Tăriceanu îşi rade contestatarii din partid. Meleşcanu şi deputaţii propuşi de PSD miniştri au fost excluşi din ALDE

Tăriceanu îşi rade contestatarii din partid. Meleşcanu şi deputaţii propuşi de PSD miniştri au fost excluşi din ALDE

FOTO Iulian Bîrzoi

Călin Popescu Tăriceanu i-a exclus din partid pe Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Băişteanu, după ce aceştia nu au respectat ordinele lui Tăriceanu şi au acceptat funcţii de la PSD, potrivit unor surse Hotnews. Mai mulţi participanţi la şedinţă au criticat faptul că întâlnirea s-a transformat dintr-una informală, într-o şedinţă a Biroului Politic Executiv, în care s-a trecut la excluderi, mai arată sursele citate.

Ştiri pe aceeaşi temă

La finalul unei şedinţe care a durat patru ore, Călin Popescu Tăriceanu a solicitat excluderea lui Teodor Meleşcanu din partid împreună cu a celor trei deputaţi ALDE care acceptaseră să fie miniştri ai PSD (Gratiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Băişanu). Potrivit surselor Hotnews, solicitarea i-a luat prin surprindere pe cei prezenţi la şedinţă, iar o parte dintre ei s-au abţinut de la vot. La întâlnire au fost prezenţi cea mai mare parte a susţinătorilor lui Tăriceanu, precum şi lideri din teritoriu.
 
Totodată, potrivit unor informaţii obţinut de Mediafax, Tăriceanu a pus pe ordinea de zi a întâlnirii şi schimbarea preşedinţilor tuturor filialelor care l-au criticat în ultimele zile sau care au cerut organizarea unui Congres. Printre acestea se numără ALDE Suceava, Dolj, Vâlcea, Prahova şi Ilfov. În şedinţă s-a mai decis şi propunerea Noricăi Nicolai în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei de femei OFLDE, în locul Graţielei Gavrilescu, exclusă din partid.
 
 „Propunere pentru numirea dl. Milici Ovidiu în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Suceava, conform art 75 lit n din statutul ALDE.
Propunere pentru numirea doamnei Mihaela Ştefan în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Dolj, conform art 75 lit n din statutul ALDE.
Propunere pentru numirea lui Anton Anton în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Vâlcea, conform art 75 litera n din statutul ALDE.
Propunere pentru numirea dl Toma Petcu în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Prahova, conform art 75 lit n din Statutul ALDE”, se arată într-un document obţinut de Mediafax.
 
Mai mulţ participanţi la întâlnire critică faptul că şedinţa ALDE s-a transformat dintr-una informală, într-o şedinţă a Biroului Politic Executiv, în care s-a trecut la exculderi.

„Ce-a mai josnică metodă de a face politică. Să te invite la o şedinţă informală şi să îţi bage sub nas o ordine de zi a şedinţei Biroului Politic prin care sunt executaţi colegii care au avut o altă opinie”, a declarat pentru Digi24.ro unul dintre vicepreşedinţii ALDE care contestă actuala conducere a partidului.

Parlamentarii ALDE care au acceptat funcţii de la PSD vor contesta în instanţă excluderea din partid, astfel încât să amâne momentul plecării. Scopul? Puciştii încearcă să împingă ALDE într-o alianţă cu PSD pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, fără Călin Popescu Tăriceanu, susţin surse politice pentru Adevărul.

Principalele critici care i se aduc lui Tăriceanu din interiorul partidului se referă la lipsa unei strategii în urma ieşirii de la guvernare alături de PSD, renunţarea acestuia de a mai candida la prezidenţiale, alianţa cu Pro România şi criticle aduse unor colegi de partid. Printre contestatari se numără organizaţiile Oradea, Dolj, Teleorman, Prahova, Gorj, Suceava, Timiş şi Olt.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: