Ziua Iei, pe 24 iunie. Klaus Iohannis a promulgat legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Administraţia Prezidenţială
FOTO: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care ziua de 24 iunie devine „Ziua iei”, informează Administraţia Prezidenţială.

Protrivit proiectului, liderii administraţiei centrale şi locale pot să aloce fonduri pentru organizarea unor evenimente care să promoveze ia. De asemenea, şcolile, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României, sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a iei.

Camera Deputaţilor a transmis că demersul reprezintă „o dovadă clară şi echilibrată că singura politică a Comisiei permanente pentru relaţia cu UNESCO este cea de salvgardare a patrimoniului naţional”.

Ziua Universală a iei, care coincide cu sărbătoarea de Sânziene, este deja sărbătorită, în fiecare an, în data de 24 iunie. La nivel internaţional, ia românească este omagiată în peste 50 de ţări, potrivit News.ro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite