe de o parte, schimbările repetate la nivel micro-molecular i-au împiedicat pe oamenii de ştiinţă de atunci să creeze un vaccin împotriva gripei spaniole, iar pe de altă parte, aceste mutaţii au avut ca rezultat o scădere semnificativă a numărului de morţi.

Mortalitatea, invers proporţională cu răspândirea H1N1

Cu alte cuvinte, în 1920, pe măsură ce H1N1 cunoştea o răspândire din ce în ce mai largă, la doi ani de la primele îmbolnăviri, cu atât mortalitatea în rândul persoanelor infectate era mai scăzută. Un studiu citat în lucrarea lui John M. Barry arată că „interesul” virusului era de a infecta cât mai multe gazde, nu de a le ucide înainte de a se răspândi. 

Medicul american William Henry Welch – primul decan al Universităţii de Medicină Johns Hopkins din SUA – nota că este „umilitor” pentru cercetătorii de atunci că H1N1 îşi estompează virulenţa înainte ca lumea medicală să înţeleagă pe deplin felul în care se răspândeşte şi să găsească un remediu eficient.

Ceea ce William Henry Welch nu a reuşit să intuiască în anii 20 a fost că virusul gripei spaniole nu avea să dispară întru totul. 

Dr. Fauci, în 2009: „Trăim în era pandemică a gripei spaniole“

Epidemiologul-şef din Statele Unite, dr. Anthony Fauci, publica în 2009 un articol alături de doi cercetători specializaţi în răspândirea virusurilor gripale în care arătau că tulpina virală responsabilă în 1918 de răspândirea gripei spaniole a creat o „eră pandemică” în secolul trecut.

La data publicării articolului, virusul H1N1 era la a patra „generaţie” de mutaţii care au intervenit la tulpina responsabilă pentru pandemia gripei spaniole. „Toate pandemiile care au avut loc de atunci – în 1957 (n.r. – H2N2, gripa asiatică), în 1968 (n.r. – H3N2) şi în 2009 (n.r. – AH1N1 sau gripa porcină) au fost generate de virusuri derivate din cel responsabil pentru gripa spaniolă din 1918. Virusul gripal pe care oamenii îl contractează an de an poate fi legat direct de cel al gripei spaniole”, a declarat, pentru Washington Post, cercetătorul Jeffery Taubenberger.

Tocmai de aceea, experţii arată că multe dintre măsurile la care au recurs autorităţile sanitare acum un secol sunt asemănătoare cu cele instituite acum.

La fel ca în prezent, după debutul pandemiei din 1918 au fost instituite măsuri în vederea „aplatizării curbei” infectărilor: purtarea măştilor de protecţie a devenit obligatorie, multe oraşe au intrat în izolare, iar unele activităţi au fost suspendate, arată Jeremy Greene, cercetător specializat în istoria medicinei de la Universitatea Johns Hopkins. Desigur, factorul principal al răspândirii virusului gripei spaniole – mobilizarea trupelor din Primul Război Mondial – nu a putut fi evitat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite