Până la acţiuni, însă, este nevoie de puţină muncă de organizare şi de adunat informaţii. Iar la acest capitol îmi place mereu să dau o mână de ajutor, fapt pentru care propun o discuţie despre ce înseamnă voluntariatul în România. Cu atât mai mult cu cât zilele acestea sunt animate de evenimente la care societatea civilă a fost extrasă din amorţeală de organizaţii constituite în marea lor majoritate din voluntari.

Nu vă spun un secret că voluntariatul a apărut la noi undeva în perioada postdecembristă şi a început să se dezvolte fulminant după aderarea la UE, căpătând noi valenţe. Ceea ce nu cred că ştiţi este că avem deja o lege a voluntariatului, încă din 2001 – este vorba de Legea 195/2001

Dar nu mă opresc asupra acestei legi, pentru că, fiind adoptată cu mult înainte să aderăm la Uniunea Europeană, e destul de clar că e depăşită de evoluţia socio-economică a societăţii.

În schimb, încă de la început aş vrea să vă spun că, în general, în ţările Uniunii Europene profilul voluntarului este unul total diferit de cel al voluntarului din România. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Sunt convinsă că oricare dintre cititori, atunci când ar fi pus să facă un portret al voluntarului în ţara noastră ar face-o aşa: e tânăr, liceean mai exact, nu îi place să meargă la şcoală. De cealaltă parte, în alte state, voluntarul tipic are o situaţie materială stabilă, e activ pe piaţa muncii şi a făcut cam douăzeci de ani de şcoală!

Chiar discutam cu unii dintre studenţii care mi-au trecut pragul pentru practică şi îmi spuneau că şi-ar fi dorit să se implice mai mult în viaţa societăţii, să se implice într-o activitate care să facă o diferenţă în jurul lor, însă nu erau deloc informaţi, iar activitatea de voluntariat are un caracter profund lacunar. Ceea ce ştiau toţi este că în zilele noastre companiile multinaţionale pun foarte mult accent pe activităţile extra, iar această tendinţă este adoptată de un număr în creştere de companii autohtone, pentru că, atunci când ai în faţă un potenţial angajat care a reuşit să îmbine studiul cu alte activităţi, ai în faţă, probabil, un viitor angajat de succes!

Din aceste motive, împreună cu câţiva colegi care au înţeles şi ei importanţa voluntariatului şi impactul pe care acesta îl poate avea asupra dezvoltării societăţii civile, am hotărât să iniţiem un proiect de lege privind activitatea de voluntariat care să poată asigura un cadru coerent pentru această activitate. Proiectul urmează să fie depus în zilele următoare, iar pentru ca acesta să ajungă în atenţia publicului a fost nevoie de cercetare, implicare şi devotament faţă de subiect. Una dintre organizaţiile  non-profit implicate în acest proces a fost Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România. Voi incerca să vă prezint câteva din punctele cheie pe care acest proiect încearcă să le atingă.

În primul rând, în prezent, activitatea de voluntariat se desfăşoară, preponderent, în cadrul ONG-urilor, iar puţine dintre acestea dispun măcar de o evidenţă a voluntarilor pe care îi au. Noua lege îşi propune să reglementeze această relaţie între voluntar şi organizaţie şi să încurajeze şi instituţiile  publice, de exemplu, să primească voluntari. Cum? Organizaţia care găzduieşte voluntarul şi voluntarul vor încheia un contract de voluntariat, în formă scrisă cerută ad validitatem, care va stabili relaţia dintre cele două părţi. Şi cum un contract prevede şi drepturi şi obligaţii pentru părţi, nici contractul de voluntariat nu face excepţie. Argumentul cel mai puternic în sprijinul acestei prevederi este că, prin încheierea unui contract, se evită munca la negru, iar părţile au stabilite în mod clar drepturi şi obligaţii, neputând abuza de una de poziţia celeilalte. Despre încheierea unui astfel de contract spre a evita contractul individual de muncă legea spune că este interzisă, contractul fiind lovit de nulitate absolută.

Un alt aspect foarte important este că noua lege va recunoaşte voluntariatul ca experienţă profesională. S-au purtat discuţii aprinse asupra acestei idei, pentru că unii au susţinut că voluntariatul ar trebui să constituie experienţă în muncă. Şi eu la rândul meu am susţinut iniţial această ultimă idee, însă în urma unor întâlniri atât cu colegii mei, cât şi cu tineri sau ONG-uri, cred că este mai indicat ca voluntariatul să fie calificat ca experienţă profesională. Argumentul ar fi că este mult prea complicat să bulversăm sistemul de pensii sau cel de asigurări sociale, care au deja problemele lor, pentru că dacă voluntariatul ar fi vechime în muncă, ar trebui inclus şi în cele două sisteme. 

Vă spuneam şi la început că unii angajatori deja ţin cont de voluntariat, punând un plus în dreptul celui intervievat, însă, după intrarea în vigoare a noii legi, toţi angajatorii vor fi obligaţi să ia în considerare activităţile de voluntariat.

Mai mult, organizaţia gazdă trebuie să elibereze un certificat de competenţe, dacă voluntarul îi solicită acest lucru, certificat cu un conţinut predefinit de lege şi care va conţine şi activităţile desfăşurate de voluntar, rolurile asumate şi tipurile de competenţe pe care le-a dobândit pe parcursul activităţii sale.

Din punctul meu de vedere, voluntariatul este o activitate nobilă, demnă de toată lauda! Mulţi nu înţeleg cum cineva poate munci şi fără a fi remunerat. Voluntariatul e o activitate pentru care vei munci mult, dar dacă o faci înseamnă că o faci cu multă determinare şi pasiune. Cei care nu înţeleg sunt de fapt cei care nu cred că împreună, punând suflet, fiind fericiţi atunci când am putut ajuta colectivitatea cât de puţin, am putea să schimbăm chiar  lumea!

Articol preluat şi pe www.alinagorghiu.ro